Am numai 21 de ani si totusi am strans tristete cat pentru o viata, poate chiar de trei ori mai indelungata. Sunt in inchisoare de la varsta de 19 ani, fiind condamnat la 16 ani pentru complicitate la crima. Mama este o persoana cu multa credinta in Dumnezeu. S-a pocait si merge mereu la biserica. Cat timp am fost in libertate mama imi tot spunea:" Adi mama, inca nu te-ai hotarat sa mergi pe drum cu Dumnezeu, sa-L primesti pe Isus ca Domn al inimii tale?" Aceste cuvinte erau o adanca mustrare pentru mine, insa de fiecare data imi spuneam ca sunt prea tanar, ca inca nu sunt pregatit. In sinea mea imi spuneam ca nu am timp pentru asa ceva. Atunci am gresit gandind astfel. Am pierdut un moment favorabil care m-ar fi scutit pe mine si pe multi altii de multa suferinta. De la varsta de 19 ani, de cand sunt inchis, de mii de ori mi-au rasunat in minte si in suflet cuvintele mamei, insa tot nu-mi gaseam timp pentru Dumnezeu. Eram in camera tot cu tineri ca si mine, inchisi pentru diferite fapte, si ne umpleam ziua cu tot felul de glume si jocuri. Totusi ma simteam vinovat ca nici acum n-o ascultam pe mama. Chiar imi spuneam ca, daca nici faptul ca sunt la inchisoare nu m-a smerit si nu m-a intors la Dumnezeu, atunci ce altceva ar putea sa ma mai miste? A fost un gand ratacitor, insa raspunsul nu s-a lasat mult asteptat. Intr-o zi in care eram bine dispus si pus pe glume, am primit o scrisoare de la scumpa mea mama. In primele randuri isi cerea iertare de la mine pentru tot ce-mi gresise cu sau fara voie. Nu reuseam sa-mi dau seama de ce imi cere mama mie iertare, cand ar fi fost necesar ca numai si numai eu sa-mi cer iertare de la dumneaei. Dupa ce am citit o pagina am aflat ca mama nu se simtise prea bine in ultima vreme si facuse niste analize medicale, iar rezultatul a fost ca sufera de cancer la san. N-am mai reusit sa termin de citit scrisoarea, ceva in mine s-a rupt. Tot sufletul imi era framantat de durere si mai ales eram constient de faptul ca nu puteam face nimic. Abia atunci am realizat ca sunt neputincios, sunt singur, ca nu am nici un reper. Brusc mi-am amintit cuvintele mamei. Mi-am amintit de Dumnezeu. Am plans toata ziua stand in geam cu fata lipita de gratii, pentru a nu atrage atentia colegilor de camera. Dupa stingere tarziu in noapte, cand toti dormeau, am cazut in genunchi, am plecat capul si plangand smerit, m-am rugat pentru prima oara la Dumnezeu. De fapt i-am vorbit, mi-am deschis intru totul sufletul, marturisind tot ce aveam pe inima. Nu am stiut si nu am crezut ca o rugaciune poate rascoli si poate linisti in acelasi timp, poate aduce pace sufletului. M-am rugat din toata inima pentru mama mea. De atunci m-am rugat zilnic cu ardoare pentru mama. Din nou rezultatul, raspunsul rugaciunilor mele a fost promt. Dupa un tratament introductiv, premergator iminentei interventii chirurgicale, s-a descoperit la analize ca boala era in remisiune, cancerul a fost invins prin rugaciune si credinta.
Vieti transformate
Început de cioanas, Sâm 7 ian 2006 · 983 răspunsuri · 104.632 vizualizări · închis
rvsro a scris:Am numai 21 de ani si totusi am strans tristete cat pentru o viata, poate chiar de trei ori mai indelungata. Sunt in inchisoare de la varsta de 19 ani, fiind condamnat la 16 ani pentru complicitate la crima. Mama este o persoana cu multa credinta in Dumnezeu. S-a pocait si merge mereu la biserica. Cat timp am fost in libertate mama imi tot spunea:" Adi mama, inca nu te-ai hotarat sa mergi pe drum cu Dumnezeu, sa-L primesti pe Isus ca Domn al inimii tale?" Aceste cuvinte erau o adanca mustrare pentru mine, insa de fiecare data imi spuneam ca sunt prea tanar, ca inca nu sunt pregatit. In sinea mea imi spuneam ca nu am timp pentru asa ceva. Atunci am gresit gandind astfel. Am pierdut un moment favorabil care m-ar fi scutit pe mine si pe multi altii de multa suferinta. De la varsta de 19 ani, de cand sunt inchis, de mii de ori mi-au rasunat in minte si in suflet cuvintele mamei, insa tot nu-mi gaseam timp pentru Dumnezeu. Eram in camera tot cu tineri ca si mine, inchisi pentru diferite fapte, si ne umpleam ziua cu tot felul de glume si jocuri. Totusi ma simteam vinovat ca nici acum n-o ascultam pe mama. Chiar imi spuneam ca, daca nici faptul ca sunt la inchisoare nu m-a smerit si nu m-a