Silver_diamonds a scris:Traind in secolul vitezei si fiind mai tot timpul ocupati, deseori parintii isi lasa copiii in grija bunicilor. Ce parere aveti despre aceasta metoda? Impartasiti-ne experienta voastra in cazul in care va numarati printre cei crescuti de bunici, sau daca avem mamici care acceseaza topicul care este opinia voastra?
Am fost crescuta de bunici de cand m-am nascut. Bunicul meu a fost paralizat, deci pe umerii bunicii cadea toata treaba. Mama mea lucra de dimineata pana seara, si in unele saptamani toata noaptea.
Cand am iesit din spital (o boala, am fost internata o luna) ea era acasa dormea, venise bunica dupa mine, nici macar nu s-a trezit. Am mers s-o imbratisez mi-a zis sa tac ca vrea sa doarma.
De 5 ani e plecata in Irlanda impreuna cu iubitul ei, "tatal meu vitreg".
De cand aveam eu cateva luni e despartita de tatal meu natural.
Nu ne mai intelegem deloc. Pentru mine, mama e bunica mea, pentru ca ea a stat la capul meu cand aveam febra, si ea m-a luat in brate cand plangeam si spuneam ca nu mai pot sa trec peste tot.
Prima data cand a plecat mama in Irlanda, in prima luna am fost dupa la psiholog pentru cateva crize.
Acum, am fost dusa la psiholog sa ma obisnuiesc cu ideea ca trebuie sa stau in Irlanda toata vara.
Bunicul meu a murit, iar acum cand cineva ma intreaba ce fac parintii spun "Mama e acasa iar tata a murit....", pentru ca au fost niste parinti pentru mine.
Bunica e mai temperamentala decat mama. Ea a stiut sa ma invete tot, orice, fara certuri si tiganii. Bunicul meu mi-a aratat culorile si frumusetile naturii + obiectele minuscule de care ma pot bucura. Amandoi m-au invatat multe fara certuri si batai, fara cuvinte urate.Au fost langa mine si m-au 'rasfatat' cum au putut ei, si totusi nu am ajuns un copil ingamfat. Daca ar muri si bunica mea cred ca m-as interna la spitalul de nebuni... nu vad ce m-as face fara ea. Trebuie sa ramana langa mine cel putin pana ajung sa fiu majora.
Cu tot cu ajutorul psihologului, ma cert cu mama mea des, pentru ca ea nu vede doar banii. A facut unele chestii care m-au marcat pe veci, si dor. Vorbeste urat, ma jigneste... nu e ceea ce vreau de la o mama.
In cazul meu, bunicii sunt cel mai bun si sfant lucru de pe pamant. Ei nu m-au batut ca am ajuns acasa beata, nici ca mi-am scos pachetul de tigari si-am fumat la masa, ei mi-au aratat ce decizii pot lua si care sunt urmarile. M-au luat de mana si mi-au explicat tot. Am inteles de fiecare data. Avem o legatura foarte stransa.
Locul bunicului nu-l poate lua nimeni. Si stiu ca inca e langa mine si ma poarta-n griji.
Ei au fost singurii pe care ma puteam baza cand totul cadea langa mine, si cand plangeam ca nu a o mama.
In timp, mi-am dat seama ca ii am pe ei.
(Tatal meu a renuntat la drepturile fata de mine de cand aveam cateva luni. Are alta iubita, alti copii.)
