Cauzele geloziei

mica_curioasa a scris:

Mie una mi-ar placea ca al meu partener sa fie un pic gelos cand se afla barbati in jurul meu care-mi dau atentie, chiar daca e o chestie nevinovata. Asta dovedeste ca-i pasa. Prefer asta indiferentei, atata timp cat gelozia nu devine patologica.

Fericitul Augustin (sec. IV) zicea ca acel care nu e gelos nu iubeste cu adevarat (doar isi inchipuie). Sigur, de atunci au aparut si alte interpretari. O minima gelozie are rolul de a exprima interesul fata de partener, de a mentine coeziunea relatiei, de a marca teritoriul semnalizand clar potentialilor rivali: "nu-mi rapi partenerul, pt ca e important pt mine si daca incerci vei avea de a face cu mine". Psihologia evolutionista arata ca gelozia a avut un rol extrem de important in perpetuarea generatiilor care au dus pana la noi. Acestea ar fi aspectele pozitive ale geloziei, cata vreme e minima.

Ca peste tot in domeniul psihologiei, problemele apar acolo unde gelozia depaseste o intensitate acceptabila, devenind patologica.

Din perspectiva asta, ma intriga cei care au casatorii deschise. Ei au relatii sexuale in afara relatiei, dar in rest au o relatie stabila si bazata pe incredere. Ei zic ca daca au relatii sexuale cu alti parteneri, dar in relatie totul e stiut, atunci nu e adulter pentru ca nu e tradare si minciuna. Dar oare nu zic asta doar pentru ca pasiunea initiala s-a estompat, a disparut (luand cu ea si gelozia, care e posesivitate) lasand loc unei altfel de relatii, care poate nu mai e iubire, ci altceva, inca nu destul de bine definit pentru ei si pentru noi?

LongDistanceRunner a scris:

Eu devin nesigur si gelos daca am o partenera nesigura pe ea , care are nevoie in permanenta de aprecieri si complimente din partea altor barbati.

Cred ca e cu totul altceva fata de am descris eu. E bine ca ai punctat asta, pentru ca mi s-a parut ca am fost clar, dar se pare ca nu am fost.

Asadar tu te referi la un partener care e nesigur de sine dar in loc sa preseze partenerul cere reconfirmarile valorii proprii de la alte persoane in afara de partener (flirt, tehnici de seducere voita sau neconstientizata). Asta ar declansa gelozia, firesc. Ar fi deja o problema de discutat in cuplu (desi psiholoaga Baumgart afirma ca, paradoxal, multi care flirteaza o fac doar pentru a-si defula inconstient tendintele de adulter care ii preseaza si ca nu ajung sa insele vreodata, pentru ca isi pretuiesc relatia actuala!)

Dar eu m-am referit la cineva care e nesigur de sine si de aceea cauta confirmari de la partener (ca e dezirabil, atractiv, ca nu e inselat, vrea totul, etc), fara sa recurga la flirt.

Eu nu am luat in calcul varianta ta.

mica_curioasa a scris:

Acum stim amandoua amanuntele picante ale aventurilor din tinerete ale lui tata. Pe semne ca mama a fost si ea geloasa ca atunci cand a auzit ca o inseala i-a aruncat hainele pe geam. Si nici ea n-avea voie sa accepte o cafea de la vreun barbat.

La inceput din descriere ziceam ca ai parintii perfecti, dar uite ca si ei au avut multe conflicte, numai ca le-au dus la capat (pe vremea lor era o mare rusine sa divortezi, presiunea social-familiala mai tinea cuplurile unite chiar daca scartaiau, pt copii, avantaje materiale, etc).

Tu esti geloasa (in limitele firesti, cred eu). Parintii tai au fost gelosi. Oare nu de la ei ai invatat ca intr-o situatie relationala care implica o rivala gelozia e o reactie acceptabila, care functioneaza? Ai vazut cand eraui mica faptul ca mama ta a reusit sa mentina cuplul utilizand gelozia (semnalizand tatalui tau ca doreste sa continue, si alungand rivalele).

Asta ar duce spre teoria invatarii sociale. Suntem gelosi pentru ca asa am vazut in copilarie sau la vecini ca merge. Oare exista adulti care in copilarie au avut parte de parinti fara conflicte si care au rezolvat problemele rivalilor fara gelozie? Acestia sunt gelosi ca adulti? Daca da, atunci ar fi o reactie innascuta, instinctuala, greu de gestionat, irationala, care tine de neuroendocrin mai mult - ca reactia animalului la incalcarea teritoriului de catre un rival- arata semne de agresivitate pt a semnaliza ca e teritoriul sau. Dar si atunci nu putem fi siguri ca desi nu a vazut reactii geloase la parinti nu le-a vazut totusi in filme, la vecini, etc.

