Lynxulnegru a scris:Fara a avea pretentia sa schimb parerea cuiva despre Avatar (in care fiecare vede ceva calitati, chiar si eu vad unele): Moulin Rouge spune ceva mai multe prin felul in care trateaza cliseele respective intr-o maniera postmoderna - si anume te face pe tine, spectatorul, constient de faptul ca sunt niste clisee si le trateaza cu un pic de autoironie (le pune scena in scena in tot felul de spectacole grotesti, pastiseaza cu umor cliseele). In vreme ce la Avatar imi par clisee de-a dreptul, regurgitate de Cameron fara sa le fi mestecat. In Moulin Rouge se canta Roxanne si stii de unde vine, se canta The show must go on si stii al cui e cantecul si in ce imprejurari s-a cantat. Cameron din pacate nu face trimitere la clisee, ci doar opereaza cu ele.
Nu te contrazic, insa cred ca pui prea mare pret pe diferenta de tehnica/stil intre cele doua filme (in contextul discutiei de mai sus). Scopul ambelor filme este, cum scriam anterior, similar - potentarea impulsului emotional vis-a-vis de un subiect simplu, cu valoare universala. Adica forma vs. subiect. Detaliile de realizare a formei sunt, fireste, importante, dar nu schimba natura filmului. Baz Luhrmann a vrut ca oamenii sa simta Moulin Rouge, nu sa discute sec despre maniera postmodernista in care sunt tratate cliseele, sau piesele alese pentru musical. De altfel, o spune chiar el, fara echivoc, vorbind de Moulin Rouge: "I feel like I've been gearing for this my entire life. As a kid I loved musicals and that idea that you saw an artificial film that made you FEEL, the fact that all of the audience was involved in the story. ...I hope that this film will pull the rug from underneath their mechanism for protection. The non-cynical have already found a way and they understand that you open yourself to feeling as we tell the same stories time and time again."
Dincolo de asta, suntem de acord - e cu siguranta mai multa arta cinematografica, in sensul iubit de critici, in Moulin Rouge. Insa sa nu subestimam Avatar - e un film care a reusit sa imbrace cliseele la care faceam referire (dar care, in esenta, reprezinta valori societale pozitive, progresive) intr-o forma suficient de atragatoare incat sa devina (fara indoiala, in viitorul apropiat) cel mai de succes film al tuturor timpurilor. Nu e deloc putin lucru, mai ales intr-o perioada in care impactul comercial al efectelor speciale in sine a trecut de cota maxima si e in scadere (filmele spectaculoase in acest sens au succes comercial, insa nivelul lui nu mai este direct proportional cu calitatea lor - piata s-a suprasaturat, azi asteptam deja ca efectele speciale sa fie 'perfecte' la orice blockbuster.)