Sotul meu vrea sa divorteze

Sunt de acord cu tine. Parintii mei au avut un divort cat se poate de civilizat (din cate stiu). Cred ca se exagereaza cu impresia ca instantei de judecata chiar ii pasa de ce vrei tu sa divortezi, la cate au judecatorii pe cap, mai ales in ultima perioada.

Kilkoana a scris:

Despre divort, citat din clasicii Roportalului:

Ehhhhh, nici o legatura, imi plac mie clasicii :) Aplicabil, indiferent de sexul celuia care intenteaza si bine destiut in orice situatiune.

nu e rea ideea...divortul nu poate avea loc daca nu are dovezi? mi-ai dat inca o speranta...

WinoStonehead a scris:

Din pacate te-ai expus oricaror pareri, oricat ma ingretosaza sa citesc aluziile la avortarea unui copil care traieste bine mersi, pe care il cresti si iubesti. Sotul tau pare sa treaca printr-o "midlife crisis", ceea ce aud ca se intampla des barbatilor la o vreme dupa ce si-au intemeiat o familie, anume dorintele si egoismul adolescentei revin. Simplul fapt ca ezita si ca incearca sa petreaca momente placute cu tine, chiar si scurte, arata ca e in cumapana si ca ii place compania ta, dar deocamdata se concentreaza asupra propriei persoane. Si repet lucrul pe care l-am mai spus; lui nu pare sa-i mearga rau in casa voastra; isi face planuri de viitor dar in continuare in comfortul casei si beneficiind de lucrurile pe care la faci pentru el. Daca ar fi singur o perioada poate le-ar aprecia mai mult; i-ar lipsi. Totodata...poate despartirea, chiar si temporara, nu ar fi cea mai buna solutie. Dar ar fi bine ca el sa fie foarte constient de diferenta dintre viata de burlac si viata de om casatorit, care are un sprijin in sotie oricand are nevoie. Ma gandesc la astfel de barbati ca la copiii care-si pun hainele-ntr-o traista si spun "Acum plec de-acasa, n-o sa-mi lipseasca nimic din ce-am avut." Mie una, dupa ce am cunoscut viata de familie, singuratatea mi s-ar parea de nesuportat. Presupun ca nici pentru barbati nu e foarte usor. Poate el vede acele visuri in abstract, ca idee, ca scopuri pe care ar vrea sa le atinga, dar nu constientizeaza cat de diferita ar fi viata lui de zi cu zi, mult mai goala. Poate ma insel; nu pot sti cum gandeste altcineva. Dar poate ar ajuta un pic sa vorbesti cu el despre asta, daca el chiar ar vrea sa taie din radacina tot ce inseamna viata lui de familie.

multumesc pentru sfaturi si sunt foarte plauzibile...

Dupa cateva zile de "pauza" raceala, evitat, el a inceput iar sa vorbeasca cu mine, si chiar a venit in camera mea care obisnuia sa fie camera "noastra" si a stat jucandu-se cu copii...limbajul trupului nu minte...am interpretat-o ca o invitatie. Si am prins momentul cand s-a dus in camera lui sa se odihneasca si m-am dus langa el si nu m-a respins, m-a luat in brante si chiar voia sa "continuam" dar nu i-am permis. I-am spus sa voiam doar sa ma imbratiseze. Dupa o ora de "calduri" l-am lasat fieband...m-am razbunat. Cand a plecat la serviciu nici nu l-am bagat in seama...nu voaim sa ii primesc din nou pupatura prin de regrete.

Nu stiu cum sa fac sa se intoarca la mine? sa il las in pace, sa il provoc?

te joaca cum vrea el pentru ca

E mult mai usor sa divortezi decat sa prevezi ce o sa iti aduca viitorul DUPA divortz ...si nu de putine ori un divortz e punerea in practica a zicalei " a sarit din lac in putz"

Aviz celor cu entuziasm pentru o actiune cu efecte atat de dure

P.S. Asta nedorind sa insemne ca nu sunt si cazuri in care divortul e singura iesire ....ci doar sa invite la adanca reflectie INAINTE de a da cu bata in balta

Ce fel e dovezi sa aduca? Poti divorta pentru ca nu te mai intelegi cu un om. O poate face din vina lui - daca tu nu vrei sa fie de comun acord. In plus ai vrea sa stai langa un om care nu te mai vrea?

