Început de heidy, Vin 6 ian 2006 · 529 răspunsuri · 59.581 vizualizări · închis
heidy_2005 a scris:Fiecare respecta atat cat doreste si crede atat cat ii permite logica. Nu crezi orbeste in ceva. ^_^
unii o fac
rvsro a scris:Orbirea poate sa fie o realitate daca nu experimentezi si nu pui la proba pe Dumnezeul in care crezi, eu nu merg pe ideia,,crede si nu cerceta,,.
Atunci pe care idee mergi?
Wahaha a scris:Atunci sa inteleg ca D-zeu e limitat de propriu-i comandament, ca nu poate ucide ? Daca da, atunci unde e atotputernicia Sa ?crima = rau
D-zeu = bine
=> D-zeu nu poate face rau, deci e limitat.
tu te simti limitat atunci cand nu poti face raul?
Era vorba despre D-zeu. Omul poate face si rele, dar D-zeu nu. Deci, D-zeu nu exista.
'Wahaha'
te intrebam daca te simti limitat atunci cand nu poti face raul
pentru ca fiecare om il intelege pe Dumnezeu dupa limitele propiei sale intelegeri
Wahaha a scris:sigur ca nu se poate face o paralela intre om si Dumnezeu in acest caz, dar...Omul poate face si rele, dar D-zeu nu. Deci, D-zeu nu exista.
la Dumnezeu totul se poate
sunt si distinctii omenesti pe care Dumnezeu nu le are pentru ca sunt doar in mintea omului: inainte-napoi in spatiu sau in timp, bine-rau...
MariaB a scris:sigur ca nu se poate face o paralela intre om si Dumnezeu in acest caz, dar...la Dumnezeu totul se poate
sunt si distinctii omenesti pe care Dumnezeu nu le are pentru ca sunt doar in mintea omului: inainte-napoi in spatiu sau in timp, bine-rau...
Daca nu se poate face paralela intre om si D-zeu, atunci nu ar trebui sa conteze cum ma simt eu cand nu pot face rau, desi omul ar putea daca ar vrea sa faca rau tot timpul( in afara de perioada de somn).Curios ca omul e facut dupa asemanarea Lui.
Afimand ca la D-zeu totul se poate, acest tot implica si raul, insa D-zeu e prin definitie bun, deci opusul raului. Distinctia bine-rau ar trebui sa ii apartina si Lui. Daca nu i-ar apartine, cum se va face selectia la Judecata de Apoi, care merge in rai si care in iad?
Editat Vin 13 ian 2006 14:53
MariaB a scris:tu te simti limitat atunci cand nu poti face raul?
Adica el e Dumnezeu?
Wahaha a scris:Daca nu se poate face paralela intre om si D-zeu, atunci nu ar trebui sa conteze cum ma simt eu cand nu pot face rau, desi omul ar putea daca ar vrea sa faca rau tot timpul( in afara de perioada de somn).Curios ca omul e facut dupa asemanarea Lui.
Vezi ca ai uitat de doua lucruri: somnambulism si faptul ca oamenii viseaza. ^_^
Wahaha a scris:Afimand ca la D-zeu totul se poate, acest tot implica si raul, insa D-zeu e prin definitie bun, deci opusul raului. Distinctia bine-rau ar trebui sa ii apartina si Lui. Daca nu i-ar apartine, cum se va face selectia la Judecata de Apoi, care merge in rai si care in iad?
Iadul si raiul sint doar in mintile oamenilor: diferenta dintre ele este data doar de cunoasterea de sine si de impacarea cu actiunile din timpul vietii.
nu ma intereseaza nici o definitie pe care omul se tot chinuie de secole sa o dea lui Dumnezeu... ce stiu sigur e ca Dumnezeu exista si ma iubeste neconditionat si'L iubesc tot neconditionat insa din pacate la o intensitate mai mica decat o face El...
Problema cu chipul si asemanarea se cere explicata. Ideea de Dumnezeu si credinta existentei lui Dumnezeu e proprie omului. Ateul nu crede in Dumnezeul teist, insa poate accepta existenta unei forte superioare, o matrice a tuturor lucrurilor, cauza initiala, Marele Arhitect etc.
Dumnezeu, in esenta Sa, nu poate fi perceput. Exista un pasaj in Vechiul Testament, cel a cunoscutului "tufis in flacari", in care Moise il roaga pe Dumnezeu sa i se arate, iar acesta ii spune ca de va vedea fata Lui va muri. Cunoasteam o butada - am mai postat-o pe forum - a unui teolog crestin, care a spus: "ca sa ne vedem aproapele avem nevoie de 5 simturi. Ca sa-L vedem pe Dumnezeu am avea nevoie de 5 milioane de simturi". E vorba de o metafora, desigur, dar care arata ca suntem limitati.
