Filozofia este o extensie valida a nebuniei, iar acest lucru poate fi usor verificat prin urmarirea indeaproape a omului din spatele ideilor. Sunt oameni care isi cumpara cu sange ideile si estetica, si bineinteles exista si categoria celor mai putin privilegiati care plagiaza idei comune livresti si indraznesc sa le intoxice cu sintaxe grosolane fara a avea habarul de semantica lor interna. Referitor la prima categorie, acei oameni sunt oameni defecti, care nu au reusit sa se integreze in societate, desi o inteleg si o simt previzibila pentru urmatoarele decade, dar refuza aproape poetic acest pas de "integrare". Cu conditia sa fie nitel poeti. Altminteri cad in acelasi cabotinism precum categoria a doua. Toate marile filozofii au fost intemeiate pe principii subiectiv-universale alienante care au gasit aplicare ulterioara in multiple domenii, de la politica-sisteme sociale pana la psihologie. Iar poezia este marturia cruda a unor astfel de vremuri.
In concluzie, atat nebunul cat si filozoful ard cu o flacara de intensitate mare, care ii consuma in aceeasi masura, devenind unul. Diferenta intre ei consta doar in faptul ca nebunul este un filozof pasionat, vulnerabil, iar filozoful este nebunul ce intelege timpul. Cand lucrurile stau invers, avem de-a face cu poetii. Una peste alta, sunt legitime ca stari intelectuale superioare ambele, contabilizand doar cinismului slabiciunile.