Vieti transformate

ocean a scris:

Eu nu am o poveste interesanta........insa e interesant ca acum cred doar in El

parerea mea

Crezi ca e deajuns sa crezi doar in El?

rvsro a scris:

Crezi ca e deajuns sa crezi doar in El?

dezvolta......

ocean a scris:

dezvolta......

...vrea sa spuna ca Avraam era "tatal" tau si trebuie sa si asculti porunca Domnului, nu doar sa crezi in El!

raulmaniac a scris:

...vrea sa spuna ca Avraam era "tatal" tau si trebuie sa si asculti porunca Domnului, nu doar sa crezi in El!

aha!

"Nici-un raspuns. Am taiat din banii pentru mancarea noastra. Si am cumparat fetitei lapte praf. Rudele sotiei ne-au sarit in ajutor. Cu un carut de hainute. Cu un tarc. Cu un premergator. Nimeni din familie nu ne-a lasat fara ajutor. Fetita a crescut frumoasa si sanatoasa. Pentru o clipa, am fost pe punctul sa imi sugrum propriul meu copil. Cine mi-a vorbit in minte? Nu stiu. Intre timp, am citit mai mult despre cei care vorbesc inselator. Voi ii cunoasteti? Cine sunt cei care mint? Cine sunt cei care ucid cu mana noastra? Cine sunt cei care ne fura copiii, si copilaria noastra? Ei nu sunt inchisi niciodata. Ei nu raspund niciodata pentru faptele lor. Ei mint. Ei fura. Ei ucid. Cu mana noastra. Cu slabiciunea noastra. Ei nu mor niciodata. Ei sunt nemuritori. Ei ne ingenuncheaza in plasa gandurilor lor. In plasa slabiciunilor noastre. Puteam acum sa fiu un criminal. Vocea din gand m-a inselat. Urma prosopului ar fi ramas impirmata pe gatul firav al copilului. Stigmatul meu. Crima mea. Si daca nu ar fi ramas acolo, ar fi ramas intiparita in constiinta mea. Sotia m-ar fi parasit. Familia m-ar fi renegat, ca un ucigas de copii dement si iresponsabil. Si totusi, acolo, in mintea mea, el, ucigasul, a ramas prizonier. Prizonier in memorie. El te convinge, te ingenuncheaza in momentele grele, sa faci raul.

Am ramas acasa, singur cu fetita, sa am grija de ea. Fetita avea cateva luni. Dormea ca un ghemotoc in patutul ei, infofolita in paturica, cu bratele avionas. Aerul iesea si intra tiptil, prin narile ei stravezii. O priveam de la mine, din pat. Imi era frica. Stateam la limita cu banii. O gramada de bani se duceau pe laptele praf al fetitei. Nici pentru imbracamintea ei nu prea aveam. In plus, ramasesem singur, si umbrele negre care pluteau prin camera ma dureau parca fizic. Deodata, in gandurile mele, in mintea mea, in singuratatea mea, s-a trezit cineva.

- Cine esti? Am intrebat.

- Eu sunt. Este greu sa cresti un copil mic, nu-i asa?

- Da, asa este, dar de unde stii?

- Stiu foarte bine. Nu iti ajung banii pentru laptele praf?

- Asa este. Nu ne prea ajung banii. Luna asta chiar nu stiu cum ne vom descurca. Poate, ne mai ajuta mama, sau mama soacra, desi nu le permite nici lor pensia.

- Nu vreau sa te descurajez, dar laptele praf este foarte scump. Sa fiu sincer, nu cred ca vei reusi sa o scoti la capat. Si fetita este atat de mica. Mai este mult pana cand o veti putea hrani cu altceva. Inima mi s-a strans, dar omul din mintea mea a continuat, fara sa bage in seama paloarea si transpiratia mea de pe fata.

- Cu hainele pentru fetita cum stati ?

- Stam foarte prost. Am imbracat-o, dar creste atat de repede. Mai toate hainutele i-au ramas mici. Acum, o imbracam cu ce mai avem pe aici.

- Si va fi din ce in ce mai greu. Gandeste-te rational. Nu veti mai avea cu ce sa o imbracati. Poate chiar...

