in 1989 lipsurile erau greu de descris. eu personal de prin mai 1989 mincam de prinz de doua ori pe saptamina. nici piine nu se gasea totdeauna. prin august 1989 am mers cu cortul in ceahlau. acolo la cabana dochia mi-am incercat norocul si am intrebat ca prostul (dupa criteriile de atunci) am intrebat zic "aveti ceva biscuiti?". tipa se uita la mine de parca eram de pe alta planeta si zice "n-avem!". nu a fost nici o surpriza. surpriza era ca aveau de vinzare "ricadona" si "bianco" si "rosso"....
in rest, fiecare era "arondat" la o "alimentara" unde aveai "dreptul" sa cumperi zahar si ulei odata pe luna. stateai la coada, cind iti venea rindul aratai "buletinul", tipa te cauta intr-un registru si daca n-ai mai "luat" in luna respectiva, iti dadea voie sa cumperi ulei si zahar....
cum se putea trai atunci? pai mai "apucai" ceva atunci cind "se dadea", stateai la coada ca poate "se da" si "prinzi". odata eram prin centru cind apare un camion. instantaneu se forma o coada desi nimeni nu stia "ce se va da". atunci am "prins" si eu BANANE!!!! a fost una dintre cele mai fericite zile din viata mea in acea "iepoca". am dus copiilor banane (eu de-abia le-am gustat).
foamea exista dar mult mai rau decit foamea era umilinta, starea aia in care simti ca nu valorezi mai mult decit un scuipat.... multi nu vor pricepe asta niciodata deoarece trebuie sa simti asta pe pielea ta ca sa intelegi....
dar acum? acum nu mai a, nici o problema, am tot ce-mi doresc, am vazut europa, america, japonia, n-am mai folosit transportul in comun de vreo 10 ani si nu regret decit ca decembrie 1989 nu a fost vreo 20 de ani mai devreme....
