gargbird

Da, direct, categoric, cu haz, un fel de haz de necaz. Frumos.

1.

Citeam ce a scris un prieten despre biserici versus spitale in Romania. Nu neg ca bisericile sunt, in ultima instanta, refugii pentru oamenii sau femeile in suferinta, dar, din pacate, exista si reversul medaliei. Biserica poate fi un loc de meditatie si regasire, dar se poate transforma intr-o capcana cumplita, perfida si implacabila, dupa cum am auzit chiar de la o victima a bisericii, care mi-a relatat urmatorul fapt cutremurator:

Deci, domnul Ioan Dohotaru, nascut la data de 11.06.1952, domiciliat in loc. Cobilita, str. Teilor nr. 158, jud. Prahova, mi-a povestit intamplarea de mai jos, rugandu-ma sa-i pastrez anonimatul. Am sa respect dorinta omului si am sa-i zic simplu: Vasile.
Vasile era clopotar. La inceput in timpul liber, iar apoi, dupa ce l-au dat in somaj tehnic, s-a angajat cu jumatate de norma la biserica. Se pricepea mai ales la batut toaca. In zilele bune scotea o cadenta de 12 lovituri pe secunda. Clopotnita era inca in renovare, trebuia sa urci o scara subreda, cu trepte lipsa, si sa te balansezi periculos pe podeaua din scanduri vechi, printre care, cand priveai in jos, puteai sa vezi baticurile femeilor care ascultau slujba.

Dar Vasile nu se temea de inaltime. In fiecare duminica se catara sprinten pe scara, iar cand ajungea in clopotnita rece si intunecoasa isi facea o cruce mare, apoi pornea statia de amplificare, avand grija sa nu faca galagie, pentru ca difuzoarele imense de afara ar fi reprodus in tot satul sursa zgomotului. Punea mana incet pe ciocanelele din lemn si incepea sa bata toaca dupa ritual, mai intai incet si rar, apoi tot mai puternic si mai des, facand difuzoarele sa bubuie in aerul diminetii. Apoi lasa cu grija ciocanelele pe scaunul din lemn din fata sa, prindea cu nadejde de funia groasa de in si tragea cu toata puterea, inclinand clopotul greu, de bronz, pana era lovit de limba de otel, scotand un zgomot care se imprastia in sat pana hat, departe, si-i facea lui Vasile capul sa vibreze.

Sambata seara, Vasile trasese la masea. Nu prea mult, ca nu era invatat cu bautura, dar amestecat. O bere, apoi o palinca, iar la urma - lichior.
S-a trezit duminica dimineata cu capul cat un bostan si cu o sete naprasnica. Nevasta-sa nu era acasa, iar lui ii era lene sa iasa afara, la fantana, desi murea de sete. Se duse in bucatarie unde, pe masa acoperita cu musama, trona un borcan desfacut, cu compot de prune.
Vasile a insfacat borcanul cu disperare, a fugarit roiul de musculite betive din jurul lui si a baut tot compotul acrisor, ragaind incantat.
Tocmai atunci ii suna telefonul. Era nevasta-sa, care ii zise ca ea a mers la piata si ii dete de grija ca nu cumva sa intarzie la biserica sa traga clopotul si sa bata toaca pentru slujba.
Vasile mormaia "ihi, ihi", tragandu-si pantalonii cu o mana in timp ce manca prunele moi din borcan, scuipand samburii intr-o galeata.
Apoi iesi afara, se opri la fantana, se stropi cu apa rece pe fata si bau pe nerasuflate doua cani mari, de tabla, pline cu apa.
Dupa aia se sui pe bicicleta si o porni spre biserica, fiindca soarele rasarea deja.