In Patristica exista o pilda interesanta. Un batran calugar a fost ridicat la cer, unde l-a vazut pe Dumnezeu. La intoarcere, invataceii l-au intrebat: "Cum arata Dumnezeu?" Batranul le-a raspuns:"Nu va pot spune." "De ce? l-au interbat ei,"ti s-a interzis?". "Nu, nu mi s-a interzis, dar nu gasesc cuvinte pentru a-L cuprinde". Pilda pune in discutie problema perceptiei. Perceptiile noastre se cimenteaza in concepte, pe care ni le confectionam cu ajutorul simturior. Percepem imaginea unui copac si folosim pentru el conceptul de copac, atribuindu-l tuturor existentelor care prezinta insusiri asemanatoare (coroana de frunze, trunchi etc.) Insa perceptia esentei reale a lui Dumnezeu e imposibila. Mai intai poate pentru ca nu avem simturile necesare. Daca printr-un fenomen inexplicabil le-am capata brusc, n-am puta intelege, in sensul ca nu am putea cuprinde in conceptele uzuale - un fenomen atat de vast.
Religia reprezinta de fapt o interfata. Dumnezeu apare fie ca un tufis in flacari, fie ca imaginea unui batran, fie ca un rege cu fata stralucind de raze etc. Sunt doar metode prin care Dumnezeu - o existenta perfecta si nelimitata - se adreseaza omului - o existenta imperfecta si limitata. Rezultatul - interfata - e ambiguu.
==================================================================
Ideea existentei unei forte de origine necunoscuta, superioara, are o raspandire foarte larga. M-as hazarda afirmand ca orice persoana are o varianta proprie a aceste forte. Oricine crede ca exista CEVA. Religia aduce insa un aspect care e mai important decat simpla existenta/inexistenta a unei forte, si anume ca aceasta forta, despre care nu cunoastem prea multe, este CONSTIENTA DE SINE. Este dotata cu ratiune. Iar noi suntem facuti "dupa chipul si asemanarea" ei, adica RATIONALI.
Cat de argumentata este aceasta credinta? Va propun sa discutam.
Editat Vin 13 ian 2006 16:39
Pixelut a scris:Problema cu chipul si asemanarea se cere explicata. Ideea de Dumnezeu si credinta existentei lui Dumnezeu e proprie omului. Ateul nu crede in Dumnezeul teist, insa poate accepta existenta unei forte superioare, o matrice a tuturor lucrurilor, cauza initiala, Marele Arhitect etc.Dumnezeu, in esenta Sa, nu poate fi perceput. Exista un pasaj in Vechiul Testament, cel a cunoscutului "tufis in flacari", in care Moise il roaga pe Dumnezeu sa i se arate, iar acesta ii spune ca de va vedea fata Lui va muri. Cunoasteam o butada - am mai postat-o pe forum - a unui teolog crestin, care a spus: "ca sa ne vedem aproapele avem nevoie de 5 simturi. Ca sa-L vedem pe Dumnezeu am avea nevoie de 5 milioane de simturi". E vorba de o metafora, desigur, dar care arata ca suntem limitati.
In Patristica exista o pilda interesanta. Un batran calugar a fost ridicat la cer, unde l-a vazut pe Dumnezeu. La intoarcere, invataceii l-au intrebat: "Cum arata Dumnezeu?" Batranul le-a raspuns:"Nu va pot spune." "De ce? l-au interbat ei,"ti s-a interzis?". "Nu, nu mi s-a interzis, dar nu gasesc cuvinte pentru a-L cuprinde". Pilda pune in discutie problema perceptiei. Perceptiile noastre se cimenteaza in concepte, pe care ni le confectionam cu ajutorul simturior. Percepem imaginea unui copac si folosim pentru el conceptul de copac, atribuindu-l tuturor existentelor care prezinta insusiri asemanatoare (coroana de frunze, trunchi etc.) Insa perceptia esentei reale a lui Dumnezeu e imposibila. Mai intai poate pentru ca nu avem simturile necesare. Daca printr-un fenomen inexplicabil le-am capata brusc, n-am puta intelege, in sensul ca nu am putea cuprinde in conceptele uzuale - un fenomen atat de vast.
Religia reprezinta de fapt o interfata. Dumnezeu apare fie ca un tufis in flacari, fie ca imaginea unui batran, fie ca un rege cu fata stralucind de raze etc. Sunt doar metode prin care Dumnezeu - o existenta perfecta si nelimitata - se adreseaza omului - o existenta imperfecta si limitata. Rezultatul - interfata - e ambiguu.
==================================================================
Ideea existentei unei forte de origine necunoscuta, superioara, are o raspandire foarte larga. M-as hazarda afirmand ca orice persoana are o varianta proprie a aceste forte. Oricine crede ca exista CEVA. Religia aduce insa un aspect care e mai important decat simpla existenta/inexistenta a unei forte, si anume ca aceasta forta, despre care nu cunoastem prea multe, este CONSTIENTA DE SINE. Este dotata cu ratiune. Iar noi suntem facuti "dupa chipul si asemanarea" ei, adica RATIONALI.
Cat de argumentata este aceasta credinta? Va propun sa discutam.
Gnosticismul a fost in general defavorabil credintei adevarate.
Cat de departe se poate merge cu despicarea in patru a firului cunoasterii, fara a risca pierderea credintei mantuitoare?
Elia a scris:Cat de departe se poate merge cu despicarea in patru a firului cunoasterii, fara a risca pierderea credintei mantuitoare?
De ce intrebi? Ti-e frica ca daca vei sapa mai adanc ai sa descoperi niste contradicti care te vor face sa nu mai crezi? ^_^
Editat Vin 13 ian 2006 16:58