Parerea mea, Pippo, este ca oameni in cautare de spiritualitate fac asta pentru ca nu suporta ideea unei vieti absurde, fara finalitate, neteleologica. Haosul din lume ii copleste. Lumea e plina de violenta, de prostie, de rautate, de absurditate.
Si atunci ei isi consoleaza sufletul confuz si slab cu tot felul de idei care pot sa le calmeze nelinistea si fricile. Acesta e cel mai subtil fel de ego. Ego-ul ultim, care se cramponeaza sa nu dispara, si se disimuleaza intr-un fel de vag ghiveci de simt divin, simtire a spiritului divin, cautare a divinului din sine, etc.
E greu sa infrunti angoasa ca vei muri. E cumplit sa accepti ca lumea nu are scop, ca omul nu e decat o increngatura de molecule asezate de hazard. A trai asa poate fi strivitor pt o constiinta slaba. Si atunci cei slabi prefera sa-si calmeze anxietatea prin tot felul de idei caldute si antinevralgice. Nu conteaza ca ele se contrazic, ca fac un ghiveci frumos ornat, ei vor merge mai departe, vor ignora orice semnal de alarma, isi vor construi un fel de edificiu frumos impodobit cu tot felul de zorzoane metafizice. Gandirea sceptica, stiintifica le e straina, pt ca -vai ce oroare- le arata adevarul crunt, pe care ei nu-l suporta.
Ei sunt prea slabi sa infrunte crizele vietii, teroarea nimicului, slabiciunea interioara, neputinta, teama, obsesia, disperarea, sunt ca niste copii care nu au puterea de a trece singuri prin noapte, si isi creeaza ei un prieten imaginar care sa-i ajute.
Acesta e Dumnezeul pe care nimeni nu l-a vazut pt ca defapt nu exista.
Dar un om imatur, un om care a ramas la un stadiu de dezvoltare infantil va prefera sa se legene cu dulci iluzii ca undeva e un Dumnezeu care are grija de el, sau ca universul conspira spre binele lui, sau ca daca face aia si aia Atman ii da Nirvana, sau ca daca implineste ritul samanic sigur spiritul lui va trece printre demonii cu ochi de foc din iadul de mijloc.
Pentru mine asta e infantilism. Apreciez mai mult pe Cioran care a infruntat cu curaj toata teroarea si absurdul acestor intrebari fara raspuns. Nu degeaba a suferit de insomnie. A fost un om mult mai matur si mai adevarat decat toti cei care prefera sa se minta cu iluzii pline de autoconsolare.
Si sa stii ca acel castel de idei artificial, rupt de realitate, se poate prabusi cu zgomot teribil oricand. Unii mor fara sa li se prabuseasca sandramaua. Dar vai de cei ce o patesc in timpul vietii, caci trezirea la realitate e cu atat mai amara cu cat turnul iluziilor a fost mai minunat inaltat.