Daca nu vrei sa divorteze - accepta-l asa cum e , rece, capricos - mie asa mi se pare ca e. Spune-i ca-l iubesti asa cum e si ca decat sa divortezi accepti orice - dar esti sigura ca poti face asta? Sau - ma rog - nu-i nevoie sa-i spui (a fost un fel de-a spune) - spune-ti tie ca vei accepta orice.

Si ce a spus Saharian e corect - cateodata ai impresia ca divortul iti va rezolva toate nemultumirile si ca urmatorul pe care-l vei intalni va fi Fat Frumos - nu e neaparat asa.

Nelinistita a scris:

Si ce a spus Saharian e corect - cateodata ai impresia ca divortul iti va rezolva toate nemultumirile si ca urmatorul pe care-l vei intalni va fi Fat Frumos - nu e neaparat asa.

E chiar foarte putin probabil ca a doua sansa sa fie la nivelul celei la care-i dai cu piciorul.

Alex_xela a scris:

Dupa cateva zile de "pauza" raceala, evitat, el a inceput iar sa vorbeasca cu mine, si chiar a venit in camera mea care obisnuia sa fie camera "noastra" si a stat jucandu-se cu copii...limbajul trupului nu minte...am interpretat-o ca o invitatie. Si am prins momentul cand s-a dus in camera lui sa se odihneasca si m-am dus langa el si nu m-a respins, m-a luat in brante si chiar voia sa "continuam" dar nu i-am permis. I-am spus sa voiam doar sa ma imbratiseze. Dupa o ora de "calduri" l-am lasat fieband...m-am razbunat. Cand a plecat la serviciu nici nu l-am bagat in seama...nu voaim sa ii primesc din nou pupatura prin de regrete.

Nu stiu cum sa fac sa se intoarca la mine? sa il las in pace, sa il provoc?

Razbunarile sunt infantile. Tendinta de a-l manipula nu duce la nimic bun.

Te lasa sa traiesti cu impresia ca lucrurile s-au linistit si cand ti-o fi lumea mai draga te anunta ca si-a luat la revedere.

Trebuie sa comunicati sincer si sa ti cont de aspiratile lui.

Sa vezi ce vrea si cum se poate realiza.

Casnicia nu-i un razboi pe care unul il cstiga si celalat il pierde.

Conflictele nu trebuie alimentate, trebuie aplanate, arma seductiei "rugineste" si devine tot mai putin eficace.

Pana la urma, unde au disparut postarile mele la acest topic?

Moftangiu a scris:

E chiar foarte putin probabil ca a doua sansa sa fie la nivelul celei la care-i dai cu piciorul.

Razbunarile sunt infantile. Tendinta de a-l manipula nu duce la nimic bun.

Te lasa sa traiesti cu impresia ca lucrurile s-au linistit si cand ti-o fi lumea mai draga te anunta ca si-a luat la revedere.

Trebuie sa comunicati sincer si sa ti cont de aspiratile lui.

Sa vezi ce vrea si cum se poate realiza.

Casnicia nu-i un razboi pe care unul il cstiga si celalat il pierde.

Conflictele nu trebuie alimentate, trebuie aplanate, arma seductiei "rugineste" si devine tot mai putin eficace.

Tot respectul pentru aceasta opinie - foarte matura. Jocurile fac parte din arsenalul adolescentei. In momentul in care treci la lucruri serioase - casatorie, copii - lasi jocurile si mergi pe cartea maturitatii. Daca partenerul nu-i pregatit sa fie serios - e bine sa stii asta.

zexelica a scris:

Se vede ca n-ai experienta si ca nu cunosti barbatii!!! "Indiferenta" si neprimitul in casa nu inseamna decat deschiderea unui NOU conflict.

