1.
Citeam ce a scris un prieten despre biserici versus spitale in Romania. Nu neg ca bisericile sunt, in ultima instanta, refugii pentru oamenii sau femeile in suferinta, dar, din pacate, exista si reversul medaliei. Biserica poate fi un loc de meditatie si regasire, dar se poate transforma intr-o capcana cumplita, perfida si implacabila, dupa cum am auzit chiar de la o victima a bisericii, care mi-a relatat urmatorul fapt cutremurator:
Deci, domnul Ioan Dohotaru, nascut la data de 11.06.1952, domiciliat in loc. Cobilita, str. Teilor nr. 158, jud. Prahova, mi-a povestit intamplarea de mai jos, rugandu-ma sa-i pastrez anonimatul. Am sa respect dorinta omului si am sa-i zic simplu: Vasile.
Vasile era clopotar. La inceput in timpul liber, iar apoi, dupa ce l-au dat in somaj tehnic, s-a angajat cu jumatate de norma la biserica. Se pricepea mai ales la batut toaca. In zilele bune scotea o cadenta de 12 lovituri pe secunda. Clopotnita era inca in renovare, trebuia sa urci o scara subreda, cu trepte lipsa, si sa te balansezi periculos pe podeaua din scanduri vechi, printre care, cand priveai in jos, puteai sa vezi baticurile femeilor care ascultau slujba.
Dar Vasile nu se temea de inaltime. In fiecare duminica se catara sprinten pe scara, iar cand ajungea in clopotnita rece si intunecoasa isi facea o cruce mare, apoi pornea statia de amplificare, avand grija sa nu faca galagie, pentru ca difuzoarele imense de afara ar fi reprodus in tot satul sursa zgomotului. Punea mana incet pe ciocanelele din lemn si incepea sa bata toaca dupa ritual, mai intai incet si rar, apoi tot mai puternic si mai des, facand difuzoarele sa bubuie in aerul diminetii. Apoi lasa cu grija ciocanelele pe scaunul din lemn din fata sa, prindea cu nadejde de funia groasa de in si tragea cu toata puterea, inclinand clopotul greu, de bronz, pana era lovit de limba de otel, scotand un zgomot care se imprastia in sat pana hat, departe, si-i facea lui Vasile capul sa vibreze.
Sambata seara, Vasile trasese la masea. Nu prea mult, ca nu era invatat cu bautura, dar amestecat. O bere, apoi o palinca, iar la urma - lichior.
S-a trezit duminica dimineata cu capul cat un bostan si cu o sete naprasnica. Nevasta-sa nu era acasa, iar lui ii era lene sa iasa afara, la fantana, desi murea de sete. Se duse in bucatarie unde, pe masa acoperita cu musama, trona un borcan desfacut, cu compot de prune.
Vasile a insfacat borcanul cu disperare, a fugarit roiul de musculite betive din jurul lui si a baut tot compotul acrisor, ragaind incantat.
Tocmai atunci ii suna telefonul. Era nevasta-sa, care ii zise ca ea a mers la piata si ii dete de grija ca nu cumva sa intarzie la biserica sa traga clopotul si sa bata toaca pentru slujba.
Vasile mormaia "ihi, ihi", tragandu-si pantalonii cu o mana in timp ce manca prunele moi din borcan, scuipand samburii intr-o galeata.
Apoi iesi afara, se opri la fantana, se stropi cu apa rece pe fata si bau pe nerasuflate doua cani mari, de tabla, pline cu apa.
Dupa aia se sui pe bicicleta si o porni spre biserica, fiindca soarele rasarea deja.
Acum incepe tragedia. Numai ce intra pe usa bisericii si-si facu sfanta cruce, ca burta incepu sa-i bolboroseasca de parca ar fi baut var nestins.
Cand sa se intoarca spre buda din fundul curtii, intra popa, suparat: "Mai, Vasile, iar ai intarziat! Am auzit ca ai baut ca porcul aseara! Apoi sa stii ca nu se cuvine! Sa vii sa te spovedesti dupa slujba, auzi?" "Dar... parinte...", zise Vasile, incovrigat, tinandu-se cu mainile de burta. "Nici un dar!" striga parintele suparat. "Misca in clopotnita, ca e tarziu! Si ai grija sa nu-ti rupi capul! Ei, comedia dracului, Doamne-iarta-ma!"
Vasile, speriat, o tuli in sus pe scara.
Ajuns in clopotnita, se aseza pe scaunul de lemn, reusind sa stavileasca oarecum oracaielile din burta. Se sterse cu maneca pe fruntea transpirata si se dojeni singur: "Vasile, prost mai esti, tata! Prune cu apa?! Doamneee, mare prost mai esti!"
