Început de nightwish, Lun 27 iul 2009 · 434 răspunsuri · 67.129 vizualizări
Eu cred ca mama ta, daca mai poti face ceva pentru ea, ar fi fericita doar daca ai fi si tu fericita.
Timpul vindeca, daca il tratezi ca pe un prieten si nu ca pe un dusman.
Tu porti o parte din mama ta cu tine. Din sangele ei, din visurile ei, din dragostea ei. Cat timp tu vei trai, va continua si ea, prin tine.
Aveau cei de la Guns o melodie superba. Patience.
Ti-o dedic. Asculta cu atentie versurile.
Mi-am adus aminte ce i-a spus mama Oanei Pellea in ultima zi a vietii ei, textul e public, asa ca il pot posta aici. Mama Oanei avea cancer si stia ca o sa moara, a avut timp sa o pregateasca sufleteste. Cred ca si mama ta ti-ar fi spus ceva asemănător daca ar fi putut avea ocazia asta. Trebuie sa fii continuarea mamei tale, daca tu simti ca doar pentru ea ai trait pe lumea asta, casatoreste-te, fa copii, poarta-te cu ei asa cum s-a purtat mama ta cu tine. Dar da-ti timp sa te vindeci, se va intampla, pana la urma. Si gandeste-te si la tatal tau si, daca mai ai frati, gandeste-te si la ei, mama ta, din cate spui, nu era egoista, nu lasa ca durerea sa te faca egoista si sa nu iti pese deloc de persoanele apropiate care ti-au ramas, sa le faci sa se simta ca si cand ar fi invizibile pentru tine.
"Am întrebat-o pe mama, la spital, în ultima zi a trecerii ei pe pământ: ce sa fac când o sa-mi fie dor de tine? Învață - mă! S-a uitat dur la mine și mi-a zis cu ochii verzi smarald:"Pupa-ti mana!" Si-am înțeles că în carnea mea e ea, tata și toți ai mei. Am facut-o, o fac și am tot timpul certitudinea ca sunt în mine: părinții, amintiri, Dumnezeu.
Toți sunt înghesuiți în mine. Ce minune!
Mi-e dor deci de minunea din mine, pe care câteodată o uit, o pierd...În mine e mare înghesuială!
Tot universul e înghesuit în mine!
Oana Pellea
Ce credeti ca exista dupa moarte? Ne vom intalni? Exista lumea de dincolo? Ei ne vad pe noi?
Stiu, stiu ca aveti dreptate cu tot ce spuneti. Imi spun si eu asta zi de zi, dar nu reusesc sa cred sau sa ma conving. Durerea este atat de mare incat acapareaza toata fiinta mea. Incerc sa ma iau cu munca, sa citesc, sa fac orice, dar vine momentul in care ma izbeste realitatea si dorul de a vorbi cu mama, de a o auzi, de a o strange in brate. Efectiv nu pot sa accept ca asta a fost tot. Pana aici mi s-a dat fericirea si nu au stiut sa apreciez pe deplin. Si acum? Ma rog in fiecare zi la mama sa faca ceva sa ma ia langa ea. Pentru mine este un chin extraordinar viata de aici.
Daca vrei, facem schimb de numar de telefon in privat si vorbim mai multe. Nu insist, doar daca simti ca nu ai cu cine vorbi suficient de liber despre asta.
Da, eu una cred ca exista viata dupa moarte. Si nu regret ca de-a lungul vietii am crezut in asta pentru ca m-a motivat sa merg inainte.
Postarea asta era pt alt topic
Editat Lun 9 mar 2020 17:40
AntoniaF a scris:Ce credeti ca exista dupa moarte? Ne vom intalni? Exista lumea de dincolo? Ei ne vad pe noi?
Din cate inteleg eu, tot ce exista e Dumnezeu. Si fiecare din noi suntem forme de manifestare ale lui Dumnezeu. Deci exista viata dupa moarte. Toata existenta e o infinita activitate a lui Dumnezeu prin care acesta se cunoaste pe el insusi. Dumnezeu nu e omniscient. El poate cunoaste doar prin experimentare. Prin urmare trebuie sa traiasca fel si fel de vieti. Astfel, vietile noastre sunt modul prin care Dumnezeu se cunoaste pe el insusi.
AntoniaF a scris:Si mi se pare nedrept sa traiesc pentru tot restul vietii cu o parte atat de importanta care imi lipseste.
Daca nu ti-o mai amintesti inseamna ca ai respins-o si ai ascuns-o undeva adanc in tine, dar continui sa te temi de ceea ce ai putea sa-ti amintesti. Te sfatuiesc sa nu mai zgarmi acolo si poate o sa ti se para ciudat ce-ti voi spune acum, dar lasa suferinta sa te cuprinda si chiar bucura-te de ea. Suferinta de acum este plata pe care ai vrea s-o platesti si nu stii cum.
Peste o vreme, cand te vei simti in stare, iti vei aminti si ceea ce acum nu-ti amintesti.
In primul rand, inainte de à face o presupunere asupra aspectelor escatologice, trebuie sa luam in calcul ceea ce numim suflet. Ce este sufletul ? O definitie simpla ar fi aceasta: ansamblul inseparabil cognitiv, afectiv si spiritual, inerent omului. Am dovedit, prin urmare, ça animalele, pe care deseori le numim '' suflete'', nu dispun de un veritabil suflet, putem spune ca la acestea predomina o parte afectiva generata de instinct, sau chiar de capacitati cognitive si de disceramant refuse, ele actioneaza intr-un mod afectiv cand primes o récompensa sau actuel volitiv instinctual ii '' impinge cu gandul'' la o posibila récompensa. Este greu de spus cum se poate realiza o reconstituire imateriala perena a acestora, cert este ca omul, prévazut cu capacitatile si caracteristicile enumerate, are ceva care il face sa fie' 'superior' '. Nihil novi sub sole.
Totul este o supozitie, in mod cert, dar logic ar fi ca tôt ce semnifica constiinta, vointa, sentiment, afecte, emotii, parte spirituala, sa subziste. Ramane de vazut! Sau poate nu ! Sau poate nu vom sti nici noi ! Sau poate nu vom avea cui sa-i transmit ! Sau poate nu va fi cinéva care sa ne explic acest fapte.
Viata in sine este bizara, fiecare secunda care trece se transforma in nonexistenta. Dar revin la ceva care este str ans légat de constiinta. Pierce afirma ca: Nimic nu exista in personalitate decat ceea ce este memorizabil.
Studiez putin domeniul transhumanism lui, exista incercari de a se face un downloading si uploading al mémorie, despre bioetica si partea religioasa nu este cazul sa incep o discutie, dar cred ça intr-o zi se va realiza ceva si ceva.
Dar geneza omului nu s-a facut in laborator, prin urmare nici eternitatea adevarata, sub orice forma ar fi, nu se poate face in laborator.
Exista o alta forma de viata la alt nivel dupa moartea terestra si nu se cheama Dumnezeu cine supravegheaza Universul.