Il iubesc? Ma iubeste?

teasa a scris:

Dacă ai spus-o pe undeva,

A fost căsătorit de t

teasa a scris:

A fost căsătorit de t

Nelinistita a scris:

Uneori imi doresc sa ies din aceasta relatie si sa ma linistesc, sa ma regasesc dar in momentul cand am curajul sa gandesc asta, in momentul in care vad in ochii lui ca ar putea sa plece - o iau razna - in acel moment mi se pare ca tot cerul s-ar prabusi cu toata greutatea pe umerii mei si niciodata n-as mai avea suficient aer de respirat. Nu-mi pot imagina cum ar fi sa ma bag seara in pat si sa nu-l simt langa mine. Sa stiu ca niciodata nu va mai veni de la servici acasa.

De dimineata de cand ne despartim am impresia ca sunt incompleta, ca sunt doar o jumatate - doar in momentul in care ne regasim acasa dupa servici ma simt intreaga din nou.

Iar daca el nu da doi bani pe mine - eu de ce simt asta?

Simti asta pentru ca ai ajuns dependenta.Ti-as sugera sa incerci sa apelezi la ajutorul unui psiholog pentru ca te-ar ajuta sa iti dai seama mai mult cum functionezi si sa fii tu cea care are control asupra emotiilor si sentimentelor tale,nu altcineva.

Nelinistita a scris:

A fost casatorit de tanar. A inselat-o pe sotia lui - a fost prins - si sotia nu l-a mai iertat niciodata - 10 ani au tinut-o in certuri - indiferent ce facea - era banuit ca inseala. Si sotia si copilul sunt porniti impotriva lui. Asta e evident versiunea lui. Daca se comporta cu sotia cum se poarta cu mine - biata femeie avea tot dreptul sa fie geloasa.

Cred ca pur si simplu asta e genul - care se crede buricul pamantului - are toate drepturile - mereu imi arunca in fata ca el e barbat - ca si cum asta ar insemna ceva deosebit si care mie mi-ar putea scapa.

Din pacate cred ca exisat si o diferenta de educatie si conceptii intre noi. Eu sunt o femeie mult mai educata cu principii mult mai occidentale - pe cand el e putin cam prea traditionalist pentru mine.

Cum sa intru in libertatea lui?

Momentan sunt eu si relatia impotriva libertatii lui - si chiar daca eu ma obisnuiesc cu ideea ca el are nevoie de mai multa libertate pe el in enerveaza ca in contrapartida capat si eu putina libertate.

Libertate?Dar asta nu este libertate,este lipsa de respect fata de femeia pe care spune ca o vrea alaturi,ca de sentimente nici atat nu pot vorbi.

Si poti fi pe pace ca la varsta asta nu il mai schimbi nici cu slujbe.Asa a gandit o viata,astfel de barbati niciodata nu vor vedea femeia ca pe egala lor in drepturi,dar vor zice ca ea si vor face ei,pentru a se scuti de o bataie de cap in plus.

Eu te inteleg ca esti avida de afectiune si ca orice om pe lumea asta simte sa aiba un suflet alaturi,dar,din pacate barbatul care este in momentul asta langa tine (impropriu spus,pentru ca atunci cand iti este lumea mai draga dispare si isi vede de ale lui) ,mai mult rau iti face decat bine.

Sa stii ca oameni cu suflet chiar exista si care stiu sa respecte o femeie si unii poate isi duc si ei singuratatea si cauta pe cineva care sa le fie alaturi.

heaven a scris:

Simti asta pentru ca ai ajuns dependenta.Ti-as sugera sa incerci sa apelezi la ajutorul unui psiholog pentru ca te-ar ajuta sa iti dai seama mai mult cum functionezi si sa fii tu cea care are control asupra emotiilor si sentimentelor tale,nu altcineva.

