România
Roportal.ro

Va rog sa cititi ... am nevoie de ajutor

Început de Claudiu93, Mar 16 mar 2010 · 183 răspunsuri · 31.579 vizualizări

Florin Opran4 mesaje#41

SALUT CLAUDIU

Inteleg cum te simti si as vrea sa ma crezi ca poti iesi din situatia asta. Nu imi este foarte clar daca poti comunica cu ai tai insa inteleg de la tine ca ai mai incercat aceasta varianta si nu ai gasit deloc intelegere deci voi porni de la premiza ca nu ai chiar pe nimeni sa te ajute sa iesi din situatie. Prin urmare... depinde doar de tine si trebuie sa constientizezi asta ca pe un fapt incurajator si motivant !

Iata ce iti propun :

1. Fa o incercare de dialog cu ai tai. Poate nu ai nici o speranta ca ar putea sa iasa ceva din asta dar fa-o macar pentru a bifa primul punct din recomandarile mele. Intrucat ti-as recomanda sa iei aceste puncte ca pe un plan de recuperare !Explica-le calm - fara afectare - exact care e situatia. Imi inchipui ca nici eu nu stiu prea bine cum sa trateze lucrurile prin urmare propune-le sa mergeti la un specialist (un psiholog) pentru a purta niste discutii. Nu o da prea tare in tragic. Spune-le ca ai nevoie de asta, ca simti ca te-ar ajuta. Nu recurge la exagerari (chiar daca tu le simti intru totul juste) precum sinuciderea. Banuiesc ca ai tai au o anumita problema in a gestiona aceste declaratii pe care ei probabil ca le vad ca "prostesti, imature, nejustificate, lamentari inutile, etc". NU II INVINUI. Tu cauta doar sa iti indeplinesti obiectivul de a capata angajamentul lor de a merge cu tine la un specialist.

2. Aici incepe REVOLUTIA : Premiza este urmatoarea : "Daca nu schimbi tu nimic, atunci nimic nu se va schimba !". Iata ce vreau sa schimbi :

A) Atitudinea ta mentala. Nu stiu daca iti vine sa crezi insa ... daca ai putea sa iti schimbi singur atitudinea ta mentala in cateva saptamani viata ta s-ar putea schimba cu totul in directia dorita. Stiu ca o astfel de schimbare iti pare imposibila acum, insa crede-ma ca oricine poate sa o faca. Iti recomand sa citesti cartea "Legea Atractiei" (Michael Loisier a scris-o daca imi aduc bine aminte). Nu te mai "lamenta". Iata doar cateva din schimbarile mentale pe care TREBUIE sa le faci :

- uita de sinucidere. vorbeste de transformare si revolutie personala

- nu te mai concentra pe resentimente fata de oamenii care te-au "folosit" intr-un fel sau altul ori pe parerile de rau. Crede-ma asupra unui fapt. Daca continui sa te gandesti la ce a fost rau nu te vei putea desprinde niciodata de ce a fost rau. Porneste de la premiza ca fiecare din aceste lucruri te-a invatat ceva si iti va aduce un avantaj comparativ sau chiar mai mare. Crede-ma ca in realitate chiar asa este. Daca stii sa inveti din lucrurile traite poti sa castigi enorm din fiecare experienta (buna sau rea) ! Ai sa vezi candva ca pana si olimpiadele alea la care ai participat iti vor fi lasat un bagaj de cunostiinte care - pe fondul unor schimbari personale si a unei incercari de a socializa - te vor face mai charismatic !

- FOARTE IMPORTANT : Cand cineva iti cere sa faci un lucru acorda-ti 5-30 secunde... un minut daca este nevoie in care sa te gandesti daca face parte din planul tau, din fondul de lucruri pe care doresti sa le faci sau nu ! Abia la sfarsitul timpului respectiv spune hotarat DA sau NU. Fa acest test de curaj. Apoi asigura-te de un fapt : Sub nici o forma nu te lasa convins sa iti schimbi raspunsul. Nu te arata nici macar pentru o clipa in dubiu ori nehotarat. Nu te arata ostentativ cu raspunsul. Spune doar : "Am cantarit lucrurile cu atentie si am hotarat sa... DA/NU". Un minut nu ajunge ? Atunci cere un timp de gandire... O ora... o zi... in functie de situatie.

