Creatiile userilor - Poezie

Farewell

Singur în noapte, prin ploaie, târziu -

Pe străzile ude cu mii de lumini...

Trebuia să pleci mai departe şi ştiu

Că de-acum înainte vom fi doi străini...

Vedeam în tine un înger din ceruri

Trimis de sus să-mi aline durerea...

Vedeam în tine tot ce-i frumos -

Erai speranţa - erai învierea...

Şi ochii tăi albaştri ca marea

Făceau să pari un înger - o zână; -

Sfârşeai pentru totdeauna uitarea

Când mă ţineai o clipă de mână...

Dar azi tu nu mai eşti lângă mine...

Eşti doar o poză dintr-un album

Şi altă fată-n oraş nu mai vine...

Ca ieri, prin oraş, trec singur pe drum...

Singur în noapte, prin ploaie, târziu -

Pe străzile ude ce tainic sclipesc...

Trebuia să pleci mai departe şi ştiu

Că de-acum înainte n-o să te mai întâlnesc...

Ultima lacrimă

Încă nu e prea târziu

Lângă mine să mai vii...

Stau în casă trist şi scriu

Despre când eram copii...

Poate că acum eşti mare

Şi ai casa ta în Iaşi, -

Dar pe mine tot mă doare

Că în urma ta mă laşi...

Şi la tine-aceleaşi gânduri

Vin mereu zi după zi, -

Dar în cele patru scânduri

Tot ce-a fost se va opri...

De aceea-aş vrea să-mi dai

Stelele cât nu apun

Lângă porţile din rai

Un sărut de rămas bun...

O poezie compusa mai demult... :)

Ecou de romanta

(varianta mea)

Te-am cautat plangand prin manastiri...

Te-am cautat in mijlocul naturii -

In poezie-n carti si-n formele picturii

Si-n basmul florilor de trandafiri.

Te-am cautat pe strazi cu umbre de iubiri

In rasaritul soarelui si in amurg -

Dar lacrimele mele nu mai curg

Si nu au mai ramas nici amintiri.

Si Tu esti visu-ntregii omeniri -

Un vis etern de inger nenascut.

Tu esti o lacrima de trandafiri

Ce-n praf de amintiri s-a prefacut...

nunta

eşarfa ecoului muiat

Asfinţit

Nu se mai aude uşa -

Mama a plecat...

Doarme-o crizantemă

Tristă pe-al ei pat.

Cine-o să-mi mai m

Chemare

Te caut pe acest pământ de o vecie, -

Dar astăzi tu nu-mi dai niciun răspuns...

Ah, cât am plâns, iubito, nu-i de-ajuns ?!

De ce mă laşi în cripta mea pustie ?

Tu pari a fi un veşnic vis ascuns

Ce nimeni de pe Terra nu îl ştie...

Vreau sufletul meu trist să-l dărui ţie -

Să merg în raiul tău cel nepătruns...

Încet încet o să mă duc acuşi

Într-un amurg de sânge ca şi Marte

Pe veci în lumea tristă-a celor duşi...

Un trist convoi spre criptă-o să mă poarte

Şi-o să mă-nchidă în pământ cu două uşi...

Arată-mi calea - scapă-mă de moarte !

Suflet de toamna

Ma asez cu sfiala

acolo,

pe unde am mai trecut

parca

mereu,

altfel.

Pe tarmul toamnei

stau

si ma regasesc,

in tacere.

Valurile de toate culorile

ma patrund

si trec

si iar ma patrund

pana unde nu mai conteaza,

timpul.

Vesnicia are gust

de frunze cazute.

Toamna,

are suflet de femeie.

Un alt la revedere

Odata, inima mea batea in ritm de ploi,

In ritmul ploilor de vara,

Cand stateam pana tarziu afara,

Ce frumos stateam imbratisati in iarba, doar noi...

Ce frumoase erau acele nopti de vara,

Doar o luna taciturna, ce ne era martora,

Si niste stele ce ne luminau amorul, si goi,

Ne urmareau, cum in iarba stingeam dorul de noi...

Oare nu-ti este dor de noptile de vara,

Pe care le pierdeam pe-afara?

Nu-ti este dor de universul, pe care goi,

Il descopeream in aceste nopti intre noi?

...am renuntat la raspunsuri, imi este teama...

Prefer tacerea rece, pe care trupul tau acum o emana,

Dar nu uita ca doare, doare atat de tare,

Cand cel iubit pleaca cu nepasare.

Mai gandeste-te odata la ce eram noi,

Aminteste-ti daca era iubire intre noi,

Iar daca totu-ti pare fara rost si insipid,

Poti pleca, uita ca vreodata cineva te-a iubit.

Dar gandeste-te bine,

Tu raspunzi, indiferent de alegerea pe care-o faci,

Daca pleci, sa nu te mai gandesti la mine in veci!

Oricum in mine nu a mai ramas decat un suflet inghetat,

Incapabil acuma sa mai simta ceva,

Nu mai cunoaste nici macar ura,

Ura pe care as vrea sa o simt...

Pentru tine...

Sau poate pentru mine...

Atat...

Taci !

Sa ascult cum cad frunzele.

Liniste !

Sa privesc arborii dezgoliti de vise.

Rabdare !

Sa pot trece dincolo de orizont.

Calm !

Sa urc o treapta si...inca una.

Vorbeste !

Sa pot intelege pauza dintre cuvinte.

Canta !

Sa alerg haotic pe clapele unui pian.

Atat !

Sa stiu tacerile...

FLORIN PIERSIC--O POVESTE DE O ZI

http://www.youtube.com/watch?v=beEXMrAogaM

Atata tulburare in noi si in lume,

Atatea ganduri zbuciumate,

Ne crispeaza in continuare mintea.

Atatea abisuri se nasc in noi,

Si atatia ingeri pier pe cale...

Pe calea inspre salvare,

Pe calea inspre pierzanie.

Atatea lumi deschidem larg

Cu mintea plina de neintelesuri,

Atatea crime infaptuim

Cu inima curata, fara de constiinta.

Dar cat va mai dura,

Pana aceasta iluzie a orbirii

Pe veci va disparea?

Si-atunci cine va mai putea...

Sa rada, sa planga,

Portile lumii sa le mai franga,

Ingeri sa salveze?

Pasiune