Acum incepe tragedia. Numai ce intra pe usa bisericii si-si facu sfanta cruce, ca burta incepu sa-i bolboroseasca de parca ar fi baut var nestins.
Cand sa se intoarca spre buda din fundul curtii, intra popa, suparat: "Mai, Vasile, iar ai intarziat! Am auzit ca ai baut ca porcul aseara! Apoi sa stii ca nu se cuvine! Sa vii sa te spovedesti dupa slujba, auzi?" "Dar... parinte...", zise Vasile, incovrigat, tinandu-se cu mainile de burta. "Nici un dar!" striga parintele suparat. "Misca in clopotnita, ca e tarziu! Si ai grija sa nu-ti rupi capul! Ei, comedia dracului, Doamne-iarta-ma!"
Vasile, speriat, o tuli in sus pe scara.
Ajuns in clopotnita, se aseza pe scaunul de lemn, reusind sa stavileasca oarecum oracaielile din burta. Se sterse cu maneca pe fruntea transpirata si se dojeni singur: "Vasile, prost mai esti, tata! Prune cu apa?! Doamneee, mare prost mai esti!"
Se ridica incet, sa nu se zgaltaie, porni statia de amplificare si incepu sa bata toaca. Poc, pac. Poc, pac. Poc, pac. "Merge, hai ca nu e chiar asa de rau", se imbarbata Vasile. Poc, pac. Poc, pac.
Ritmul deveni mai alert, redat fidel de difuzoare. Poc, pac. Poc, pac. Poca, paca. Poca, paca. Poca, pârț, paca, pârț!
"Valeeeu, ma cac pe mine! Ce sa ma faaac?!" se gandi Vasile, disperat, in timp ce batea tot mai repede toaca, incercand sa acopere ghiortaielile si basinile tot mai dese.
Sub el, la douazeci de metri mai jos, sala bisericii era aproape plina de baticuri care se miscau de colo-colo, asteptand inceputul slujbei.
Vasile arunca brusc ciocanelele pe scaun si opri statia de amplificare, iar junghiul din stomac il facu sa se agate cu toata puterea de funia clopotului. Efortul pe care il facu sa traga de funie in jos se concretiza intr-o basina naprasnica, urmata de donganitul grav al clopotului.
Cateva femei ridicara privirea spre clopotnita.
Una cotcodaci: "Parinteee, se crapa podeaua, parinte! O sa cada Vasile peste noooi!"
Parintele iesi din altar, privind dojenitor spre clopotnita.
"Las' sa cada, ca merita, betivul!", spuse cu naduf, apoi se duse spre icoane, clatinand din cap.
Vasile se incolacise cu totul pe funie, strangand cu disperare din buci.
Era constient ca nu mai rezista mult si se blestema ca nu-si luase chiloti pe el, ar mai fi oprit din nenorocire, dar asa, prin pantalonii largi ar fi iesit tot rahatul.
Scaunul!

Ideea salvatoare ii veni odata cu o serie cumplita de pârțuri, facand femeile sa ridice iar capul, cu ingrijorare.
Reusi sa reziste pana la ultima bataie de clopot. apoi, lasand funia din mana,lua scaunul si il intoarse cu picioarele in sus. niste scandurele prinse lateral, dedesubt, creau un fel de tava care ar fi putut sa tina, la nevoie, vreo doua kile de... chestii.
Isi dadu pantalonii jos, dandu-si seama ca uitase si sa se pise dimineata, iar diferenta de altitudine acutiza sentimentul.
Tinandu-se cu o mana de buci, se pisa de-a lungul peretelui intunecos, incercand sa disipeze pisatul pe o suprafata cat mai mare, ca sa nu se scurga de-a lungul peretelui in jos.
Preotul citea slujba, monoton, iar dascalul in ingana pe nas: "Aaaliluuuiaaa!", sau "Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluiesteee...", dupa cum era rostul slujbei.
Cateva picaturi de pisat cazura prin crapaturile dintre scanduri. Vasile le urmari cum aterizeaza in stratul de baticuri de dedesubt.
Scaunul il astepta, imbietor.
Se pozitiona cu grija deasupra lui, strecurandu-se cu greu printre picioarele destul de apropiate, si cand popa zise: "... Iar cand veni ziua judecatii, se auzi un tunet din inaltul cerurilor", Vasile se slobozi in palaria scaunului, cu un zgomot de izmene rupte.
Toate capetele se intoarsera in sus, spre clopotnita. Cateva femei tipara de spaima.
Dascalul porni sa urce scara subreda, dar Vasile racni de sus, usurat: "Nu urca numeni! Inca nu mi-am terminat treaba!"
Se prinse cu furie de funie si trase de ea cu toata puterea, cu pantalonii in vine.
Clopotul suna adanc o data, si inca o data, tragand funia in sus si lasand-o la loc, cu fiecare bataie.
Iar Vasile se folosi de miscarea verticala a funiei ca sa stearga dintre buci urmele dezastrului facut de prunele cu apa rece.
Apoi, lasand totul cum era, isi ridica pantalonii, cobori tacticos scara, merse la parintele consternat si ii spuse: "Parinte, imi dau demisia! Nu mai pot lucra in clopotnita aia de cacat!