- FOARTE IMPORTANT : Gandeste-te la TINE si la PLANUL TAU de REVOLUTIE INTERIOARA ! Restul sunt doar amanunte... Amanunte pe care ... crede-ma... le poti lasa sa treaca pe langa tine. Poate vei fi facut PROST... INCONSTIENT... NERECUNOSCATOR... etc. Tu fii senin, calm si impacat cu tine insuti si raspunde direct si deschis : "Imi pare rau insa am hotarat asta.". Poti oferi si motive insa nu le oferi ca justificare. NU ESTE NECESAR SA TE JUSTIFICI. Poate doar sa motivezi din cand in cand din respect fata de cei din jur. E important sa nu treci la o atitudine de lipsa de respect fata de cei din jurul tau ci doar la o atitudine de respect fata de tine insuti !

- ar fi timpul sa incepi sa crezi in tine. Fa-ti o lista cu calitatile pe care le ai si bazeaza-te pe ele pentru a contracara lista de slabiciuni pe care le ai. De pilda... Avand rezultate atat de bune la invatatura imi inchipui ca ai totusi vointa. Bazeaza-te pe vointa pentru a te transforma. Banuiesc ca esti influentabil si sensibil. Ei bine... foloseste-te de vointa si inteligenta pentru a iti contracara aceste slabiciuni si pentru a iti cultiva o atitudine increzatoare si... POZITIVA !

B) Spuneai ca ai jucat tenis. Din pacate ti se cerea performanta si in asta, nu ? Joaca tenis sau orice alt sport ce iti pune serios inima in miscare ! Dar NU o face pentru performanta. IN NICI UN CAZ ! Nu ai nevoie de vreun instructor sau ceva de genul asta. Fa-o pentru a te deconecta, pentru a te elibera, pentru a te fortifica. Sportul (repet, nu de performanta) iti va intari mentalul insa si fizicul. Iti va fortifica organismul si te va insanatosi. NU trage de tine prea tare. NU te forta. Ia-o incetisor daca acum esti iesit din forma.

C) Cand eram mic eram si eu destul de bolnavicios. Insa... cand am inceput sa imi schimb atitudinea mentala si sa fac mai mult sport... incet incet am constatat ca am cu totul alte coordonate fizice. Rezist mult mai bine la efort fizic si mental si sunt mult mai puternic decat majoritatea. Foloseste sportul si atitudinea mentala pozitiva pentru a te insanatosi si redu cat mai mult (treptat) dependenta de medici si/sau medicamente. Vei vedea ca organismul tau isi va recapata know-how-ul pentru a te face bine din toate punctele de vedere, intrucat noi... oamenii... avem un sistem de auto-reglare minunat !

Citeste macar aceste 2 carti. Reciteste-le daca e nevoie si citeste si altele din acest gen :

1. Legea atractiei - michael loisier

2. think and grow rich (la noi e tradusa "de la idee la bani") - napoleon hill . in loc de "bani" tie aceasta carte iti va aduce mai multa organizare mentala si te va ajuta sa capeti o directie de viitor intrucat te vad dezorientat si din acest punct de vedere. Este una din cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata si asta am realizat-o mai bine de la a 2-a lecturare !

Nu am timp sa scriu mai multe insa porneste de aici si daca vrei sa mai discutam da-mi un mesaj private.

Am incredere in tine !