- Va raci, se va imbolnavi?

- Nu este exclus. Si daca se va intampla asta, si este mai mult ca sigur ca se va intampla, gandeste-te singur, esti doar atat de matur, de unde veti avea bani pentru medicamente, pentru medic?

- Nu vom avea.

- Imi dai, desigur, dreptate. Complicatiile in asemenea cazuri sunt inevitabile. Fetita va suferi foarte mult. Si tu, si voi toti, veti asista ca niste neputinciosi la chinul ei. Nu este bine. Nu este deloc bine ce se va intampla. Mi se pusese un nod greu si amar in gat. Interlocutorul meu era atat de exact in expunere. De rational. De ingaduitor.

- Da, a reluat, sunt foarte ingaduitor. Cu toate acestea, eu nu te voi putea ajuta cu nimic. Imi pare rau. Nici ai tai. Nici nimeni de pe pamant. Fiecare are problemele lui, vai, atat de importante. Cui veti cere ajutor?

- Imi va fi rusine sa cer ajutorul cuiva...

- Mai mult decat atat, nu te gandesti, vei pune omul caruia ii vei cere ajutorul intr-o situatie neplacuta. Sa te refuze. Si el, la randul lui, are atatea necazuri si necesitati stringente, cui ii mai arde de un nevolnic ca tine, si ca ai tai?

- Sunt atat de slab, chiar nevolnic, asa e...

- Te vor parasi toti cei din jur. Veti ramane singuri, tu si sotia ta. Cu fetita. Veti muri de foame, ca niste caini. Nu se va uita nimeni la voi. Nimeni, nimeni nu va va da nimic. Nici o mana de ajutor. Tu stii ce inseamna sa ingrijesti un copil? Cine se va ocupa de ea? Tu stii? Nu stii o iota. Atunci? Sotia ta nu va rezista singura. Nu veti putea... acesta este adevarul adevarat... nu veti putea sa o cresteti pe ea...

In patut, fetita a oftat.

Omul din gand a tacut o clipa, apoi a continuat.

- Imi pare rau de tine...

- Ce e de facut? Am intrebat.

- Uite, iti dau un sfat. Total dezinteresat. Ai face bine insa sa ma asculti. Vezi prosopelul de pe marginea patutului copilului?

- Da.

- Ia-l. Incet. Ridica-te din pat. Du-te langa patut. Apleaca-te. Infasoara-i prosopelul in jurul gatului fetitei. Si sugrum-o. Vei scapa de toate necazurile. De banii pentru laptele praf. De banii pentru imbracamintea copilului. De indiferenta tuturor.

- Si ce am sa le spun?

- Fleacuri. Ce sa le spui? S-a innecat. Cu biberonul cu lapte. Asta le vei spune....

M-am uitat la fetita. M-am uitat la prosop. In minte, vedeam numai usi trantite. Lipsuri. Fara lapte. Fara imbracaminte. Fara nimeni in jur. Iar ea, un mormoloc. Neajutorat. Iar eu, un mormoloc. Neajutorat. Incapabil sa o cresc. Dar mirosul ei de lapte crestea din patut. Dar mainile ei tresareau in somn. Dar in obrazul fetitei lumina crestea si descestea, asa cum respira. Am izbucnit in plans.

- Nu pot. Cine esti? Nu pot sa imi sugrum copilul. Nu sunt destul de tare pentru asta. Si imi pare bine ca nu sunt. Mai bine murim. Asa cum putem, Traind. Fara nimic. Fara lapte. Fara imbracaminte. Fara nimeni in jur. Dar frumosi. Cine esti?

Daca ii voi pronunta numele, veti rade de mine, si ma veti intreba: De unde stii ca este el? Ca el exista? Sau ma veti face nebun. Asa s-a si intimplat. Am scris pe un forum povestirea mea. Mi-a raspuns un singur necunoscut, cam asa: du-te urgent la psihiatru... Totul s-a intamplat in mintea mea In gandul meu. Si omul din gand au fost de fapt gandurile mele, care imi vorbeau Si atunci, si atunci, va implor: ganditi-va atent la ce se intampla in mintea voastra, oameni buni. Si nu ii lasati singuri pe cei deznadajduiti...El, totusi, exista...Numele lui nici nu merita sa fie rostit, macar.. Ar fi trebuit sa ma rog, in loc sa stau de vorba cu el. Dar eu, un ateu, nu credeam in nici o rugaciune atunci cand omul din minte imi vorbea. El este vinovatul care niciodata nu va exista. Este instigatorul care nu va exista niciodata. Vinovatul esti tu. Intotdeauna.

