Stau eu comod in fotoliu acuma si nci nu imi mai aduc bine aminte de cei ce mi-au facut rau si, intrucat imi e lene sa si gandesc, nu pot starni nici cognitia gandita, nici imaginativa si cu atat mai putin cognitia emotionala referitor la ceva de rau, mai ales azi.
In concluzie, intrucat imi e bine si lene spun ca nu le-as mai face nimic.
Dar iata, stingher, un gand imi da ghes sa spun: "Nu toti trebuiesc iertati", asta e o replica dintr-un film uitat.
Cand sunt insa "in draci", le-as suci gatul la spate, am zis.
De ce?
Intrucat "dracii", emotiile, inca nu au ajuns sa ma intrebe:"draguta, vrei tu sa imi permiti sa ma manifest?"
Vin: enervarea, orgoliul, vanitatea, frustrarea, frica, rusinea, obraznicia fiica si ea a mandriei negative si multe alte emotii, cand vor ele, prin comenzile primite cognitiv si ma fac, de aia spun: "nu zice hop pana n-ai sarit", respectiv aici: ce usor ne e noua acuma sa indrugam prostii pe un forum, cand insa viata ne pune in inedita situatie de a avea putere multa si la mila noastra pe cei ce ne-au facut sa suferim pe noi sau pe cei dragi, poate chiar ni iau ucis, hai sa stam strab poate judecam ma drept.
Nu zic, poate exista nivelul evolutiv cu pricina, ma indoiesc puternica insa ca e cineva pe aici iesit din rudimentarismul atasamentelor determinante e comportament distructiv.