daca e sa ne luam dupa ce spunea un miliardar australian care a intrat in moarte clinica:
"Vestea buna este ca dincolo nu exista iad.
Vestea proasta e ca nu exista nici rai. nu exista nimic"
Am citit o carte care se numea "Viata dupa viata" si in care se relata povestirile unor oameni care au trecut prin moarte clinica, asemanatoare Cartii Tibetane a Mortilor. Este interesant cum toate povestile aveau mai multe sau mai putine detalii comune. Toti vorbeau despre decorporalizare, starea de extaz , trecerea printr-un tunel, reintalnirea cu cei dragi sau despre bariera dintre cele 2 taramuri, vietii si mortii, bariera ce n-au trecut-o caci daca treceau de ea, ramaneau morti de-a binelea. Se vorbea si despre starea cumplita de incarnare, mai precis trecerea din stadiul de spirit umblator si atotstiutor la stadiul de intrupare, corpul fiind privit ca o inchisoare a trupului.
Rezulta ca viata este suferinta, iar in viata trebuie sa indeplinim fiecare o misiune.
Eu sunt convins ca viata nu este doar ceva intamplator. Exista si ceva in afara vietii (moartea), ar fi prea simplu sa nu existe. Intrebarea este, de ce?
Tot ce putem stii este doar viata noastra, filmul pe care il traim cu fiecare clipa ce trece.
Ce se intampla cand se termina filmul? Nu mai suntem noi, suntem altceva.