Am plans cand am citit Taunul lui Voynich. Se rasucea cutitu-n rana...
Ati fost vreodata impresionati pana la lacrimi, citind o carte?
Început de Itsi Bitsi, Mie 28 iul 2010 · 30 răspunsuri · 10.344 vizualizări
am pl
dap, prima carte la care am plans a fost vicontele de bragelone, cand moare Porthos. am plans si cand a murit Raoul, si-apoi Athos (sau a fost invers?). ultima care m-a emotionat foarte mult a fost "partea launtrica a vantului" de pavic. e vorba de emotia intalnirii unei carti chiar deosebite, care face valuri adanci inauntrul tau. oh, si una la care chiar am soricit- PUTIN!, DA? PUTIN! - a fost "spuma zilelor" de vian, pe care am pus mana dupa luni de cautari.
Cristinick a scris:Am plans cand am citit Taunul lui Voynich. Se rasucea cutitu-n rana...
Si eu. La faza aia cand ii scrie ei din inchisoare: ``Sunt un fluturas usor/Azi traiesc, maine-o sa mor``.
Mi-au dat lacrimile cand am citit "Fram,ursul polar",de Cezar Petrescu.
De asemenea,am plans cand am citit Biblia.Unele versete au fost emotionante!!!
cartile sunt impresionante. poti trai cu o carte langa inima si sa iti ajunga mult timp.. pe mine cartile m-au format, chiar si acum cand m-am desprins de ele le simt ca pe un prieten care m-a calauzit
Madame Bovary, de Gustave Flaubert. Momentul mortii ei m-a impresionat in acest fel.
Sunt multe carti,filme si cintece la care am plins si pling...in general se intimpla cind ceea ce vad/citesc/ascult rezoneaza cu ceva din mine atit de adinc incit lacrimile devind singura supapa de eliberare a acelui preaplin format din ce e in sufletul meu si emotia adusa din exterior.
"Eu nu am trei picioare si abia ma misc top top...rid cind ma-ntilnesc copiii si ma cheama cutu'schiop..."
"De ce ma stringi in pumnul tau, copil frumos? Tu nu stii oare ca-s mic si eu si ca ma doare? Copil ca tine sunt si eu..."
"Sunt un copil gasit. Da. Sunt un copil gasit".
"La urma urmei, e si miine o zi"
Da, am plâns la Contele de Monte-Cristo. Aparent nu e o carte la care să plângi dar această carte conține atâtea sentimente să e imposibil să nu scapi măcar o lacrimă.
Mai ales finalul : „ Întreaga înțelepciune a omenirii se bazează pe aceste cuvinte: Așteaptă și speră! ”
Editat Sâm 30 apr 2011 23:28
Ana 1996 a scris:Mi-au dat lacrimile cand am citit "Fram,ursul polar",de Cezar Petrescu.
Hmmm... parca tin si eu minte ceva de genul la "Fram, ursul polar". Dar nu mai stiu despre ce era vorba.
Din cartile pe care le tin minte, "Sfarsitul copilariei" de Arthur C. Clarke mi s-a parut trista cand a murit toata omenirea. Mai ales ca moartea a avut loc treptat, copiii nou nascuti avand doar forma de oameni, fiind insa doar un fel de celule dintr-un spirit galactic care se extindea in acest fel, adaugandu-si fiintele din speciile pe care le intalnea in galaxie.