Da, asta ar spune toată lumea, dar totuşi mă-ntreb: de ce devin dependentă de X şi de Y nu? De ce simt că nu pot trăi fără Costică, chiar de e un element rău, nu-mi place comportamentul său, nu mă atrage nimic la el, dar i-am dat cu piciorul lui Mitică

Nelinistita a scris:

Ai inteles complet gresit - nu numai ca nu-l dau afara din casa dar chiar as putea spune ca e un pic prizonier - in sensul ca de cate ori ne certam ma ameninta ca pleaca - iar eu ma rog de el sa nu faca asa ceva - ca e pacat. Eu mi-as dori foarte mult sa ma ceara de sotie - nu sa bata apropouri - sa testeze apele. Si daca ar face-o as accepta cu cea mai mare placere - pentru ca il iubesc si dincolo de firea lui dificila cred ca ne poate fi bine impreuna. familia mea - parintii si copiii il iubesc si se poarta foarte frumos cu el.

Si nu e normal sa joace la doua capete - face asta pentru ca e nesigur. La fel de nesigura sunt si eu - mai ales ca mereu ma ameninta ca pleaca - dar asta nu ma face sa joc la doua capete. De altfel - nu exista nici un fel de justificare pentru a-ti insela partenerul - indiferent cat ai cauta.

Nu e nesigur, te domina.

Iti palce sa fie manierat, sa-ti vorbeasca frumos, sa auzi ce vrei sa auzi chiar daca sunt minciuni.

Preferi sa fi mintita frumos decat sa accepti un adevar dureros, si el profita, iti ofera ce-i pretinzi.

Iluzii si sex!

Ideea asta - esti dependenta - apeleaza la un psiholog sa te ajute sa te iubesti pe tine nu pe el -cand vom ajunge toti sa ne iubim numai pe noi - cum o sa arate lumea? Impresia mea e ca va fi o noua era glaciara - cea interioara.

Confunzi iubirea de sine cu egoismul.Si iubirea reala cu dependenta.

Si in Biblie sta scris:"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti!".Daca nu stii sa te iubesti pe tine,cum vei reusi sa ii iubesti pe cei din jur?

Daca tu insati nu functionezi cum trebuie,cum vei reusi sa aduci beneficul in jurul tau?

Despre asta e vorba aici.

Sincer eu cred ca sunt basme - asta cu invata sa te iubesti pe tine. Sa fim seriosi asta facem de cand ne nastem - ne iubim pe noi. Nu cred sincer ca exista oameni care nu se iubesc pe ei. De obicei exista oameni care se iubesc prea mult si numai pe ei. Si spun asta dupa ce am citit nenumarate carti de psihologie, de autoformare ( datorita profesiei si datorita problemelor personale). Toate cartile care te invata sa te autoapreciezi te invata de fapt sa ridici un zid intre tine si ceilalti - si asta pentru ca iti vei atrage aprecierea celorlalti - cand de fapt tot ce faci este ca inveti sa nu te mai afecteze comportamentul neadecvat al celorlalti.

Dupa divort am avut o perioada in care ma iubeam numai pe mine. Bineinteles ca roiau barbatii in jurul meu si toti incercau sa-mi intre in gratii. Toti se purtau frumos - si chiar am avut senzatia ca asta e solutia - doar ca dupa o vreme m-am simtit atat de goala pe dinauntru incat parea ca viata nu are sens.

Probabil ca unii suntem nascuti pentru a darui si unii pentru a primi.

Cum ar fi oare o relatie intre doi oameni care sunt nascuti sa daruie - o fi posibila?

Probabil ca eu nu atrag acest gen de barbat - sau nu sunt atrasa de acest gen de barbat - nu stiu - chiar daca la inceput par sa fie asa la scurt timp se transforma in niste egoisti - o fi vina mea, nu o fi? Ma uit in jurul meu - si ascult povestile altor femei - si vad ca in general barbatii au ales sa se iubeasca foarte mult pe ei si sa-si vada doar propriul interes.

Nelinistita, banuiesc ca heaven atunci cand ti-a spus sa te iubesti pe tine s-a referit la respectul de sine. daca tu nu te respecti indeajuns, cum poti cere celuilalt sa te respecte?