Puterea de a spune NU

Prin tv ma refer la discovery,d. science, d. nature si alte programe interesante care nu-s romanesti, nu ma refer la restul de programe care-s gunoaie.

Aici, pe net, pot gasi multe informatii care ma pot ajuta in realitate, ca de ex. carti de psihologie, carti pentru studii(cu materii din generala pana la materii predate in universitati), cursuri filmate de la mari universitati din care pot invata ceva etc., destul de multe lucruri care nu o sa vad niciodata la tv, in special ca pot accesa informatiile astea oricand vreau, la tv nu prea, ca doar nu o sa inregistez nu stiu cate programe.

să lăsăm tv-ul şi să revenim la subiect

Wanderer. a scris:

Teama de a nu fi acceptati, teama de critici - au crescut in medii in care le-a fost strivita personalitatea, au cautat afectiune, acceptare si nu au primit-o, asa ca sunt in stare sa suporte aproape orice numai sa fie acceptati.

Ca sa spui nu trebuie sa fii capabil sa te infrangi pe tine insuti. Exista un eu rational si un eu emotional. Cel emotional trebuie infrant ca sa poti spune nu.

Exact asa am fost crescuta eu - in ideea ca nu trebuie sa refuz nimanui, nimic, trebuie sa fiu politicoasa, sa incerc sa ajut, plina de datorii fata de cei din jur - care nu au decat pretentii si nici o datorie fata de mine. Am fost impinsa dincolo de limitele puterii de cei din jurul meu - de sot, de parinti, de copii, de prieteni. Asa ca am ajuns la o stare de agitatie, oboseala, sfarseala, disperare - pana cand am inceput sa analizez ce anume ma oboseste atat de mult. Si incetul cu incetul am invatat sa spun nu - e drept nu intotdeauna - dar mai des ca alta data.

Acum ma amuza cum fiecare din jurul meu ma invata sa spun "nu" altora - bineinteles nu lor.

Majoritatea am fost invatati sa nu refuzam, sa fim draguti.

la subiect

am refuzat de multe ori şi

Sa spui nu - nu neaparat unor cereri explicite. Cand cererea e clara e simplu de spus da sau nu. Cel mai greu imi este sa refuz sa fac un lucru pe care de fapt nu mi-l cere nimeni dar ... pluteste in aer.

Diela a scris:

la subiect

am refuzat de multe ori şi

Nelinistita a scris:

Sa spui nu - nu neaparat unor cereri explicite. Cand cererea e clara e simplu de spus da sau nu. Cel mai greu imi este sa refuz sa fac un lucru pe care de fapt nu mi-l cere nimeni dar ... pluteste in aer.

Eu nu stiu cume cu politetea asta - am vazut-o si eu la ei mei acasa. La mine daca vine cineva servesc ce am de servit daca vor bine, daca nu - nu-i bai. Eu am invatat ca nu-i frumos sa intrebi.

tu probabil esti dintr-o anumita parte a tarii, nu mai stiu care e zona in care te invita o data la masa si atat!

Este intr-adevar dificil sa spui "nu" unei cereri nerostite pentru ca simti cum te apasa si "ma simt responsabil/dator", imi spunea cineva la un moment dat.

Eu sunt nesimtit. Daca mi-e foame, cer, daca nu-mi e refuz, daca se insista refuz din nou, tot politicos, dar pe un anume ton - acela ferm. Daca nu vreau sa merg undeva refuz cu un pretext oarecare, daca se insista zic ca nu vreau sa merg. In materie de relatii - daca un om nu imi place, nu il refuz ci ma racesc suficient incat sa caute sa iasa cu altii. Rareori, cand sunt prins obosit sau cu capsa pusa refuz din start in mod brutal, adica sarcastic sau zbierand.

Nu cred ca eu trebuie sa stau cu mana intinsa la altii, in egala masura nu cred ca altii trebuie sa stea cu mana intinsa la mine, e enervant.

PourMoi a scris:

asta se intampla la tine. dar ideea este cum pot si altii refuza fara a avea mustrari de constiinta?

Acceptand uneori suferinta pe care o provoaca remuscarile de a rani pe cineva printr-un refuz. Adica infrangand periodic acel eu emotional.