Ligia1 a scris:

E interesanta abordarea cu proasta gestionare a frustrarii produse de fratii care primesc mai multa afectiune.

Ai pomenit cuvantul "frustrare". Frustrarea e universala. In viata e inevitabil sa o intalnim. Prima frustrare poate fi cea a bebelusului nesatisfacut oral (care ca si adult poate ajunge alcoolic, posesiv, atasat de obiecte, gelos, etc).

Alta poate fi cea a fratelui care e frustrat ca au aparut si alti frati cu care trebuie sa imparta interesul parintilor. Oare fratii mijlocii sau cei mici nu pot fi gelosi pe ceilalti pentr ca li se pare ca primesc mai mult? Eu cred ca da. Pentru ca ei ar vrea totul. Si totul nu pot sa aiba, chiar daca poate cel mai mic primeste efectiv mai mult decat restul.

Frustrarea poate sa apara la scoala (interesul profesorilor e orientat mai mult spre altii) sau intre prieteni de joaca, sau ca urmare a compararii intre copii, sau a hartuirii, sau a descoperirii ca altii sunt mai sus din diverse puncte de vedere. Frustrarea duce la stima de sine scazuta, sentimente de inferioritate, resentiment, eu slab si de aici pana la gelozie nu mai e decat un pas. In acest caz, gelozia ar putea fi de fapt o INVIDIE ascunsa, o frustrare sociala bine camuflata, chiar si fata de sine. Multi recunosc ca sunt gelosi, dar putini ar recunoaste ca sunt frustrati, sau invidiosi.

Intrebarea mea este: copiii e oameni foarte bogati, care au crescut cu un nivel social ridicat, deci nu pot avea sentimente de inferioritate, carora li s-au satisfacut toate dorintele, mai sunt ei predispusi la gelozie? Ar trebui sa aiba un psihic mult mai sanatos, nefiind expusi frustrarii si consecintelor ei neplacute.

Oneiros a scris:

Ma inscriu aici. am devenit o fire dependenta si posesiva

Tu, fiind copil unic, nu ai avut frati pe care sa fii gelos. Atunci cine te-ar mai fi putut detrona din interesul parintilor? Interesant e ca apare gelozia totusi. De pilda tatal e gelos pe copil, pentru ca ii rapeste interesul sotiei. Mama poate fi geloasa pe copil pentru ca ii rapeste interesul tatalui. Copilul poate fi gelos pe un parinte pentru ca are acces la disponibilitatea totala a celuilalt parinte. Si copilul simte instinctiv aceste semnale de posesivitate, chiar daca nu are cuvinte pe care sa le suprapuna peste ce simte.

La al doilea comentariu al postului meu, as vrea sa specific ca eu nu tin minte sa fi vazut aceste scene de asa-zisa gelozie. Cand mama l-a scos practic afara cand a aflat ca o inseala, eu abia ma nascusem. Tot ce stiu legat de asta e din ce-mi povestesc ei.

De la tata stiu, ca atunci, chiar in acel moment, aventurile lui s-au terminat (atat cat se pot termina aventurile unui barbat care tine la familia lui) pentru ca n-ar fi renuntat pt nimic in lume la noi.

Casnicia lor nu a fost perfecta, nici pe departe, dar siguranta unitatii familiei noastre m-a facut sa caut acelas lucru. Ei au ramas impreuna orice s-a intamplat. De aceea, eu nu voi pune niciodata pret pe o relatie bazata numai pe iubire sau pe atractie (care pot muri in orice clipa), ci pe vointa de a intemeia o familie si de a o pastra. Asta presupune sa alegi f bine, cu f multa luciditate, partenerul.