Succes,

Florin

Etty379 mesaje#42

citind mesajul tau sfasietor mi-am amintit de zilele cand stateam si eu in pat, cu plapuma peste cap si nu vroiam sa vad lumina, nu mai vroiam sa traiesc. Aveam 30 de ani, dar ma simteam ca de o 100. Ca si tine, cei 10 ani de scoala am fost torturata de catre colegi pentru ca invatam bine si citeam mult. ma voiau mediocra si umila, cred acum. Erau invidiosi si cruzi, mare parte din ei lasi, curajosi numai in gloata. Toti, in numar de 30, ma urmareau de la scoala pana acasa, nu oboseau sa-mi strige porcarii, sa ma imbranceasca. Parintii nu s-au implicat (nu le-o pot ierta nici astazi) pentru ca nu intelegeau cat de grav e si cata suferinta port in suflet, copil fiinf. Am absolvit cu succes facultatea, aveam o profesie frumoasa, un loc de lucru minunat.... dar povara trecutului nu ma lasa sa ma bucur de nimic. Ca si tine, am fost si eu pe la medici cu diverse probleme de sanatate, am luat si calmante, dar nu mi-au utile pe termen lung. Dupa lungi cautari am inteles ca toate sunt de ordin psihologic. Am citit despre psihoterapia psihanalizei si, dupa lungi reflectii, am cautat un specialist. Psihanalistul m-a ascultat cu rabdare si mi-a spus ca am o nevroza grava care trebuie tratata caci trecutul ma va urmari mereu.

Am mers in terapie mai mult de 4 ani. Drumul a fost lung, chinuitor, costisitor, dar plin de sperante si schimbari miraculoase. Incet incet, vorbind si iarasi vorbind in cabinetul medicului, mi-am lasat de pe umeri povara unei copilarii chinuite. Incet-incet mi-am recapatat pofta de a trai, zambetul, am inceput sa descoper bucuriie fiecarei zile. Stiu ca numai aceasta m-a salvat, poate, de la moarte. Caci numai la ea imi era gandul.

Claudiu, marele avantaj de a fi foarte tanar, asa ca durata terapiei ar fi, probabil, maoi scurta. Sfatul meu e sa te gandesti, eventual, si la o asemenea optiune. Este adevarat ca dureaza, dar sa stii ca te nasti din nou.

Curaj si vede cel de sus ca am spus aici doar ceea ce am trait cu adevarat.

Claudiu9343 mesaje#43

Am inceput sa vorbesc cu parintii mei si au inceput si ei sa inteleaga, dar asta parca nu ma ajuta cu nimic. Acum cand inteleg mai bine ce s-a intamplat ma simt mult mai rau parca. Psihic sunt mai terminat ca inainte. Am inceput sa cred ca o sa inebunesc de tot. Si din punct de vedere fizic ma simt la fel de rau, poate chiar mai rau. Am mai facut niste analize si a reiesit ca am probleme cu aproape toate organele. Febra am in continuare in fiecare zi, chiar daca analizele la sange mi-au iesit relativ bine.

Am facut teste de alergie si de astm si toate sunt in limitele normale.

Am citit multe lucruri despre legea atractiei si alte lucruri asemanatoare, dar la mine parca e exact invers. Eu incerceam sa ma conving ca nu stiu, ca nu am invatat si luam nota mare. Imi era frica sa ma gandesc pozitiv si sa am incredere pentru ca aveam impresia ca sigur nu o sa stiu nimic sau o sa pierd meciurile. Cam toata viata mea a fost asa. Acum nu mai am incredere in nimic si nu gasesc aproape niciun motiv sa fiu fericit. De fapt niciodata nu am fost fericit. Uneori ma gandesc ca daca o sa fiu perfect sanatos iar o sa inceapa tot chinul de pana acum.

Florin Opran4 mesaje#44

Claudiu, nici nu ar avea cum sa functioneze Legea Atractiei pentru tine. Te-ai setat gresit. Se simte asta din tot discursul tau. Iata cateva exemple extrase doar din ultimul tau comentariu :

"parca nu ma ajuta cu nimic" . In loc de asta ai fi putut sa zici de pilda : "am speranta ca asta ma va ajuta intrucatva"

" ma simt mult mai rau parca" . Ai fi putut spune : "nu ma simt prea increzator" (macar folosesti un termen pozitiv)

"Psihic sunt mai terminat ca inainte" . Poti schimba in : "Nu imi este deloc usor"

"Am inceput sa cred ca o sa inebunesc de tot". Puteai folosi : "Ma intreb cum voi putea trece peste asta"

Am extras citatele astea doar din 3 randuri. insa astfel de sintagme le folosesti in tot discursul tau. Inteleg ca iti este greu insa intelege si tu ca trebuie sa iti schimbi discursul si abordarea. Suna zen dar "puterea este in tine" ! In realitate nici noi nici parintii tai nici un eventual psiholog nu te va "vindeca".

