deocamdata pe topicul asta de agresivitate la adolsecenti eu citesc mai multa agresivitate la neadolescenti 
agresivitate adolescenti
Început de lixit2010, Mie 21 apr 2010 · 70 răspunsuri · 13.092 vizualizări
Finnian a scris:Am sa te rog sa ma ierti, desi nu se va intampla, si ai tot dreptul sa te superi, dar trebuie sa fiu transanta - ceea ce ai scris mai sus suna a clisee luate din reviste pentru femei, care intre o reteta si o reclama la produse cosmetice "te invata" sa fii parinte, in articole de o jumatate de pagina.In mod cert a intrat intr-un anturaj nepotrivit...? Anturaj care ce sa-i faca, sa o invete sa se revolte? Instinctul asta e in oricine, desi uneori e reprimat si izbucneste mai tarziu in toata splendoare lui. Cauze aproape imposibil de depistat - asta mi-a placut intr-adevar; exact ce spuneam mai sus despre lipsa de apropiere si parintele care habar nu are ce ar putea sa fie in neregula (nu spun ca e valabil in cazul de fata, dar asta se intelege din postarea ta).
Am uitat o greseala si cea mai mare... GENERALIZAREA. Tot ce fac adolescentii de inedit e din teribilism, daca sunt recalcitranti e de vina anturajul, daca au reprosuri de adus se victimizeaza. Deci, clar, vina e a lor, problema e cu ei si firea lor dificila.
Spre deosebire de tine, eu nu am sa cer clementa sau iertare, insa habar nu ai despre ce vorbesti. Doar in cazul in care lucrezi cu adolescenti sau ai la randul tau copii. Eu ma incadrez in ambele, iar detalii sau justificari nu iti prezint, nu mi-ai inteles postarea, asa ca esti din start descalificat/a.
Va multumesc.
Situatia, poate nu am descris-o foarte clar e urmatoarea: eu sunt despartit de mama ei de cand R avea 6 ani, deci sunt 10 ani de atunci! Fetita mea locuieste cu mama ei in provincie, dar eu am fost aproape de copilul meu cat de mult am putut. Vacantele le face cu mine la Bucuresti, cu mine si familia mea actuala.
Ce sa mai spun despre R? Acum e in clasa a IX a, intr-o clasa cu profil de filologie, dar ea are un alt talent, aparte....este pictorita. A avut vernisaje, expozitii etc. Impreuna cu sotia mea (in Bucuresti) si cu fetita mea, ne-am gandit ca ar fi bine ca din clasa a X-a sa vina in Bucuresti, la lic. Tonitza, sa mearga pe acest drum, pictura, arta. Asta ii place si asta vrea sa faca! Problema este ca transferul de la profil filologie la arta nu este simplu, trebuie sa dea niste diferente. Are mult de recuperat si de invatat: istoria artei, desen, compozitie etc. Cam toata vara ar trebui sa stea si sa invete. Deja, acolo unde este in provincie, in orasul B, a inceput pregatirea cu un profesor de desen, pentru ca ea are aceasta chestie de recuperat: desenul!
Cred ca aici este o presiune destul de mare asupra ei, aceasta schimbare care va interveni si teama de esec (diferentele de dat).
Citind mesajele voastre, imi dau seama ca am gresit, asa este, am pus presiune pe ea sa invete, sa se pregateasca, sa nu neglijeze scoala si profilul actual...Pe de alta parte, ca parinte si subliniez acest lucru - in contextul societatii de astazi - este foarte greu sa comunici cu copii tai adolescenti, pentru ca sunt total diferiti de noi ca atunci cand am fost adolescenti! Nu stiu sa explic mai clar, nu sunt psiholog. Probabil, ca agresivitatea lor vine din educatia scolara si din anturaj, iar noi ca parinti ar trebui sa fim cei cu mintea limpede si sa fim calmi. Dar va spun (poate ca aveti sau nu copii adolescenti), iti pierzi cumpatul atunci cand propriul tau copil, ridica tonul la tine, nu are nici un fel de respect, te jigneste si pur si simplu sterge cu tine pe jos. Ai impresia ca propriul tau copil nu mai nutreste nici un fele de sentiment de dragoste pentru tine!?
Da...nu vreau sa pierd legatura cu copilul meu, vreau sa-l inteleg si sa-l sprijin in ceea ce vrea sa faca. Vreau sa creasca stiind ca are un sprijin si un umar pe care intotdeauna se poate baza!
lixit2010 a scris:Da...nu vreau sa pierd legatura cu copilul meu, vreau sa-l inteleg si sa-l sprijin in ceea ce vrea sa faca. Vreau sa creasca stiind ca are un sprijin si un umar pe care intotdeauna se poate baza!
fii sigur că mesajul acesta ajunge p
Imi permit sa speculez:
Poate ca are un prieten-iubit acolo,in orasul ei,la scoala ei(pe langa alti prieteni si prietene)...si nu e deloc pregatita sa va spuna despre el,si nici sa renunte la el.E foarte posibil...
Voi nici macar nu i-ati dat de ales,si ea nu va poate spune motivul real -probabil ca are motivele ei sa se astepte la o reactie urata de genul: "esti prea mica sa ai un prieten,ar trebui sa te ocupi de scoala acum...eu,la varsta ta..."
Arcangelo a scris:Imi permit sa speculez:Poate ca are un prieten-iubit acolo,in orasul ei,la scoala ei(pe langa alti prieteni si prietene)...si nu e deloc pregatita sa va spuna despre el,si nici sa renunte la el.E foarte posibil...