Se ridica incet, sa nu se zgaltaie, porni statia de amplificare si incepu sa bata toaca. Poc, pac. Poc, pac. Poc, pac. "Merge, hai ca nu e chiar asa de rau", se imbarbata Vasile. Poc, pac. Poc, pac.
Ritmul deveni mai alert, redat fidel de difuzoare. Poc, pac. Poc, pac. Poca, paca. Poca, paca. Poca, pârț, paca, pârț!
"Valeeeu, ma cac pe mine! Ce sa ma faaac?!" se gandi Vasile, disperat, in timp ce batea tot mai repede toaca, incercand sa acopere ghiortaielile si basinile tot mai dese.
Sub el, la douazeci de metri mai jos, sala bisericii era aproape plina de baticuri care se miscau de colo-colo, asteptand inceputul slujbei.
Vasile arunca brusc ciocanelele pe scaun si opri statia de amplificare, iar junghiul din stomac il facu sa se agate cu toata puterea de funia clopotului. Efortul pe care il facu sa traga de funie in jos se concretiza intr-o basina naprasnica, urmata de donganitul grav al clopotului.
Cateva femei ridicara privirea spre clopotnita.
Una cotcodaci: "Parinteee, se crapa podeaua, parinte! O sa cada Vasile peste noooi!"
Parintele iesi din altar, privind dojenitor spre clopotnita.
"Las' sa cada, ca merita, betivul!", spuse cu naduf, apoi se duse spre icoane, clatinand din cap.
Vasile se incolacise cu totul pe funie, strangand cu disperare din buci.
Era constient ca nu mai rezista mult si se blestema ca nu-si luase chiloti pe el, ar mai fi oprit din nenorocire, dar asa, prin pantalonii largi ar fi iesit tot rahatul.
Scaunul!
Ideea salvatoare ii veni odata cu o serie cumplita de pârțuri, facand femeile sa ridice iar capul, cu ingrijorare.
Reusi sa reziste pana la ultima bataie de clopot. apoi, lasand funia din mana,lua scaunul si il intoarse cu picioarele in sus. niste scandurele prinse lateral, dedesubt, creau un fel de tava care ar fi putut sa tina, la nevoie, vreo doua kile de... chestii.
Isi dadu pantalonii jos, dandu-si seama ca uitase si sa se pise dimineata, iar diferenta de altitudine acutiza sentimentul.
Tinandu-se cu o mana de buci, se pisa de-a lungul peretelui intunecos, incercand sa disipeze pisatul pe o suprafata cat mai mare, ca sa nu se scurga de-a lungul peretelui in jos.
Preotul citea slujba, monoton, iar dascalul in ingana pe nas: "Aaaliluuuiaaa!", sau "Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluiesteee...", dupa cum era rostul slujbei.
Cateva picaturi de pisat cazura prin crapaturile dintre scanduri. Vasile le urmari cum aterizeaza in stratul de baticuri de dedesubt.
Scaunul il astepta, imbietor.
Se pozitiona cu grija deasupra lui, strecurandu-se cu greu printre picioarele destul de apropiate, si cand popa zise: "... Iar cand veni ziua judecatii, se auzi un tunet din inaltul cerurilor", Vasile se slobozi in palaria scaunului, cu un zgomot de izmene rupte.
Toate capetele se intoarsera in sus, spre clopotnita. Cateva femei tipara de spaima.
Dascalul porni sa urce scara subreda, dar Vasile racni de sus, usurat: "Nu urca numeni! Inca nu mi-am terminat treaba!"
Se prinse cu furie de funie si trase de ea cu toata puterea, cu pantalonii in vine.
Clopotul suna adanc o data, si inca o data, tragand funia in sus si lasand-o la loc, cu fiecare bataie.
Iar Vasile se folosi de miscarea verticala a funiei ca sa stearga dintre buci urmele dezastrului facut de prunele cu apa rece.
Apoi, lasand totul cum era, isi ridica pantalonii, cobori tacticos scara, merse la parintele consternat si ii spuse: "Parinte, imi dau demisia! Nu mai pot lucra in clopotnita aia de cacat!
... Avea dreptate, cel putin la propriu daca nu si la figurat.
"Si acum ce faci, nea Vasile?", l-am intrebat.
"Acuma sunt gropar. Muncesc in aer curat, singur, si ma pot caca linistit daca ma apuca."
"Si te-apuca des?"
"Ei, pe dracu'. Cine-i prost sa mai manance prune cu apa?!"
Incepu sa rada de unul singur, isi aprinse o tigara si pleca spre cimitir, cu tarnacopul si cazmaua pe umar si cu sapca intr-o parte.
In stanga se vedeau niste plopi, strajuind marginile unui drum de tara. Iar soarele se lasa usor-usor dupa deal.
2.
La multi ani tuturor, chiar si mie!
3.
Si asta de buna voie.