intors la Dumnezeu, atunci ce altceva ar putea sa ma mai miste? A fost un gand ratacitor, insa raspunsul nu s-a lasat mult asteptat. Intr-o zi in care eram bine dispus si pus pe glume, am primit o scrisoare de la scumpa mea mama. In primele randuri isi cerea iertare de la mine pentru tot ce-mi gresise cu sau fara voie. Nu reuseam sa-mi dau seama de ce imi cere mama mie iertare, cand ar fi fost necesar ca numai si numai eu sa-mi cer iertare de la dumneaei. Dupa ce am citit o pagina am aflat ca mama nu se simtise prea bine in ultima vreme si facuse niste analize medicale, iar rezultatul a fost ca sufera de cancer la san. N-am mai reusit sa termin de citit scrisoarea, ceva in mine s-a rupt. Tot sufletul imi era framantat de durere si mai ales eram constient de faptul ca nu puteam face nimic. Abia atunci am realizat ca sunt neputincios, sunt singur, ca nu am nici un reper. Brusc mi-am amintit cuvintele mamei. Mi-am amintit de Dumnezeu. Am plans toata ziua stand in geam cu fata lipita de gratii, pentru a nu atrage atentia colegilor de camera. Dupa stingere tarziu in noapte, cand toti dormeau, am cazut in genunchi, am plecat capul si plangand smerit, m-am rugat pentru prima oara la Dumnezeu. De fapt i-am vorbit, mi-am deschis intru totul sufletul, marturisind tot ce aveam pe inima. Nu am stiut si nu am crezut ca o rugaciune poate rascoli si poate linisti in acelasi timp, poate aduce pace sufletului. M-am rugat din toata inima pentru mama mea. De atunci m-am rugat zilnic cu ardoare pentru mama. Din nou rezultatul, raspunsul rugaciunilor mele a fost promt. Dupa un tratament introductiv, premergator iminentei interventii chirurgicale, s-a descoperit la analize ca boala era in remisiune, cancerul a fost invins prin rugaciune si credinta.
BULLSHIT
faptul că astăzi, voi citiţi aceste rănduri, este dovada că Dumnezeu mi-a schimbat viaţa, chiar dacă a fost la o v
equillibrium a scris:BULLSHIT
Nu e Bullshit. Eu spun ca ar trebui sa invatam din greselile sale dar si din rugaciunile sale, asta in cazul in care e adevarat ce spune, nu face doar sa atraga atentia. Daca e adevarat, pentru mine el e un om curajos, ce stie ce inseamna un miracol. Mama sa s-a vindecat doar prin rugaciune.
Repet, daca ceea ce a scris e adevarat.
parerea mea
ocean a scris:Nu e Bullshit. Eu spun ca ar trebui sa invatam din greselile sale dar si din rugaciunile sale, asta in cazul in care e adevarat ce spune, nu face doar sa atraga atentia. Daca e adevarat, pentru mine el e un om curajos, ce stie ce inseamna un miracol. Mama sa s-a vindecat doar prin rugaciune.Repet, daca ceea ce a scris e adevarat.
parerea mea
Faptul ca 2 lucruri se intimpla in acelasi timp nu inseamna ca ele sunt legate si cauzal. Mai ales ca a avut loc si un tratament. De ce sa nu fie tratamentul cauza vindecarii?
Daca lumea s-ar vindeca prin rugaciune, nu ar mai exista bolnavi.
ocean a scris:Nu e Bullshit. Eu spun ca ar trebui sa invatam din greselile sale dar si din rugaciunile sale, asta in cazul in care e adevarat ce spune, nu face doar sa atraga atentia. Daca e adevarat, pentru mine el e un om curajos, ce stie ce inseamna un miracol. Mama sa s-a vindecat doar prin rugaciune.Repet, daca ceea ce a scris e adevarat.
parerea mea
Este foarte adevarat, de ce sa minta?
Eram pe primul rand de scaune din clubul inchisorii. Ma aflam acolo impreuna cu alti 14 colegi de-ai mei condamnati pe viata. Era o premiera pentru noi . Conducerea inchisorii a decis sa fim si noi inclusi la intalnirile cu grupuri de vizitatori ce veneau in inchisoare cu ocazia Sarbatorilor de iarna. Mai fusesem la club insa nu asa de multi!
Oamenii din fata noastra, un grup de 6 barbati si o femeie, ne-au fost prezentati ca grup de danezi. Totusi, doi barbati si femeia erau romani, doar patru fiind straini. Au inceput cu un cantec cantat de unul dintre romani si romanca. Negativul era pus pe un sintetizator, se acompaniau cu chitara si au cantat vocal doar ei doi. A fost o introducere calda pentru ce avea sa urmeze. Apoi s-a ridicat unul dintre straini si s-a prezentatt, totul fiind tradus din engleza in romana de unul din insotitorii romani. Mai intai ne-a spus ca el este doar casatorit si naturalizat in Danemarca, fiind de bastina tocmai din Noua Zeelanda! Chiar a si intrebat daca stim unde vine aceasta tara.