... Avea dreptate, cel putin la propriu daca nu si la figurat.

"Si acum ce faci, nea Vasile?", l-am intrebat.
"Acuma sunt gropar. Muncesc in aer curat, singur, si ma pot caca linistit daca ma apuca."
"Si te-apuca des?"
"Ei, pe dracu'. Cine-i prost sa mai manance prune cu apa?!"
Incepu sa rada de unul singur, isi aprinse o tigara si pleca spre cimitir, cu tarnacopul si cazmaua pe umar si cu sapca intr-o parte.

In stanga se vedeau niste plopi, strajuind marginile unui drum de tara. Iar soarele se lasa usor-usor dupa deal.

2.

La multi ani tuturor, chiar si mie!

3.

Asta nu mi-a placut asa tare ca celelalte. Nu pt. ca-s mimoza, nici pt. ca-as fi bisericoasa, nici macar credincioasa nu mai sunt, nu ca nu s-ar putea intampla ceva asemanator in realitate ... Cred ca tu ai vrut sa scoti in evidenta ridicolul situatiei, dar sunt eu prea tuta si nu m-am prins de asta. Sper sa nu te superi ca ma mancara degetele sa scriu pe-aici. 

La multi ani! :)

Colac peste pupaza, facui si-un agramatism. Editai, dar nu-l corectez.

Iată şi interpretarea relatării tale. Dojana afectelor. Ritmul: "Poc, pac. Poc, pac. Poca, paca. Poca, paca. Poca, pârț, paca, pârț!"

https://www.youtube.com/watch?v=F6jilw-6X_E

Din tăcere rup-s-a gândul

Sfărâmas-a intreg cuvantul

Sfărâmas-a intreg cuvantul

Că din tăcere rup-s-a gândul

Ca prin horbă-n glas să crapă

Ca prin horbă-n glas să crapă

Turuitul să înceapă

Mintea-n veci să nu-i mai tacă

Mintea-n veci să nu-i mai tacă

Şi prin viaţă să-i tai rândul

Hodicnitu-s-a cuvântul

Năucit din cale-afară

nu inteleg ce spune :(

Ţintuit în râvnă surdă

Să nu-l mai vadă

Să nu audă

Prăpăditu-s-a pământul

Prăpăditu-s-a cuvântul

Mai lasă-ţi gându-n cap să tacă

Mintea-n cap să se mai coacă

Rămâi neaplecat de spate

Neînduplecat de toate

Nepovârnit în fapte

De nepovârnit în fapte [x3]

De nepovârnit în fapte, nepovârnit

Nepovârnit în toate, nepovârnit

Nepovârnit în fapte

De nepovârnit în toate

Vântu nou să se-ntregească

Imn de pildă neprihănească

Să dăruieşti cu-o horbă bună

De mlădios în vânt răsună

Să răzbeşti în stăruinţă

Să plăsmuieşti bunacuviinţă

Fiero a scris:

Asta nu mi-a placut asa tare ca celelalte. Nu pt. ca-s mimoza, nici pt. ca-as fi bisericoasa, nici macar credincioasa nu mai sunt, nu ca nu s-ar putea intampla ceva asemanator in realitate ... Cred ca tu ai vrut sa scoti in evidenta ridicolul situatiei, dar sunt eu prea tuta si nu m-am prins de asta. Sper sa nu te superi ca ma mancara degetele sa scriu pe-aici. 