Daca analizele ti-au iesit prost ai in vedere ca esti tanar si corpul tau are o forta de regenerare grozava. Dar ajuta-l si tu pastrandu-te pozitiv, facand sport, organizandu-ti viata privata.

Nu ai prieteni ? Daca vei duce o viata ceva mai interesanta vei gasi macar oameni cu care sa iesi. Poti cunoaste oameni si daca mergi la sala de forta in defnitiv. Sau te poti inscrie la un curs de dansuri si vei interactiona cu fete. Te-ar ajuta foarte mult putina interactiune sociala si incearca pur si simplu sa ACTIONEZI pentru ca altfel te condamni singur la perpetuarea starii prezente. Si e pacat... Pentru ca pe cat de disperata iti pare tie starea actuala pe atat de multa fericire te asteapta daca incepi sa faci lucrurile de care ai nevoie !

Nu pot sa nu ma mai opresc asupra unul lucru pe care il zici tu : "Uneori ma gandesc ca daca o sa fiu perfect sanatos iar o sa inceapa tot chinul de pana acum.". Daca asta este temerea ta infrunt-o. NU PERMITE sa mai hotarasca altii pentru tine. Cand o sa te insanatosesti TU VEI HOTARA si vei lua cu totul alte decizii. Si vei gasi si mai mult suport din partea alor tai pentru ca si ei au inceput sa inteleaga unele lucruri. Dar nu uita un lucru : TOTUL PORNESTE DE LA TINE !

SUCCES

Claudiu9343 mesaje#45

Mie imi vine greu sa actionez acum pentru ca ma simt foarte foarte obosit. Niciodata nu am chef de nimic,dar vreau sa am. Si starea mea de moment este foarte proasta. Doctorii iar m-au trimis sa fac tomografie dar nu vreu pentru ca imi e frica sa nu fac cancer de la atatea radiografii si tomografii. Este usor pentru altii sa imi spune "iesi afara" cand ei poate nu stiu cum e sa iti vina sa stai toata ziua in pat si sa ai impresia ca nu poti sa faci nimic. Nici vitaminele nu ma ajuta cu nimic. Cred ca am nevoie de un impuls de moment pentru ca simt ca terbuie sa actionez dar imi este foarte greu in starea in care sunt. Cred ca mai intai ar trebui sa ma ocup putin de starea fizica si dupa aceea o sa incep sa mai ies cu colegii si sa gandesc altfel.

Am citit multe pe internet si am vazut cateva filme pe tema asta ("the secret" "What the bleep do we know") si acum sunt sigur ca starea mea fizica este din cauza problemelor emotionale si cred ca e posibil ca toate bolile fizica sa aibe cauze emotionale (nu doar ale mele). Am auzit ca unii oameni s-au vindecat de cancer fara medicamente si radiatii, doar prin gandire.

Acum cateva luni auzisem un caz.

Cineva a fost depistat cu cancer si doctorii i-au spus ca nu mai are cum sa traiasca. Asa ca si-a vandut casa si tot ce avea si s-a apucat sa faca tot ce isi dorea el, sa isi indeplineasca toate visele. S-a plimbat, a fost la concerte, la meciuri si a facut tot ce si-a dorit vreodata. Si cand i s-au terminat banii asteptandu-si moartea a observat ca nu murea. Cand s-a dus la control medicii au spus ca nu mai are nicio tumoare si apoi i-a dat in judecata pentru ca i-au gresit diagnosticul. Totusi eu cred ca e o posibilitate ca diagnosticul initial sa nu fi fost greist. E posibil sa se fi vindecat prin emotiile pozitive pe care le-a trait. Sau poate ca a fost diagnosticat gresit. Nu prea stiu ce sa zic.

