Vaccinarea bebeluşilor e ca şi religia în şcoli: cine vrea face, cine nu, nu. Dacă nu le fac în copilărie, ambii sunt expuşi bolilor...fizice şi spirituale, la maturitate. :)/>
Acum, vorbind foarte serios despre vaccinurile pentru copiii foarte mici, trebuie să ne uităm când şi mai ales de ce populaţia Globului a explodat. Asta s-a întâmplat după inventarea vaccinului la finalul secolului 18. Până atunci, unei familii i se năşteau 4, 5, 6, 7 copii, dintre care 1, 2, 3... 4, nu atingeau vârsta de un an, din cauza bolilor. După ce vaccinarea copiilor s-a generalizat la început de secol 20, a început suprapopularea Terrei, pentru că tot mai mulţi oameni reuşesc să treacă de vârsta copilăriei, graţie imunităţii sporite a organismului, dată de vaccin. Eu unul am toate vaccinurile copilăriei făcute, şi cu siguranţă, mulţi dintre noi avem acele urme pe braţul stâng.
Însă, parcă aveam mai multă încredere în vaccinurile făcute "pe vremea lui Ceauşescu". În prezent, s-a schimbat treaba, şi se urmăreşte nu doar sănătatea ci şi câştigul financiar. Nu pot să uit ce s-a întâmplat în toamna anului 2009, când "domnul" Streinu Cercel a produs panică în România, spunând că dacă oamenii nu-şi fac vaccinul împotriva virusului gripal A H1N1, asupra noastră se va abate...potopul morţii. Unii, puţini, şi-au făcut vaccinul. Eu nu l-am făcut pentru că nu mi-a plăcut felul agresiv în care Streinu Cercel promova acest vaccin. Şi bine-am făcut...că nu mi l-am făcut, că pe urmă Cercel a trebuit să demisioneze din minister din cauză că minţise !