Voi nici macar nu i-ati dat de ales,si ea nu va poate spune motivul real -probabil ca are motivele ei sa se astepte la o reactie urata de genul: "esti prea mica sa ai un prieten,ar trebui sa te ocupi de scoala acum...eu,la varsta ta..."
Extraordinara intuitie, felicitari. Dar, e oarecum pe dos: are un prieten in clasa a XII a, deci termina liceul in acest an si va da din toamna la facultate in Bucuresti! Deci, ceea ce ea nu recunoaste 100%, este ca un motiv in plus pentru care fetita mea vrea sa vina la Bucuresti, este si ca vrea sa fie aproape de prietenul ei. Niciodata nu i-a interzs cineva (eu sau mama ei) sa aiba un prieten. Celalalt motiv (nu cunosc proportia intre motive) este ca vrea sa urmeze lic. Tonitza. Si e bine, pentru ca are un talent extraordinar la pictura.
Finnian a scris:In mod cert a intrat intr-un anturaj nepotrivit...? Anturaj care ce sa-i faca, sa o invete sa se revolte?
Da. Da.
Nu se poate nega un adevar privit direct in fata. Asa cum un mar stricat le strica pe cele din jur, la fel, un anturaj nepotrivit poate face ca agresivitatea unui adolescent sa se manifeste in toata splendoarea ei. Copii care alta data erau blanzi, respectuosi si deschisi fata de lucrurile bune, intrati intr-un anturaj prost, absorb rebeliunea, violenta, nihilismul, neascultarea absoluta fata de ceea ce ar putea spune un adult.
Nu vorbesc din reviste, vorbesc din realitatea privita in ochi, zi de zi. Privesc zi de zi, cum copii buni, sunt tarati de catre anturajele proaste in prapastii din ce in ce mai adanci. Ferice de aceia care nu dau peste anturaje rele sau care au puterea de a le respinge influenta ca sa se poata dezvolta fara ca instinctele violente, animalice sa devina o a doua natura.
Nu exista niciodata o regula, o reteta de educatie pe care s-o aplici tuturor copiilor la fel. Uneori, un copil cu un caracter puternic trebuie tinut sub control, adus la un echilibru.
Lasati copiii de capul lor si veti obtine o lume haotica cuprinsa de o violenta greu de imaginat.
Va recomand ca lectura, "Stapanul mustelor", William Golding si ca observatie directa, care va intari aceasta povestioara, copiii din apropiere si relatiile dintre ei.
Discoteca nu mai e distractia nevinovata de odinioara, "de-a mama si de-a tata" nu mai e jocul copilaresc de alta data. Priviti cu atentie in jur si veti observa cum un copil violent va dezvolta violenta in alti 10, 20, 30...
A fi parinte nu presupune in mod obligatoriu ca stii cu ce se mananca educatia copilului tau, drept urmare, numarul in crestere al cazurilor de violenta printre copii, si nu numai.
Am fost un copil bland, si sunt un adult bland. Dar la 16 ani aveam un comportament asemanator celui pe care il descrii pentru fiica ta.
Nimeni nu a pornit de la premisa ca de vina este varsta, si nimc altceva
Se pare ca atunci cand ne maturizam, felul in care ne simteam in adolescenta ni se sterge complet din memorie.
Are 16 ani, trece prin transformarile devenirii ca femeie, iubeste, are probabil sensibilitatea autointretinuta a copiilor cu parinti divortati (un fel de miel care suge la 2 oi).
Ai spus ca are un talent deosebit le desen. E o artista 
Artistii sunt putin altfel 8) Traesc si exteriorizeaza cu mai putina prudenta, simt monstruos, sunt alta specie.
Nu cred ca trebuie sa ti faci griji 
A, si tonul care iti ingheata sangele in vine, l am auzit si eu la sora mea, care e cu zece ani mai mica, si am avut ocazia sa o studiez in toata splendoarea la toate varstele. Esti barbat, dar crede o femeie pe cuvant: sunt hormoni 
Trece :D
Editat Joi 22 apr 2010 15:30
Diela a scris:fii sigur că mesajul acesta ajunge p
Finnian a scris:
Nu zic ca nu ai dreptate, referindu-ne strict la ceea ce se intampla in interiorul familiei. Sigur ca un copil care simte ca nu are cu cine discuta in casa, va refula cumva, candva.
Dar si apropierea asta dintre copii si parinti poate aluneca in ceva... permisiv.
Atunci cand parintele ramane prietenos in fata unei erori grave comise de copil, acesta va interpreta eroarea ca pe una fara importanta. Adica daca pe parinte nu l-a deranjat prea tare, nici el nu se va osteni sa faca in asa fel incat sa nu se mai repete niciodata.
Fiecare copil e unic si parintele tre sa invete sa si-l inteleaga pe parcurs. Din experienta mea insa si ceea ce pot observa in jur, atunci cand parintele canta prea mult in struna si devine prea prietenos si credul, copilul profita la maxim, adaptandu-si comportamentul la aceasta stare a lucrurilor.
Prietenia dintre un parinte si copilul sau, nu tre sa fie ca de la egal la egal, pentru ca prietenii egali, se pot sfatui intre ei, dar niciunul nu asculta prea mult de celalalt si face tot cum crede de cuviinta, iar un parinte, o persoana "cu parul alb" merita sa fie ascultata pentru ca are in spate o multime de experiente ( nu generalizam, desigur).
Ceea ce tre sa faca toti parintii e sa ofere o educatie si un exemplu sanatos de moralitate, corectitudine si respect.
Cum faci un copil sa ia decizia buna, sa nu-si distruga viata, fara sa fie constrans, santajat in vreun fel? Oare nu oferindu-i muuulta rabdare?
another_kind a scris:Trece
Sau poate sa ramana