Am observat in mainile sale un mar, se tot juca cu el, in plus avea un tic nervos facial. La un moment dat, dupa ce s-a prezentat, a aruncat marul pe betonul pardoselei apoi l-a ridicat. Ne-a spus ca a avut o copilarie foarte grea, tatal sau fiind foarte violent. Material nu i-a lipsit nimic din necesarul cotidian, insa bataile si teroarea la care era supus de tatal sau lasasera rani adanci in sufletul lui.
Ne-a aratat marul izbit de pardoseala, ne-a pus sa-l pipaim. Zona lovita nu se vedea, insa se simtea moale la pipait. Ne-a spus ca asa era el in copilarie, imbracat bine(coaja buna si rumena), insa sufletul sau era foarte ranit si bolnav. Ne-a inttrebat cum vedem noi viitorul acelui mar care a fost lovit. Un coleg a spus ca partea lovita va putrezi repede si isi va schimba culoarea, apoi va imbolnavi tot fructul.
Vorbitorul a muscat din mar tocmai partea batucita, apoi ne-a povestit despre adolescenta sa. In acelasi timp, aratand spre marul din care muscase, pe care-l tinea cu zona muscata in palma, ne-a intrebat, daca nestiind partea ce o ascunde, ce putem spune despre mar? Un alt coleg a spus ca oricine ar crede ca este un fruct superb si sanatos.
Ne-a spus ca asa si-a trait el adolescenta, ascunzandu-si ranile sufletesti, chiar amputandu-le si mascandu-si durerea, fapt ce i-a reusit, insa in acelasi timp l-a aruncat intr-o stare de teribilism ce l-a facut sa aibe conflicte majore cu societatea.
Apoi ne-a amintit de ceea ce vorbise la inceput, ca fructul ranit v-a incepe sa putrezeasca mai repede. La un moment dat a rupt marul din care muscase. Ruptura era chiar pe mijloc si ne-a aratat cele doua jumatati cu partile din interior. Apropiindu-se de noi, ne-a intrebat ce vedem? La care i s-a raspuns: Semintele da, adevarat, semintele! A continuat cu multa impetuozitate, explicand ca indiferent de starea de degradare la suprafata a fructului, sau de ranirea lui profunda, totusi miezul lui ascunde samanta buna.samanta din care poate aparea o alta planta si un fruct proaspat si sanatos. Ne-a spus ca la fel sunt si oamenii, ca si fructele. Chiar lovite si partial putrezite, totusi in inima lor este samanta roditoare, este un sambure ce poate renaste.
A fost cea mai relevanta predica in a carui centru m-am simtit inclus. Am vazut ca toti colegii mei au fost profund atinsi si umpluti de speranta din cauza cuvintelor prietenului nostru din noua Zeelanda.
Stim ca sufletele noastre, fructe pline de raniri si putrezire, se pot deschide sub atingerea blanda a Gradinarului Ceresc, iar samanta buna din adanc poate sub dragostea divina sa duca la renasterea intregii fiinte.
Prietene, tu cel care ne-ai intarit, tu cel care ai calatorit mii de km, pentru a ne imbarbata si incuraja, sper ca intr-o zi sa citesti aceste randuri si sa te bucuri ca vorbele tale au ajutat la a ne incredinta samanta buna in mana Creatorului pentru a renaste, oameni noi si proaspeti in Hristos. Amin!!
Equillibrium, sa dea Dumnezeu sa ti se intample si tie un lucru similar, sa ai o experienta de genul asta, stii cum se spune, never say never..Si atunci nu-ti doresc sa fie cineva care sa-ti arunce in fata "bullshit". Nu ca ti-ar mai pasa. Omul stie ce a trait, n-are nevoie de aprobarea sau acceptul nimanui.
Editat Sâm 20 mai 2006 22:59
către, rvsro
omule, daca tot ceea ce ai scris este adevarat, atunci nu pot decat să-ţi admir credinţa! chiar dacă nu ţi-o
raulmaniac a scris:către, rvsroomule, daca tot ceea ce ai scris este adevarat, atunci nu pot decat să-ţi admir credinţa! chiar dacă nu ţi-o
Amarena a scris:Equillibrium, sa dea Dumnezeu sa ti se intample si tie un lucru similar, sa ai o experienta de genul asta, stii cum se spune, never say never..Si atunci nu-ti doresc sa fie cineva care sa-ti arunce in fata "bullshit". Nu ca ti-ar mai pasa. Omul stie ce a trait, n-are nevoie de aprobarea sau acceptul nimanui.
Culmea este ca mi s-a intimplat. Adica am avut o infectie foarte puternica in urma unei peritonite. Si medicii mi-au spus sa ma duc la biserica fiindca Dumnezeu m-a salvat, ca ei nu mai aveau ce face. Insa daca un medic spune asta nu inseama ca este si adevarat. Si medicului, cu mintea de azi, i-as fi spus BULLSHIT.
Stiu ca pare orgoliu, ingimfare si lipsa de umilinta. Am trecut prin spitale si STIU ca vindecarea depinde in primul rind de om, de cit de mult vrea sa traiasca, de cit de mult vrea sa lupte cu boala. Nici medicul si nici Dumnezeu nu pot interveni in domeniul asta.