"Nu te adaptezi, esti eliminat. " Sa inteleg Catherine ca adaptarea este o conditie sine qua non pentru a fi un om mai bun? Dar in cazul acesta nu eliminam Singularitatea? Pentru mine adaptarea este o ipocrizie murdara, prin care eu trebuie sa invat sa fac diverse saltimbancuri pentru a imi ascunde adevarata identitate. Trebuie sa ma alienez de la ceea ce imi place, ceea ce imi provoaca liniste, ceea ce ma excita, pentru a satisface alte nevoi. In acest caz discutam de responsabilitati sociale si nu de identitate sociala.
Deoarece eu, flacau in floarea varstei, nu ma adaptez cum vor ceilalti. Chiar deunazi vorbeam de Sindromul Peter-Pan de care am suferit mereu, prin care copilaria, principiile, sublimul, nu au fost monezi de schimb cu lumea niciodata. Asta te face sa fii Singurul, asta te ajuta sa iti depasesti conditia actuala. Cred ca totusi ar trebui mentionat ca saptamana asta am schimbat 8 locuri de munca, trecand de la "sef magazin" pana la "ospatar". Nu din cauza "neadaptabilitatii" ci datorita surmontarii unei realitati animalice care incearca sa imi puna juguri de gonade si sa ma tarasca in mizeria de zi cu zi. Dar, sunt ipocrit si nesincer. Sunt in asteptare. Imi permit sa blufez cu lumea si sa am micile mele tirade de amor si pasiune cu orice nestanjeneala de cinism, netemator de repercusiuni sau de taxe si impozite. Astept ceva maret, care urmeaza sa vina. Singularitatea adevarata este o singura clipa, cand te ridici deasupra tuturor, iar apoi cu o viteza luciferica te indrepti stins in sine intr-o nucleara ambuscada a realitatii.