In momentul asta e o debandada totala in mintea mea. Parca nu mai stiu ce gandesc si cine sunt. Vreau sa scap de trecut, dar parca imi e frica sa schimb ceva. Cred ca mi-au intrat in subconstient toate temerile si toate lucrurile urate. Si am inceput sa imi schimb complet starea de spirit foarte des fara vreun motiv anume. Nu mai stiu ce sa cred despre mine. Parca si postul acesta pe care l-am scris acum este cam contradictoriu. Eu am mari sperante in psihologul de la scoala mea si sper sa se schimbe ceva.

Acum am inceput sa citesc pe internet lucruri groaznice despre modul cum este organizata si condusa lumea.

Am vazut filmul "In lies we trust" si am o parere foarte proasta despre societatea asta.

Editat Joi 25 mar 2010 20:55

Oneiros3.098 mesaje#46
Amarena a scris:
Nu e garantata reactia pozitiva a parintilor, cand ii vor citi notitele.

Si ai mei mi-au gasit si citit jurnalul, cand eram in liceu. Si n-au facut decat sa rada de mine, impreuna. Nu s-au sinchisit sa incerce sa inteleaga ceva din ce am scris eu acolo.

Daca ei nu au ochi pt copilul lor, ma indoiesc ca o sa reuseasca sa vada dincolo de ambitiile lor.

Unii nu reusesc nici dupa ce le ajunge copilul la ospiciu. In ultima vreme a crescut numarul sinuciderilor printre copiii din mediul rural din Romania. De ce, nu mai trebuie sa spunem. Peste saracia lucie se suprapune lipsa dragostei. Bine ca avem cuvinte care pot exprima oroarea.

Editat Joi 25 mar 2010 20:57

Amarena44.473 mesaje#47

Claudiu, cea mai buna cura este sa iesi la aer! Nu astepta sa te faci bine in casa, cu medicamente! Mai ales acum, ca se incalzeste afara, iesi, incepe sa alergi dimineata, cu muzica in urechi, o sa iti dea o stare de bine si ai sa vezi ca organismul incepe sa se refaca. Eventual te trezesti o jumatate de ora mai devreme si iesi la alergat, 10 minute la inceput si treptat maresti perioada de timp.

Editat Joi 25 mar 2010 21:26

Diela14.533 mesaje#48
Claudiu93 a scris:
Am inceput sa vorbesc cu parintii mei si au inceput si ei sa inteleaga.

Caudiu, uite ăsta e un lucru bun, foarte bun chiar.

Florin Opran4 mesaje#49

Claudiu

In ultimul tau post parca am sesizat o imbunatatire a tonului. Incepi sa constientizezi ca gandurile negative iti afecteaza negativ starea pe cand cel pozitive ti-o imbunatatesc.

Spuneai in postul tau un lucru adevarat : ca ai sentimentul ca gandurile negative ti s-au impregnat in subconstient. Este normal sa se fi intamplat asta dupa atata timp in care ai gandit negativ sub presiunea factorilor exteriori. Insa de aici as dori sa iti reliefez doua puncte :

1. Cum iti poti reprograma subconstientul !

2. Cum poti gestiona presiunea factorilor exteriori !

1. Gandurile negative ti s-au impregnat in subconstient dupa ce constient sau nu te-ai bombardat singur cu ganduri si discursuri negative. Corect ?

Sa stii ca functioneaza si invers. Daca te alimentezi singur - VOIT - doar cu ganduri pozitive si pur si simplu NU ITI MAI PERMITI sa gandesti negativ si sa enunti lucruri negative... atunci subconstientul tau se va reprograma singur, natural. Iti recomand sa apelezi si la autosugestie. Iti garantez ca pe termen scurt ti se va parea o prostie insa pe termen lung... ai fi uimit cat de "programabil" iti este subconstientul. Vorba' ceea : "Ai grija ce iti doresti pentru ca vei obtine !".

Apropo de aceasta actiune de programare a subconstientului. Exista o ramura a psihologiei care se numeste NLP (neuro linguistic programming). Este un domeniu foarte vast pe care nu este necesar sa il studiezi insa as vrea totusi sa fi constient ca oamenii isi pot reprograma subconstientul inclusiv prin enunturi lingvistice (o forma de autosugestie). Poti considera ca NLP este expresia stiintifica a popularei dar si comercialei Legi a atractiei !