Omul din minte a gasit de cuviinta sa imi mai spuna ceva:

- Nu ti-as recomanda sa arati cuiva povestirea aceasta. Le vei parea un biet suferind de boli psihice. In cel mai bun caz, iti vor recomanda sa consulti de urgenta un psihiatru. Atat... Un psihiatru... Fii intelept. Nu spune nimanui nimic. Nu vei avea decat de suferit oprobiul public. Consoleaza-te cu existenta mea. Eu traiesc la tine in gand. Iti dau sfaturi. Dar tu decizi. Tu raspunzi pentru ceea ce faci. De fapt, eu ti-am vrut binele. Am incercat sa te ajut. Unora ca tine, doar, le va trece prin minte, dar vor uita foarte repede, cateva cuvinte...

- "... sau din inselaciunea diavolului..."

cu un singur lucru a avut dreptate - e bolnav psihic. asta putand sa insemne de la o depresie tratabila pana la afectiuni mai grave, afectiuni care pot duce la sinucidere sau crima.

din tot mesajul iese in evidenta un personaj slab, un om care pune in carca "celui pe care nu-l numeste", al diavolului vezi-Doamne, pornirile sale aberante. un individ care nu-si asuma responsabilitatea pentru faptele sale. o fiinta la limita dintre realitate si fantezie patologica.

dark_light a scris:

cu un singur lucru a avut dreptate - e bolnav psihic. asta putand sa insemne de la o depresie tratabila pana la afectiuni mai grave, afectiuni care pot duce la sinucidere sau crima.

din tot mesajul iese in evidenta un personaj slab, un om care pune in carca "celui pe care nu-l numeste", al diavolului vezi-Doamne, pornirile sale aberante. un individ care nu-si asuma responsabilitatea pentru faptele sale. o fiinta la limita dintre realitate si fantezie patologica.

Adica diavolul e,,curat,,saracul e nevinovat,interesant.

Deci oamenii sunt,,bolnavi,,de la sine ,asa ca sa fie, iara ,,interesant,,.

Scuze,am uitat ca tu nu crezi in Dumnezeu.

rvsro a scris:

Adica diavolul e,,curat,,saracul e nevinovat,interesant.

MariaB a scris:

de fapt, ideea e alta, dar nu ai inteles-o:

N-ar fi prima oara.

MariaB a scris:

diavolul nu are nicio legatura cu cazul respectiv!!!

Nici cu cazul respectiv si nici cu multe alte cazuri.

rvsro a scris:

Deci oamenii sunt,,bolnavi,,de la sine ,asa ca sa fie, iara ,,interesant,,.

ma bagi in spital cu concluziile astea soc.

dar stai...daca eu ma imbolnavesc din cauza rasului provocat de mesajele tale... nu cumva...

AHA ! acum stiu cine esti !

acu' serios, daca stai in soare 3 ore si faci insolatie si-ti pierzi mintile si il strangi pe unul de gat la coada la inghetata pe bat...tot dracu e de vina ?

rvsro a scris:

Scuze,am uitat ca tu nu crezi in Dumnezeu.

ai uitat prost. nici macar asta nu-ti iese... offf...

tu incerci sa iei toata responsabilitatea din carca faptuitorului si s-o pui in bratele "vocii din cap". pai asta e o afectiune, are si nume in cartile de specialitate si in ultima vreme se trateaza.

acum ceva timp oamenii descoperisera un mod interesant de "a-l scoate pe dracu" din astia care auzeau voci - lobotomia. omul devenea o leguma umblatoare si michiduta disparea ca prin minune. cum era oare posibil? zi mersi ca nu se mai practica.