La multi ani! :)

Colac peste pupaza, facui si-un agramatism. Editai, dar nu-l corectez.

Nici o suparare, dimpotriva.

E chiar o mare bucurie pentru mine sa stiu ca mai citeste cineva pe-aici gandurile mele.

Conteaza foarte mult pentru mine sa fiu citit de oameni (bine, si femei) de calitate, altfel nici nu as mai fi postat aici aceasta imprecatie literaturniatoare, ca sa zic ashea.

Tre' sa recunosc, mie mi-a placut. Am ras cu lacrimi si muci in timp ce am scris-o, dar nu am pretentia sa placa si altora.

Ca citisi, e suficient. Multumiri.

Compas a scris:

Iată şi interpretarea relatării tale. Dojana afectelor. Ritmul: "Poc, pac. Poc, pac. Poca, paca. Poca, paca. Poca, pârț, paca, pârț!"

https://www.youtube.com/watch?v=F6jilw-6X_E

Din tăcere rup-s-a gândul

nu inteleg ce spune :(

Tot ramas din lume-afara

gargbird a scris:

Nici o suparare, dimpotriva.

E chiar o mare bucurie pentru mine sa stiu ca mai citeste cineva pe-aici gandurile mele.

Conteaza foarte mult pentru mine sa fiu citit de oameni (bine, si femei) de calitate, altfel nici nu as mai fi postat aici aceasta imprecatie literaturniatoare, ca sa zic ashea.

Tre' sa recunosc, mie mi-a placut. Am ras cu lacrimi si muci in timp ce am scris-o, dar nu am pretentia sa placa si altora.

Ca citisi, e suficient. Multumiri.

Ma bucur ca nu te-ai suparst, pt. ca n-am spus-o cu rautate. Ai aceeasi parere ca al meu despre femei, nici el nu le include in categoria oameni. Posibil sa-mi fi pierdut din simtul umorului, pt. ca am ras la chestii pe care multi le considerau deplasate si strambau din nas. Si cei care le spuneau sau scriau n-aveau nici pe departe talentul tau. Astept continuarea.

Cu intonaţia pe care am avut-o când am citit relatarea ta şi încercând să îmi imaginez scenele şi dacă până la două exclamaţii eram deja un zâmbet, acele exclamaţii mi-au strârnit râsul, încă în timp ce-mi imaginam scenă cu scenă: "Nu urca nimeni! Inca nu mi-am terminat treaba!". Mie îmi place că scrii cu poftă, încă nu găsesc de care poftă, dar mă voi gândi.

Strada copilariei mele

Bursievici, Botea, Bancescu, Patrasciuc, Luchian, Boldasu, Gheletiuc, Chauciuc, Boldasu, Liutic, Istratoaie, Serban, Tiganas, Scepanschi, Gheletiuc, Hrusca.

1. Bursievici

“Vine Bursievici!”

Strigatul, scos de vreun copil intre 5 si 10-11 ani, asa ca mine, era suficient sa ne puna in garda. Bicicletele se opreau, mingile la fel, toata lumea intra in “ciur”. Bursievici venea acasa, ori asta era o imagine fascinanta pentru noi, copiii generatiei ’70-’80.

Mi-ar placea sa-l intalnesc azi pe omul de atunci. Ochii mei de copil au inregistrat o imagine suprarealista a unui om misterios, foarte discret si retras.

