Despre masca

Dar pe mine de ce m ar interesa sufletul unui om daca el nu vrea sa imi impartaseasca ? Trebuie sa respectam niste teritorii . De exemplu am o prietena in Cluj , ea a fost deschisa cu mine eu la fel cu ea ... Oamenii se deschid cand sunt pregatiti . Sunt diverse circumstante ce ne permit sa facem asta si altele nu .

Eu am vazut cum e sa ma deschid in fata unor oameni cu psihicul labil si ce a iesit . Trebuie sa iti selectezi bine prietenii , oamenii sinceri de langa tine . Eu am invatat ca cel mai bine ma exteriorizez prin chestii active nu la palavre cu prietenii ( enumerare , insiruire de stari , actiuni ) ... Am observat ca trebuie sa avem vieti asemanatoare ca sa ne putem pune in pielea celuilalt

Ai dreptate.

Mai greu este cind simti o foame de oameni oriunde ai fi. Si resimti cind te lovesti de acele ziduri invizibile, dar dure rau, asa cum simte o pasare care se izbeste de o fereastra inchisa.

Ma opresc, inainte de a filozofa prea mult pentru momentul acesta de incheiere.

fustita.rosie a scris:

Ai dreptate.

Mai greu este cind simti o foame de oameni oriunde ai fi. Si resimti cind te lovesti de acele ziduri invizibile, dar dure rau, asa cum simte o pasare care se izbeste de o fereastra inchisa.

Ma opresc, inainte de a filozofa prea mult pentru momentul acesta de incheiere.

Mie imi place filosofia cu tine , de aceea te provoc la discutie

Foame de oameni? Eu consider ca oamenii vin la tine , nu tu ii cauti pe ei neaparat . E ca un domino .

Cred ca intuiesc ce doresti tu , eu in Bucuresti nu am gasit asa ceva , autenticitate si veselie completa . Sunt seminarii la facultatea de teatru unde te invata sa te dezgolesti de tine , sa te arati cine ai fi tu . Dar ghici ce ... Unii se sperie si pleaca ...

Ca un domino, da, asa ar fi ideal. Si probabil ca, in mare, asa functioneaza.

Nu insa si cind ai fost un copil izolat. Nu insa si cind ajungi intr-un Bucuresti in care vezi atita lume si atit de putini oameni. Unde imaginea acelei boeme frumoase, cu oameni care stau de vorba nopti intregi, se destrama in injuraturi "fine".

Ehei, sintem aici cu totii, sintem oameni, dar ce ne facem cu mastile?

Sa stii ca, de cite ori ne-am intersectat, mi-a facut mare placere si mie sa stau de vorba cu tine. De multe ori, o asemenea scinteie este exact ceea ce trebuie. Si nici nu se stinge. Altfel de "fetita cu chibrituri".

Noapte buna.

fustita.rosie a scris:

Ca un domino, da, asa ar fi ideal. Si probabil ca, in mare, asa functioneaza.

Nu insa si cind ai fost un copil izolat. Nu insa si cind ajungi intr-un Bucuresti in care vezi atita lume si atit de putini oameni. Unde imaginea acelei boeme frumoase, cu oameni care stau de vorba nopti intregi, se destrama in injuraturi "fine".

Ehei, sintem aici cu totii, sintem oameni, dar ce ne facem cu mastile?

Sa stii ca, de cite ori ne-am intersectat, mi-a facut mare placere si mie sa stau de vorba cu tine. De multe ori, o asemenea scinteie este exact ceea ce trebuie. Si nici nu se stinge. Altfel de "fetita cu chibrituri".

Noapte buna.

Da . Si eu am fost un copil izolat cu visuri marete ce speram ca in Bucuresti voi sta la povesti cu multi oameni . Am trait - o si pe asta ( dezamagirea ) . Insa am descoperit si oameni valorosi , e adevarat , nu i am gasit pe strada , problema in Bucuresti ca nu sunt vizibili oamenii aia pe care ni-i dorim asa mult dar sunt . Si cand ii gasesti te alimenteaza pentru luni de zile si chiar iti ofera idei pt proiecte noi . Am de gand sa ma mut si eu dupa ce termin cu licenta . Poate pana la anul voi avea o ocazie de a ma promova si desfasura in multe locuri deodata

Experienta de pana acum mi a testat urmatoarele fraze

Ce pot sa fac chiar acum pentru ca oportunitati la care nici nu ma gandeam sa poata intra in viata mea?

dar totusi de multe ori cream masti inconstienti, pentru a ne proteja... de multe ori, decat sa ne privim asa cum suntem, mai bine descantam la masti cioplite...

este intr-un fel destul de greu sa te descoperi intru totul unei persoane...mie personal imi este teama de a vorbi cu oameni si de a ma afisa asa cum sunt, pentru ca nu vreau sa ma judece.

si chiar de aia prefer sa raman intr-un colt in penumbra si sa privesc, eventual sa-mi scriu gandul pe-un ciob de hartie, pe care-l ard oricum dupa ce-l scriu...