Un alai de Fat-frumosi,cavaleri cu scut si zale,
Calrind pe cai focosi,se zaresc in vale.
Vin cu gand sa cucereasca cetatea fermecata,
Ce tine intre ziduri,iubirea lumii,toata.
Se spune ca atunci cand soarele dispare,
In ultima lui raza ce mangaie pamantul,
Poti vedea cetatea ce ia infatisare,
De tanara femeie ce-si leapada vesmantul.
Un templu al iubirii,fara de stapan,
Ce-asteapta cu rabdare,dar plina de dorinta,
Pe-acel viteaz, cu suflet bun,
Ce cu o floare si-un sarut,avea-va biruinta.
Vin cavaleri increzatori,cu carele de aur,
La poarta ferecata,pun al lor tezaur.
Dar diamantele si aurul ce-l poarta,
Nu pot deschide a iubirii poarta.
Lovesc in poarta cu putere
Si scrijelesc in ziduri ,semnul neputintei.
Pe caii inspumati,calare,
Se mistuie incet,in flacara dorintei.
Incercuiesc cetatea,cu trupul scrijelit
Si cred c-au biruit.
Sunt stapani pe zidul cel de piatra,
Dar nu vor putea intra nicicand,pe poarta ferecata.
Dar vine-un Fat-Frumos,in mana cu o floare,
Se-apropie de zidul scrijelit,
Saruta poarta,aseaza o petala pe rana care doare,
Si-n templul inchinat iubirii, cu dragoste-i primit.
Templul e-o femeie,plina de mister,
De farmec si iubire,in orisice ungher.
Femeia-i o cetate ce-asteapta cavalerul,
Sa vina-n fiecare zi,cu un sarut si-o floare,sa-nlature misterul.