am citit absolut tot ce ati scris si va multumesc
situatia noastra nu este ceva de azi sau de ieri, dureaza de aproape un an.va dati seama ca daca era ceva de scurta durata nu ar fi putut sa ma afecteze chiar atat de mult. am avut rabdare, sunt foarte rabdatoare din fire ( sunt capricorn 8) ) dar deja simt ca nu mai am puterea sa mai suport.
am avut si inca mai am o multime de oportunitati de a-l insela ( asa cum a scris mai sus si un user 'chiar daca nu e chiar ok, orice femeie isi poate gasi pe cineva care sa o vrea in pat, din orgoliu, pentru palmares,etc.), nu ca as fi urata sau neingrijita, sunt o fata obisnuita, dar merg pe principiul ' ce tie nu-ti place altuia nu-i face' si incerc din rasputeri sa fac ca totul sa fie bine.
el,se pare ca este genul de om care considera ca totul i se cuvine, ca e foarte normal sa primeasca totul neconditionat din partea mea si nu numai.
inainte de a ne casatori nu era asa, s-a schimbat in ultimul an. ok,sa zicem ca are ceva pe suflet care il nelinisteste? nu poate sa impartaseasca cu mine? poate as putea sa il ajut macar cu un sfat. ce fel de casnisie este asta in care nu ne oferim reciproc suport normal? atunci pentru ce ne-am casatorit? doar pentru zile bune? doar sa locuim in aceeasi casa ? asta puteam sa o facem si fara sa ne casatorim. puteam sa ramanem in continuare prieteni si sa iesim o data la 3 zile la un suc.
eu atunci cand am o problema, el este primul cu care o impartasesc, pentru ca el este perechea mea, el este omul cu care voi imbatrani si asa mi se pare corect ca trebuie sa fie. trebuie sa impartasim totul idiferent daca este bine sau e rau.
libertate a avut intotdeauna, nu m-am amestecat atunci cand a iesit cu baietii la gratare, cinematografe, fast-fooduri, meciuri de fotbal dar mi se pare corect si normal sa imi ofere si mie acelasi timp pe care il acorda prietenilor si iesirilor intre baieti. mi se pare corect ca atunci cand este plecat ( acum e plecat la parinti pentru ca are mama lui niste probleme cu niste terenuri - tatal lui e decedat), sa ma sune si pe mine din cand in cand, sa nu astepte sa fac eu de fiecare data primul pas.
chiar acum, in momentul in care va scriu voua, am avut o revelatie sa zic asa..mi-am amintit ce imi spusese el odata,demult. mi-a zis ca el s-a saturat sa faca mereu primul pas. in perioada in care ne-am cunoscut el a a facut primul pas pentru inceperea unei relatii, el facea primul pas atunci cand ne certam ( indiferent de cine era de vina), si cu casatoria la fel..si la un moment dat,dupa ce ne-am casatorit mi-a reprosat faptul ca el a fost mereu cel care a alergat dupa mine, el a fost cel care a lasat de la el ( desi nu cred ca am facut vreo greseala majora in ceea ce il priveste), ca s-a umilit din cauza mea ( a avut probleme cu niste prieteni de-ai mei, care la inceput nu au vrut sa il accepte ca prieten al meu - niste copilarii care s-au intamplat acum 'n' ani oricum) si de acum incolo sa nu ma mai astept la asa ceva ca el nu va mai face nici un pas spre mine, chiar daca ma iubeste, pentru ca mi se urca la cap si voi incerca sa il domin
:D :cry: :P