Eu fac pariu ca daca ii dovedeste ca nu-l mai ciocane la cap, se intoarce alergand.

Dumnezeule, cate aberatii am citit aici!!!! Vendete feministe, elucubratii sexiste, idei crosetate incalcit, cu acelasi fundament razbunator.

Zexelica, salveaza singura situatia, cu o idee simpla si geniala. Si are dreptate. SUnt curios cate dintre furiile dezlantuite de mai sus, au ratiunea sa ia asta in considerare.

Nu exista un razboi femei/barbati . Si femeile , si barbatii, iubesc, doresc, le dispare pasiunea sau se aprind acolo unde nu gandesti. Exemple sunt nenumarate.

Acum catre aceea care a deschis acest subiect:

Femeie, omul asta te-a iubit daca te-a luat de sotie si a facut doi copii cu tine.

Ti-a trecut vreo clipa prin batic, ideea ca te-ai schimbat suficient de mult cat sa nu mai vada in tine pe "iubita lui" ??? Crezi tu ca unul singur poarta vina unei despartiri? Priveste-te obiectiv si bifeaza cum erai fizic si emotional , atunci cand te adora.

SI redevino ceea ce ai fost pentru el, ca ai toate armele de partea ta ! Esti femeie si esti programata genetic sa stii sa le folosesti. Sotul tau nu arata a fi un "irecuperabil" . Ai grija cum faci si nu-l indeparta mai mult, cu sfaturile de "marginea santului" vehiculate aici de femei frustrate. Altfel ai sa devii una ca ele.

Nu uitati ca sunt foarte multe femei fericite cu barbatii lor. Si asta pentru ca stiu sa isi construiasca si intretina fericirea.

Florio67 a scris:

Dumnezeule, cate aberatii am citit aici!!!! Vendete feministe, elucubratii sexiste, idei crosetate incalcit, cu acelasi fundament razbunator.

Zexelica, salveaza singura situatia, cu o idee simpla si geniala. Si are dreptate. SUnt curios cate dintre furiile dezlantuite de mai sus, au ratiunea sa ia asta in considerare.

Nu exista un razboi femei/barbati . Si femeile , si barbatii, iubesc, doresc, le dispare pasiunea sau se aprind acolo unde nu gandesti. Exemple sunt nenumarate.

Acum catre aceea care a deschis acest subiect:

Femeie, omul asta te-a iubit daca te-a luat de sotie si a facut doi copii cu tine.

Ti-a trecut vreo clipa prin batic, ideea ca te-ai schimbat suficient de mult cat sa nu mai vada in tine pe "iubita lui" ??? Crezi tu ca unul singur poarta vina unei despartiri? Priveste-te obiectiv si bifeaza cum erai fizic si emotional , atunci cand te adora.

SI redevino ceea ce ai fost pentru el, ca ai toate armele de partea ta ! Esti femeie si esti programata genetic sa stii sa le folosesti. Sotul tau nu arata a fi un "irecuperabil" . Ai grija cum faci si nu-l indeparta mai mult, cu sfaturile de "marginea santului" vehiculate aici de femei frustrate. Altfel ai sa devii una ca ele.

Nu uitati ca sunt foarte multe femei fericite cu barbatii lor. Si asta pentru ca stiu sa isi construiasca si intretina fericirea.

In traducere - multe femei care tac si inghit si se prefac fericite??

Daca m-a luat de nevasta si mi-a facut doi copii - inseamna ca atunci a crezut ca ma iubeste. Intre timp daca se poarta ca un magar - eu ar trebui sa tac din gura si sa inghit - ca deh, odata m-a iubit.

Pare ca pentru unii ideea de nevasta preferata e una care tace, nu se cearta, eventual se taraste incet pe sub picioarele barbatului.

Daca noi din momentul in care ne vedem cu inelul pe deget am face gaura pe canapea in fata televizorului si am fi mereu ciufute si ursuze - ma intreb cata vreme ne-ati mai iubi.