2. Factorii exteriori ne influenteaza pe toti. Insa fiecare dintre noi are un scut / un filtru. Al tau este atat de penetrabil incat nu te ajuta cu nimic in fata unui necaz. Din cate mi-ai povestit despre tine m-as astepta sa te afecteze emotional chiar si lucruri marunte cum ar fi o vreme inchisa ori filme cinice (poate si reale) precum "In lies we trust" !

Stii cum arata un om foarte echilibrat, pozitiv si puternic ?

Sesizeaza tot ce exista in afara lui insa NIMIC nu il afecteaza fara ca filtrul lui nativ sau dobandit sa accepte respectiva influenta. Mai mult decat asta... un om pozitiv stie/poate sa converteasca orice influenta nefasta in echivalentul ei pozitiv. De pilda ai fi uimit sa aflii ca intr-adevar "Orice nenorocire ascunde in ea un potential pozitiv echivalent". Doar ca acel potential pozitiv trebuie tu insuti sa te antrenezi sa il scoti la lumina. O suferinta ca a ta de pilda s-ar putea sa te puna la lucru sa iti reprogramezi subconstientul si abordarea iar aceasta reprogramare ar putea sa te aduca pe culmi ale succesului in viitor. Daca ai fi fost un copil fericit din toate punctele de vedere poate ca ai fi fost mediocru si nefericit in tot restul vietii tale. Te-ai gandit la acest lucru ?

Nu as vrea sa intelegi din asta ca ar trebui sa cauti sa suferi si mai mult ca sa ai o rasplata si mai mare candva in viitor. NU ! Scopul tau este sa faci tot ce depinde de tine pentru a fi fericit, pentru a evolua si a te forma ! Dar atunci cand ceva din afara vine sa te faca nefericit opreste-te si constientizeaza ceea ce se intampla. Este pur si simplu o influenta pe care daca o constientizezi o poti gestiona si o poti filtra CONSTIENT (avand in vedere ca subconstientul tau INCA nu isi face treaba cum trebuie). Dupa ce iti vei gestiona constient aceste momente incet incet subconstientul se va obisnui cu abordarea constientului si o va aplica ori de cate ori nu gestionezi tu constient un fapt.

Prin urmare - gestioneaza CONSTIENT factorii externi.

As mai adauga un lucru : Inteleg ca esti descurajat si neincrezator in acest proces de transformare personala. Intrucat nu poti deveni instantaneu (decat in cazuri izolate de oameni care au o neasteptata revelatie) un om total diferit decat cel care esti. Transformarile se petrec in timp, foarte lent. Le vei putea observa doar amintindu-ti ce ai fost si comparandu-te cu ce ai devenit.

DA ! Este bine sa mergi la psiholog si sa vorbesti deschis. Te incurajez sa faci asta insa poti avea parte de un psiholog exceptional sau de unul mediocru. Trebuie sa intelegi ca daca mergi la un psiholog asta nu te absolva pe tine de schimbarea modului de gandire. S-ar putea sa te ajute foarte mult sa vorbesti cu un psiholog si sa inlaturi anumite blocaje, insa nu vei primi o pastila care sa te vindece psihic si emotional. TU singur vei face asta si sigur ca iti va fi mai usor daca vei avea diversi oameni care sa te ajute !

Referitor la partea in care spui ca iti e greu sa iesi. Stii reclama aia la Nike ? "JUST DO IT !". NU te concentra neaparat pe rezultate foarte indepartate. Tu doar iesi. Chiar si daca iesi singur iti va face bine. Chiar si daca vei cumpara paine si vei vorbi 2 cuvinte cu vanzatoarea de paine va fi o minima socializare. Nu tebuie sa fie lucruri mari dar obisnuieste-te sa faci ceea ce stii ca e bine pentru tine fara sa te ingrijoreze atat rezultatul. Sunt mari campioni care dupa ce cuceresc titluri si bat recorduri ajung sa declare ceva e genul : "Nu am realizat nici macar pentru o clipa ce lucru extraordinar eram pe cale sa fac. Eram prea concentrat sa dau tot ce pot si pierdusem cu totul din vedere miza extraordinara". Prin urmare concentreaza-te sa faci ceea ce e bine pentru tine si lasa miza.

