Am avut un coleg la franceza care tocmai iesise la pensie deci in jur de 65 de ani, cam asa. Foarte simpatic, foarte pozitiv, foarte ambitios sa invete limba, un tip sportiv, haios, deschis la minte. M-am imprietenit cu el fiindca statea langa mine si trebuia sa lucram in grupuri de cate doi des in clasa asa ca s-a nimerit sa ne cunoastem foarte bine.
De cand a inceput semestrul deci de vreo doua luni...am vorbit despre tot felul de chestii. L-am intrebat de ce vrea sa invete limba si mi-a zis ca ii place foarte mult si ca mereu visul lui a fost sa ajunga vreodata sa fie fluent in franceza. A fost in Franta la ski si se duce des etc. Era dfestul de bun, cred ca printre primii 10 din grupa, accentul puternic insa gramatical si ca bagaj de cuvinte era bun. La un moment dat a inceput sa lipseasca, rar dar lipsea. I-am propus sa-si plateasca abonament la TV5monde (prin cablu) ca sa poata sa si vada si auda zilnic filme in franceza. Mi-a zis ca a incercat dar ca sotia lui ii spune mereu ca o enerveaza sa auda franceza in casa fiindca ea nu intelege nimic si ca-i inchide televizorul. Si ca-i spune mereu "ce te-a apucat acuma la batranete cu asta, renunta ca nu esti in stare!". Azi asa, maine asa...si tipul era tot mai moale. Incepuse sa-mi repete ora de ora ca e cam tarziu pentru el sa faca treaba asta. Cand sa dam primul examen era terminat ca oricum nu o sa faca bine, ca e prea batran, ca el a fost inginer si ca inginerii sunt buni la mate nu la limbi straine si alte scuze de ma lasa cu gura cascata. Am vorbit cu el intr-o pauza si i-am zis ca nu e bine sa gandeasca asa de negativ, ca ar trebui sa-si aduca aminte de inceputul semestrului cand era foarte entuziasmat si l-am imbarbatat ca e intr-adevar foarte bun si ce conteaza varsta, doar nu suntem la concurs aici...Nu am comentat de sotia lui nimic, m-am gandit doar ce relatie trebuie sa aiba in cuplu. Omul se uita la mine oarecum cu gura cascata, socat de ce-i spuneam. I-am zis ca poate sa ia si zero la examene ca tot nu conteaza fiindca el ia cursul din placere, de "fun", nu pentru note si ca ar trebui sa fie cel mai relaxat dintre toti. Era foarte mirat.
A mai venit o data si s-a mutat mai departe de mine deci nu am avut ocazia sa mai vorbim si a plecat inainte de terminarea orei, s-a sculat si a plecat. De atunci nu l-am mai vazut, a renuntat total.
Concluzia: daca-ti autosugestionezi mintea ca nu esti in stare si ca oricum nu ai nici o sansa atunci chiar nu esti in stare si chiar nu ai nici o sansa. Nu poate nimeni si nimic sa te convinga de opusul. Mintea-ti este prea puternica si cu asta basta. Cel mai bun prieten sau cel mai mare dusman.