Cobora calm pe treptele de acces spre dormitoarele CFR, aflate peste drum de casa mea, ocolea cladirea dormitoarelor elegant, pasind silentios pe trotuarul din beton. Trecea pe langa noi, sau printre noi, cu un zambet vag pe figura extrem de palida si aproape scheletica. Purta o palarie in genul gangsterilor orasului Chicago al anilor ’30 si un balonzaid pana la glezne, mereu incheiat la toti nasturii. Cand eram doar noi, copiii, ne ignora cu desavarsire, ca pe niste pui de gaina, desi de fiecare data racneam, intr-un cor aproximativ, un “Buuuna ziiiuaaa!” sincer, cu ochii cat cepele, pe picior de fuga si pastrand o distanta sigura. Cand era vreun adult prin preajma, domnul Bursievici ne zambea si clatina din cap, apoi il saluta, la randul sau, pe adultul in cauza, ridicandu-si palaria si dezvaluind un craniu fara nici un fir de par.

Nu stiu care dintre noi a nascocit legenda ca domnul Bursievici ar fi vampir. Nu stiam noi prea bine ce-i ala vampir, dar oricum cuvantul era suficient de impresionant incat sa simtim un fior de spaima de fiecare data cand il intalneam. Povesteam intre noi, sufland in papadii sau culegand mormoloci intr-o conserva din balta din fata portii:

• Ieri am trecut pe langa Bursievici.
• Nu te cred!
• Sa mor eu.
• Daca te prindea?
• Fugeam, ca eram cu bicicleta. Era sa-l ating. Daca vroiam, puteam sa il calc cu bicicleta, si dupa aia fugeam.
• Daca te prindea iti manca tot sangele.
• Nu, bai, nu putea, ca era ziua. Vampirii mananca sange numai noaptea.
• De ce?
• Nu stiu. Ziua nu au putere.

Intr-una din zilele de vara, Dan Bancescu, mai mare decat mine cu vreo 7 ani, a venit la mine si mi-a zis:

• Ai curaj sa vii cu mine in curte la Bursievici? Nu e acasa, l-am vazut cand a plecat.

Nu aveam curaj, simteam ca lesin.

• Am.
• Hai.

Am sarit gardul gradinii lui Dan Bancescu si ne-am trezit in curte la Bursievici. Un Moskvici gri cu rotile dezumflate si caroseria ruginita dormea in mijlocul curtii, sub soarele torid de vara.

Casa era simpla, pe un singur nivel, cu ferestre simetrice. Nimic interesant. Pe noi ne atragea un sopron facut din scanduri negre, sprijinit de peretele dinspre gradina.

Dan Bancescu s-a apropiat precaut. Eu il urmam la un metru distanta, cu inima cat un purice.

Ajuns in fata usii strambe din scanduri, incuiate cu un lacat, Dan Bancescu mi-a facut semn sa ma apropii si mi-a spus:

• Hai sa vezi unde doarme Bursievici.

Desi frica imi dadea ghionturi sa plec rapid de-acolo, curiozitatea a invins si m-am apropiat de usa, tinandu-ma cu o mana de partea din fata a pantalonilor.

Dan Bancescu, privind prin crapaturile usii, mi-a facut semn cu mana si mi-a indicat cu degetul unde sa privesc, soptindu-mi:

• Acolo.

Cand mi-am bagat ochiul, am inghetat de frica. In sopronul prafuit statea, pe un banc de lucru din lemn, un… sicriu.

Imaginatia mea galopanta a facut imediat conexiunea intre sicriu si vampir. In ADN-ul meu, una din gene s-a intiparit de-atunci ireversibil cu imaginea domnului Bursievici, vampirul.

Desi acum stiu ca escapada a fost provocata de Dan Bancescu tocmai ca sa ma sperie, inca sunt convins ca domnul Bursievici a fost vampir.

Domnul Bursievici a murit de mult, tot in vremea cand eram copil. In fosta lui casa a venit familia

2. Botea

Excelent! Am citit pe nerasuflate.

Eu nu am rabdare sa citesc mult, dom'le, scuzati. Da'un " sa fii sanatos si in noul an!" primesti, sper. Ca de nu ti-l bag in jeb cu forta. :p