Succes !

kleopatra1 mesaje#50

Draga Claudiu,

Tocmai am citit mesajul tau care m-a impresionat. E trist ca parintii tai nu realizeaza aceasta criza prin care treci. Faptul ca ai exprimat-o atat de elocvent arata, din fericire, faptul ca tu ai gasit deja remediul pentru a o depasi. Nimic nu ajuta mai mult intr-o vindecare decat constientizarea si intelegerea cauzelor maladiei. Ai prezentat o adevarata radiografie a suferintelor tale fizice si psihice. De acum trebuie, cu rabdare, calm, vointa si perseverenta, sa gasesti "formulele" potrivite pentru a ajunge la solutia optima. Esti mult prea inteligent ca sa nu intelegi ca trebuie sa-ti recapeti echilibrul interior, increderea in sine dar si in ceilalti, concomitent cu intarirea sistemului imunitar al organismului. Ti-as sugera cateva remedii la indemana:

-pentru intarirea plamanilor:

-un exercitiu de yoga care pe mine ma ajuta ori de cate ori simt ca sunt pe cale sa fac o bronsita: inspiri numarand in gand pana la 20; apoi iti tii respiratia numarand pana la 20; expiri numarand pana la 20;iti tii respiratia numarand pana la 20; Repeti acest exercitiu de cateva ori zilnic. Efectul benefic nu va intarzia sa se vada. Ti-e clar ca prin acest exercitiu plamanii tai sunt supusi unui masaj delicat dar eficient pe care-l exercita aerul inspirat/expirat, ceea ce conduce la o mai buna irigare a tesutului, o golire buna a bronhiilor de ceea ce nu mai este bun. In plus, reglandu-ti respiratia , reusesti sa-ti induci si o stare de calm si de echilibru energetic.

-obisnuieste-te sa inchei baia cu un jet scurt de apa rece, dupa care te stergi energic cu prospul cald. Te asigur ca nu o sa ti se intample nimic rau, mai ales daca e cald in baie, iar corpul tau s-a incalzit bine in cada. O sa te simti inviorat si chiar mai vesel

-pentru intarirea sistemului imunitar:

-consuma foarte multe fructe zilnic, in special citrice si kiwi (care contine, zice-se de peste 5 ori mai multa vitamina C decat lamaia);

-usturoiul si ceapa sunt recunoscute ca fiind antibioticele naturale cele mai puternice. Obisnuieste sa le ai in hrana zilnica in forma cruda si, in timp, nu-ti vei mai intoxica organismul cu chimicale care, daca faci bilantul, vei vedea ca te-au ajutat intr-o problema insa ti-au creat alte numeroase noi probleme la rinichi, ficat, stomac etc, intr-o spirala vicioasa si periculoasa

-pentru regasirea starii de bine a mentalului:

- consuma alimente care stimuleaza endorfinele - hormonii fericirii, ai multumirii: bananele; salvia; ciocolata si fa efort fizic avand acelasi efect secretia in cantitati sporite de endorfine;

