pe a scris:Iubirea e iubire si atat? Foarte clar, foarte precis, foarte lamurit si deslusit!
Daca eu nu te inteleg.... as fi curios ce inteleg celelalte persoane. Deci, Drosofila, ajuta-ma te rog. :airkiss:
Ca sa ne intelegem, vorbim de sentimentul de iubire.
Adica acea stare de care cu totii suntem capabili, si care este involuntara. [ De aceia, iubirea e iubire si atat!]
Apoi, Pe'tr, spui ca o oferim. Nu o oferim in sensul clasic, de a da si primii, e ceva neconditionat.
Asta pentru ca putem "iubi" si lucruri imateriale. Poti iubi o opera de arta, o carte; sau fiinte, catelul, pisica, cactusul sau muscata din geam. Si revine formula, iubirea e iubire, si atat !
In schimb, daca inca nu esti atat de evoluat spiritual, adica sa ai un nivel mai aparte al bunatatii tale interioare, vei vrea si vei simtii nevoia de iubire. Mai precis, cea de revarsare a afectiunii cuiva asupra ta.
Si aia este o nevoie primara,animalica. De aceia reactionezi la ea, cand o percepi sub forma unor stimuli; iti zambeste o necunoscuta, temangaie sau saruta. Adica acte intime, ce declansaza un sentiment de apartenenta.
Pe motivul asta sunt oamenii gelosi. Nu pot suporta sa vada pe celalalt revarsandu-si afectiunea asupra altuia.
Dispare temporar acel sentiment de apartenenta.
pe a scris:Iti dau dreptate. Iubirea este iubire!
Chiar imi aduc aminte de o povestioara in care vine un discipol la maestru si il intreaba.
- Ce a vrut sa zica inteleptul cand a zis "Cei ce spun, nu stiu; cei ce stiu, nu spun"
Maestru strange discipolii, ii duce in gradina de trandafiri din spatele manastirii si ii intreaba.
- Cine stie cum miroase aceasta floare
Toti au indicat ca stiu
- Acum puneti asta in cuvinte!
Si astfel s-a nascut poezia. :P
Imi amintesti de Busido si florile de cires.
Profund, da.
