Solitudo
Scrutez ale planetei lumin(e) crapate,
cum indolent le sparg _ fragmentele de umbra...
corpusculi ard retina, o taie nostim, umbla
prin fracturi de sinidisis nabusind - singuratate.
In reavane cuptoare de fanate frunzi - udate -
se leagan' lamentatii de frunzi incinerate,
imi curg prin sinidisis _ temperaturi 'necate
~ intru singuratate ~
Si pielea o despica radiatia sumbra -
se sfarma...sticle umbla...
si deger de-asa umbra ce stanga imi strabate
si imi taie derma...e frig...singuratate...
Reavane cuptoare dizolva sticle sparte -
se scurg in negre mari incendiate de-asa umbra...
prin sinidisis ud _ structuri de negru umbla
si irisi sangereaza febril - singuratate.
Hipotermie
Febrila vipie din atriile sale
stanga imi frige vocala sa-i strang,
al vocii frison _ de gheturi fatale-
-si loveste sonorul...consoane se frang.
Si vipii le vantura crivaturi regale -
in sloiuri vesp(e)rale se plang
pre muza ce tremura cu planse vocale,
ce t(i)mid ma cheama din ape s-o strang.
Dar flame se frang _ de gheturi fatale
si apele muzei nu pot sa le strang.
Extasy
Spre asfintit se uit(a) mortii
inscrisi in sulfuri, in solventi _ si-n reactii...
in locul din leagan - din leaganul noptii -
in vacuum din spatii.
De treci epilogul nimic nu-i acolo,
nimic nu subzista - himere si spatii...
si-un geniu e solo
cand tranz(i)toriu trece prin multimi d'ecuatii.
Nimic nu-i acolo - himere si spatii -
in vacuum se-arata ample deserturi...
tu totul revezi intru ziua de miercuri
dar nu e nimic - doar forme si spatii.
Summum
Pe culmea cea mai ''nalta structura mea organica,
o vad _ pe coarda drumului, din ochiu-mi lacrimand.
Divina melodie a lumii inflorite - satanica
~o vad, durere tremurand~
Pe culmea cea mai ''nalta e ochiul meu pulsand -
omul mort in viata ~ eonul viu in moarte.
Pulberea subtire-n iris lacrimand
~i-a mortii-infinitate~
Intunecata-i flacara e recea mea simtire,
aurora scapara-n suflet si-n gandire
~cu flacari inghetate~
Intunecata-i flacara curge-n apa clara...
Apa ce-mi strabate culmea seculara
~ e ingerul razand ~
Admir, acea faclie-ntunecata !
~ de Florian Dicovici ~
Admir, acea faclie-ntunecata,
Cum, ea ramase _ fara strop de jar.
Arsese-n negura tacerei...toata -
O lume-nchisa-n cerc, de nereal.
Un intuneric ~ flama ce ma-ngheta_
Si focu'-l simt in mine cuibarit
In coltul negru - umed de mormant...
Admir, acea faclie-ntunecata !
~ 21.03.1975 ~
Ceas de limpezire
~ de Florian Dicovici ~
Ce umed e pamantul
si umbra de sub mine !
De-abia _ ia cunostiinta
cu recea locuinta.
Ce-'nalta este iarba_
impadurind mormantul
cu multa-i radacina,
stapana pe adancul !
O simt c'-o rasuflare -
ce umed e pamantul
impadurind mormantul,
cu iarba de sub mine !
***
~ de Florian Dicovici ~
Ma afund ~ ma afund,
racoarea ma afunda...
Deasupra - cer serafic
te lumineaza-n mine.
Ma las usor _ si iarba...
si iarba ma afunda.
Cuprind cu buza-mi calda
grumazul _ si-a ta gura.
Si umbra de sub mine
racoarea si-o ridica -
strecoara pana-n mine,
iubirea mi-o afunda...
Si-acolo...despuiata
in umbra de sub mine -
fantasma de tarana
pe umeda fantana.
Te las topita-n zare,
sa picuri pe morminte...
~ 20.11.1979 ~
Adevar
~ de Florian Dicovici ~
De esti cumva_
sau nu, de nu esti tu esti ferice...
te rogu-te copilo - fii un apus _ cu mine !_
Si fivoi eu cumva...si fivoi pentru tine -
atriul unei inimi din adancimi curate.
De-ti voi supune trupul...
din ochiul lui _ si gandul,
atunci iubirea-'r rupe rugina grea din mine...
Si rupt voi tine trupul _`naltindu-l cu iubire,
~pe ganduri ''naripate - pe ganduri ''naripate~
*modificata de fiul autorului - cu cea mai mare caldura, pentru Andrada.
De-atatea ierni calde...
Incepe ciresul sa ninga_
la portile negre s-atinga,
din ceata visului - iarna.
Zapada-i pe corpul ei - haina.
De-atatea ierni calde tot ninge...
din ceata visului stinge,
frunza ce-o leagana ierni
pe frunza ce leagana ierni...
In suflet de foc e un cui_
si mintea in suflet pogoara;
intregul cuvant tu il spui_
cand fulgii se plimba 'n-afara.
De-atatea ierni calde tot arde,
un jar ce iti arde pe ochi;
din tine pe fata mea cade
un ars _ ce jar e in ochi...
Privirea-ti pupila imi frige.
Tu moarte ~ regina, m-atinge,
cu fire de par inelat -
cu trupul de luna scaldat !
De-atatea ierni calde...tu plangi,
din palma-mi umbra imi strangi_
plangand din auzul cantarii ~
zambind _ din cantarea cantarii...
Vederea-ti dumnezeiasca
'mi-atinge cu geana privirea.
Ca ochiul meu sa renasca,
renaste-mi _ desavarsirea !
Pleaca-ti geana pe mine,
tot ninge de-atatea (n) ori ~
pleaca-ti ochiul pre mine,
sa plang la ciresul cu flori !
~ pentru regina noptii ~
Al stingerii pat
Universul inchis in legile-i proprii,
arzand il privesc prin sticla ferestrii.
Vapai de-ntuneric din negrele trestii_
plang pt.tine, cand ma apropii...
Pamantul luceste 'n-adanc - inundat;
vioara naturii plange prin plopii,
ce-n tine-nverzesc...iti tremura ochii,
cand eu te sarut pe chipul curat.
Cu-a ta morbidete pe drumul pavat_
trist te apropii in bratele mele.
Ti-e frig, te-nvelesc cu negre lalele ~
cearsaf ce acoper'-al stingerii pat.
Caldura luminii pe ochi imi vibreaza_
arsa de stele ce ieri au pulsat;
o raza trecuta sonoru
