Eseu nu pune nimeni?
OK...atunci pun eu 
.
Balada unui indragostit de Primavara
Am cunoscut o fata preafrumoasa...inchisa intr-un castel vechi, izolata de lume.I-am aflat povestea. S-a inchis singura, desi nu si-a dorit, iar acum nu mai vrea sa iasa. Creierul ei, macinat de inchipuiri, de convulsii si de febra, a ajuns sa-si nege propriul eu.
Am intalnit undeva, la capatul lumii, o fata preafrumoasa...intr-o zi de primavara. La capatul lumii, la marginea unei paduri, dincolo de Lacul de Otel. Este un loc salbatic, dar de o salbaticie impresionant de frumoasa. De obicei, aceste locuri imi ofereau senzatia de nesiguranta...dar acolo totul imi parea cunoscut...
Infatisarea ei este inspaimantatoare. Chipul ei de Fiinta Oximoronica, fragila si necrutatoare mi-a dat fiori. Parul ei, blond-roscat si lung pana la genunchi curgea pe umerii fini si rotunzi. Rochia, ce fusese odinioara alba, ajunsese sfasiata, pesemne in timpul crizelor de nebunie frenetica ce o chinuiau zi de zi. Si-a pus mana mica si alba pe umarul meu. M-am intors. Cuprins de frica, m-am lasat atras de forta apocaliptica a ochilor ei, ce raspandeau lumini verzi. Cadeam, dar...asta mi-era dorinta. M-am indragostit de un contrast, de o dereglare, de o minte incetosata...de un creier ce adapostea descarcari electrice. Isi legana trupul subtiratic de parca ar fi fost victima adierii ce-mi mangaia obrajii. Fulgerele ei mi-au patruns in inima si m-au facut sa tresar. Un inger cu ras diavolesc. Albul comportandu-se ca Negrul, Puritatea cucerind asemeni Vulgaritatii...
Nu a vrut sa fie salvata. A disparut asa cum a aparut in fata mea...leganandu-si trupul subtiratic pe coridoarele intunecate...lasandu-ma cu o dragoste obsesiva, ce inca imi pompeaza in vene...
