Început de bartolomeu, Vin 20 aug 2004 · 1.673 răspunsuri · 173.174 vizualizări
As vrea sa fiu
Din cind in cind
As vrea sa fiu
Firul de papadie'n rasarit
Cu pufu'mprasitiat de vint,
Firul nisipului cald din amiaza
Ce-l racoreste blinda seara
Mereu,
Din cind in cind
As vrea sa fiu
Trezirea florii din petala-n roua
Firul de iarba incoltit in drum
Un zbor de rindunea neintrerupt
Si somnul lin al pruncului nascut
Eroul
Necunoscut călca romanticul nebun
pe căi formate din fum
un trai inuman bestial mai presus
de orice vis, de orice plâns
Dincolo de morală și aproape de absurd
se adâncea în propria-i umbră în amurg
și emana puțin parfum.
Nu l-am oprit ci l-am lăsat să zboare nocturn
spre paradis și l-am recunoscut ca fiind un om bun
ochii i s-au închis când m-a privit
pentru o clipă, l-am înțeles și l-am iubit.
Noi nu știam
noi, cei ce îl priveam
noi, cei prea tineri ori prea vârstnici
prea leneși ori prea mirați de ce se-ntâmplă în jur
și-l judecam dar după o clipă îl pierdeam din ochi
nu l-am putut opri era-n zadar.
Doar când a explodat pământul l-am mai văzut
aruncat pe orbită
noi am revenit la stele
iar el tot rătăcea, căutându-și o aripă.
Cite clipe-am adunat
De Frumos m-am imbatat
Iarasi timpul ce-a trecut
Tot mereu m-a'mbatrinit
Si-n ragazul dintre ele
Am sperat mereu la stele
*****
O simpla poezie
Ma gandesc la cel mai frumos lucru din lume
Sa spun iubirii pe al sau nume
si sa culeg ofrande de la zei,
gelosi pe dragostea mea, si ei.
Ca un crin ce se inalta in dimineata
as topi printr-o suflare imensitati de gheata
As privi doar atat cat e cu putinta
pentru a se oglindi in mine orisice fiinta.
Impacat as privi asfintitul, si-n noapte
m-as odihni uitand de mine, si din toate
as fauri o stea gigantica, stralucitoare
sa duca mai departe o viata trecatoare.
urmeaza o poezie mai trista pe care am scris-o in seara asta.
Revenire la haos
Prin timp si spatiu calatoream cu o nava
prin noaptea cea adanca, departe,
soarele cat un punct mai picura o raza,
tumultul lumii se transforma in soapte
In zari unde planete urmeaza traiectorii
ce fac sa nu fie nici viata, nici moarte,
atat de bizare incat s-ar speria muritorii
de fiintele cu mii de ochi si zeci de capete
Tot ratacind ne-am amintit deodata
de vremea copilariei, de toamna imbelsugata
de viile cu struguri, de florile din glastra
de vocea calda a mamei, de casa noastra.
Si ne-am oprit din zbor pentru o clipa
copiii noului pamant lipsiti de o aripa
Intr-un ocean de materie si intunecat abis
aici istoria s-a stins, aici istoria s-a scris.
In fata monstrilor nascuti din chiar noi
mirati de al lor geniu si cumplita putere
si ii priveam in ochii lor adanci si goi
ce ne inghiteau dupa a lor vrere.
Am fugit, am fugit, am fugit,
si am refuzat sa ne privim macar putin
s-a sfarsit, s-a sfarsit, s-a sfarsit,
ne-am reintors in intunericul deplin.
Sentiment nemuritor
Călcând pe-acelaşi vechi pământ
Aceleaşi gânduri te frământă...
Acelaşi trup în alt veşmânt,
Dar dragostea încă te-ncântă...
Când totu-n jur auzi tăcând...
Pe străzi - doar ploaia mai cuvântă...
Acelaşi trist şi vechi pământ,
Dar dragostea-i la fel de sfântă!