Intrebarea mea este: copiii e oameni foarte bogati, care au crescut cu un nivel social ridicat, deci nu pot avea sentimente de inferioritate, carora li s-au satisfacut toate dorintele, mai sunt ei predispusi la gelozie? Ar trebui sa aiba un psihic mult mai sanatos, nefiind expusi frustrarii si consecintelor ei neplacute.

sunt convinsa ca oamenii foarte bogati se ocupa cu atit mai putin de copiii lor, ii guverneaza banul si doar asta ii intereseaza, viata de familie e ca si inexistenta pentru ei

as avea mult mai multa incredere intr-un copil crescut cu greu, in saracie, intr-o familie cu bun-simt si morala, decit intr-unul crescut in puf si cu bani la discretie al carui suflet e tarat zdravan de imbuibare

imi cer scuze daca deranjeaza pe cineva ce spun dar asta e parerea mea

revenind la titlul topicului, gelozia e o boala, in general nevindecabila, care apare mai ales la cei care in copilarie nu au simtit ca sunt iubiti, doriti si au dezvoltat frustrare prin lipsa

ca adulti se reped cu toata dragostea plina de frustrarile copilariei asupra unui personaj, si, incep sa dezvolte teroarea de nu le lua cineva bunul si de a ramine fara personajul asupra caruia sa-si reverse toata efectiunea lor strinsa in atitia ani de frustrari, vai de capul personajului

Kosmotro a scris:

Tu, fiind copil unic, nu ai avut frati pe care sa fii gelos. Atunci cine te-ar mai fi putut detrona din interesul parintilor? Interesant e ca apare gelozia totusi. De pilda tatal e gelos pe copil, pentru ca ii rapeste interesul sotiei. Mama poate fi geloasa pe copil pentru ca ii rapeste interesul tatalui. Copilul poate fi gelos pe un parinte pentru ca are acces la disponibilitatea totala a celuilalt parinte. Si copilul simte instinctiv aceste semnale de posesivitate, chiar daca nu are cuvinte pe care sa le suprapuna peste ce simte.

Odata cu mine au aparut doua gelozii. Tatal gelos pe mine si copilul din mama gelos pe mine. Eu m-am simtit respins, tratat cu dispret, aroganta, eram agasat si parazitat din 4 directii, mama, tata, bunicii materni. Neexistand dragoste, in familia mea existau doar jocuri de parazitare emotionala.

luminos1 a scris:

revenind la titlul topicului, gelozia e o boala, in general nevindecabila, care apare mai ales la cei care in copilarie nu au simtit ca sunt iubiti, doriti si au dezvoltat frustrare prin lipsa

Sau poate e chiar invers, poate ca cei care au fost cei mai iubiti copii, cer asta in mod expres si in viata lor de adulti si neprimind, nu inteleg ce se intampla si dezvolta gelozia mai mult sau mai putin normala.

mica_curioasa a scris:

Sau poate e chiar invers, poate ca cei care au fost cei mai iubiti copii, cer asta in mod expres si in viata lor de adulti si neprimind, nu inteleg ce se intampla si dezvolta gelozia mai mult sau mai putin normala.

e foarte posibil si asta, fiecare cu legenda lui personala

important ar fi, zic eu, discutia sa alunece mai degraba la moduri de ameliorare, vindecare ar fi prea mult spus, sau, macar intelegere a situatiei si o mai buna acceptare

gelozia chinuie, ii chinuie pe toti cei care vin in contact cu un gelos

si el e chinuit, dureri atroce ii brazdeaza sufletul, dar vai si de capul celorlalti, si al partenerului asupra caruia sa revarsa suvoaie de venin si al persoanelor din jurul lor, nimeni nu scapa, oricine poate fi un potential rival

ba trece, iti spun sigur, daca vrei cu adevarat si stii ce sa faci

luminos1 a scris:

e foarte posibil si asta, fiecare cu legenda lui personala

important ar fi, zic eu, discutia sa alunece mai degraba la moduri de ameliorare, vindecare ar fi prea mult spus, sau, macar intelegere a situatiei si o mai buna acceptare

gelozia chinuie, ii chinuie pe toti cei care vin in contact cu un gelos

si el e chinuit, dureri atroce ii brazdeaza sufletul, dar vai si de capul celorlalti, si al partenerului asupra caruia sa revarsa suvoaie de venin si al persoanelor din jurul lor, nimeni nu scapa, oricine poate fi un potential rival

Dar cum ai zis (parca tu ai zis) gelozia nu e tratabila, iar ameliorarea e doar o spoiala care nu va rezista. Eu vad gelozia ca pe o reactie viscerala (instinctiva si profunda), cu radacini adanci in fiinta posesorului. Nu cred ca exista leac... o simti si punct, mai ales atunci cand ea nu este fondata si trece in patologie.

Si cam ce ar trebui sa faci ca sa vindeci pe cineva de gelozie? ;)

luminos1 a scris:

ba trece, iti spun sigur, daca vrei cu adevarat si stii ce sa faci

Trece numai daca o termini cu obiectul geloziei...