- in fiecare seara, inainte de a adormi, sa treci in revista, in minte, toate lucrurile frumoase sau bune care ti s-au intamplat peste zi. Cand eram copil, am citit o carte ce m-a marcat la acea vreme foarte mult. Se numeste Polyanna sau secretul fericirii". Era povestea unei fetite orfane, sarace, pe care tatal sau o invatase, jocul multumirii. Prin acest joc, ei trebuiau sa gaseasca un motiv de multumire cel putin, daca nu si de fericire, in orice imprejurare neplacuta sau dureroasa. Si era nevoie de multa imaginatie dar si de profunda maturitate si de intelegere ca sa izbuteasca. In plus, fetita a fost obisnuita sa nu acorde prea multa atentie propriilor sale probleme ci sa-si deschida ochii larg si sa priveasca in jurul ei cu atentie, constatand astfel cat de multa suferinta exista la ceilalti, cate probleme si chin, mult mai mari decat ale sale. De aici pana la bucuria de a-i ajuta pe ceilalti, nu a fost decat un pas, iar lipsa afectiunii unei matusi ingrate, sau a jucariilor sau a diverselor lipsuri materiale nici nu au mai contat. Ea era fericita cand reusea sa-i invete pe noii ei prieteni atat de bine "jocul multumirii" incat acestia isi intreceau profesoara, gasind solutiile cele mai potrivite, devenind feiciti la randul lor. Am relatat aceastea pentru ca este important, cred, sa intelegi ca schimbarea de optica iti apartine. Depinde de tine incotro privesti, spre ce orizonturi tintesti;

-fa-ti o colectie de obiecte placute ochiului sau sufletului tau pe care sa le ai la indemana, in jurul tau, in apropierea ta. De exemplu o floare sau o planta; un acvariu; un tablou frumos; un mutunache simpatic etc. De exemplu mie imi plac florile si am f multe flori, atat acasa cat si la servici. Am o colectie destul de bogata de poze deosebite, culese de pe internet, cu flori, animale, cladiri speciale, peisaje care-ti taie rasuflarea sau imagini inedite, pe care le-am varsat in screen saver. Ele apar aleatoriu si, cum fac o pauza mai lunga, ma surprind privindu-le cu incantare. Aceasta incantare oferita ochiului, picura o stare de bine si in suflet.

-incearca sa asculti muzica buna. Prin aceasta inteleg muzica clasica - de ex Mozart e foarte indicat caci gama frecventelor respective se pare ca optimizeaza vibratia organismelor noastre, dar si alte genuri de muzica ce-ti plac, insa de factura melodioasa, armonioasa nu zdranganeli aiuristice si deranjante gen Heavy Metal sau Metallica etc. Nici Muse nu as recomanda, desi unele melodii imi plac si mie, recunosc.

- dimineata cand te uiti in oglinda, acorda-ti un zambet prietenos. Fii amabil si ingaduitor cu tine. Esti dragut, simpatic, inteligent si bun. Nu poti sa nu iubesti o astfel de persoana. Ce daca ai niste trecatoare probleme de sanatate? Toata lumea trece prin astfel de situatii. Esenta fiintei tale este cuprinsa in coordonatele enumerate mai inainte. Ai incredere in tine. Tu esti cel descris. Ai sa vezi ca abordandu-te in acest fel, si ceilalti vor percepe aceeasi imagine.

-nu mai ura pe nimeni si nimic. Iti vrea cineva raul? Cine? Parintii? Profesorii? De ce? Ca vor sa fii stralucit, iar ei sa se mandresca cu tine? Tu ai demonstrat in enspe mii de cazuri ca esti stralucit, ca esti un diamant. E normal sa fie slefuit acest diamant. Nimic nu este valoros daca se obtine simplu. Colegii? Pentru ca nu-ti sunt apropiati sufleteste? Dar tu cum ai procedat ca sa le cuceresti prietenia? Ai multe atuuri ca sa deschizi portile comunicarii cu ei si, treptat, ale amicitiei, si in fine ale prieteniei. Incepi prin a le arata acolo unde ei nu stiu, iar tu, da. Propune tu o iesire in grup la un film sau in parc. Invita-ti cativa colegi la tine acasa pentru vizionarea unui film sau, pur si simplu, sa discutati pe o tema oarecare, despre care stii ca-i intereseaza si pe ei. Astfel, treptat, va veti cunoaste mai bine, se vor dura prietenii. Sigur o sa-ti faci si o prietena. Uita-te in jurul tau. Poate ca cineva deja te place insa e prea timida ca sa arate acest lucru. Zambeste-le, fii deschis, arata-le simpatia, darama zidul care te izoleaza de ei.

Hai, te pup. Vise placute. Nu mi-am dat seama ca e atat de tarziu. Mi-ar placea sa-mi raspunzi.

← Înapoi la Psihologie