Te poti indragosti, exista dragoste pe net?

Bine v-am gasit pe aici.

Povestea mea a inceput anul trecut in septembrie, l-am cunoscut pe "el" ...binenteles...pe mirc :P si nu pot spune ca m-a atras ceva la el in mod deosebit... poate doar stilul original de a descrie orice din jurul sau ( incepand cu obiecte si pana la defectele si calitatile sale). Nici acum nu stiu cum s-a ajuns la discutia care a pornit toata furtuna care roieste si acum in jurul meu, si anume.....nevoia mea de a avea un "amant" (eu avand iubit de 7 ani ). Adevarul e ca relatia mea nu mergea si nu merge roz, dar nici nu ma gandeam ca as putea fi in stare vreodata sa imi insel iubitul, asa ca ....banuiesc eu .... discutia a pornit mai mult din lipsa de subiecte sau poate amandoi (eu si "el") aveam nevoie de o astfel de schimbare si sa lasam la o parte gramada de intrebari despre muzica si filme. Asa a inceput totul, ziua vorbeam pe mess (cam 10 ore), noaptea la telefon (cam 6-7 ore), masa si somnul ....pe apucate. De foarte multe ori adormeam cu receptorul la ureche cand eu cand "el", altadata amandoi. Ziua intalnirii am discutat-o de foarte multe ori si am stabilit-o cu mult inainte, dar cine mai respecta asa ceva; cu doar 2 zile inainte de ziua cea mare (cam la 2 luni de la prima discutie) am cedat. Vorbisem la telefon toata noaptea si nerabdarea si-a spus cuvantul; la ora 6 dimineata m-am imbracat, m-au urcat intr-un taxi si via... Eram un pic uimita de mine, chiar nu prezentam nici urma de sperietura , frica....doar urma sa ma duc la un tip acasa, singura, la ora aceea. Simtzeam doar o emotie puternica si o nerabdare cum nu mai aflasem vreodata :D . Cand l-am vazut binentzeles ca mi se parea ciudat sa vorbesc cu o persoana straina dar totusi vocea si ideile imi erau atat de cunoscute. Nu era nici urat nici frumos, totusi ceva ma atragea la el, pot spune ca a fost prima data cand am simtit atractie fizica pentru un barbat. In primele minute de la intalnire nici unul din noi nu se mai gandea la planurile noastre cu amanti, dar....totusi.... dupa nici o ora de cand ochii nostrii s-au intalnit... :P , am avut parte de o noapte/dimineatza de neuitat :P . Nu am regretat si nici nu regret ce am facut, cu toate ca m-am gandit de multe ori la dorintzelele celor de pe mirc :) . Prin urmare nici nu ma asteptam sa ma mai caute, dar....a facut-o. In timp ne-am atasat unul de celalalt foarte mult, cand nu reuseam sa vorbim ne trimiteam o multime de sms-uri, aveam nevoie unul de celalalt in fiecare clipa.

Si din nou intervine DAR. Eu am prieten de 7 ani si chiar daca stau si ma gandesc ca intre noi nu a fost nici macar la inceput dorintza fizica (din partea mea) m-am complacut in aceasta relatie pentru ca-mi oferea toate celelalte avantaje si socoteam ca nu sexul e cel mai important. Insa acum am ajuns chiar sa simt repulsie mai ales cand vine vorba de sex chiar daca e un tip bine facut si arata chiar foarte bine, pur si simplu ma simt de parca as face-o cu un frate :roll: , serios vorbind (va dati seama ce placere). Si ma tot intreb de ce accept inca situatia asta, poate ca m-am obisnuit, poate ca mi-e frica sa incep alta relatie, poate nu vreau sa-i ranesc sentimentele prietenului meu care ma iubeste foarte mult si face totul absolut totul sa-mi fie bine, sa nu ma supere, ...poate mi-e frica de relatia cu celalalt, daca nu e ce pare, cateodata trec ani si inca mai descoperi lucruri noi la o persoana .

Situatia a inceput sa se schimbe putin, chiar azi “m-am despartit” de celalalt :P , nu stiu in ce masura pt ca nici unul din noi nu prea suporta idea, lui ii e greu sa ma stie in bratele prietenului meu, mie imi e greu fara el. Cred ca momentan are nevoie de o pauza, sper, ca de nu… , nu stiu daca voi putea sta departe de el prea mult timp. El spune ca ma va astepta pana ma voi decide sa fac pasul decisiv, dar ca situatzia nu mai poate continua asa, si ii dau dreptate, e o prostie sa continuam sa ne ascundem. El isi doreste o relatie serioasa cu mine si eu la fel, dar totusi mie imi e frica sa renunt la viatza mea cea plictisitoare de atatia ani.

Sper sa-mi vina mintea la cap si sa pot lua decizia corecta

Se pare ca eu sunt tocmai acea persoana care a ranit si raneste un suflet :P , si nu mi-am dorit asta, vreau sa renunt la relatia mea si nu pot, toate ma leaga de prietenul meu, parintii nostrii ne vad deja impreuna, la casa noastra, deja sunt planuri de nunta si bla bla-uri fara sa ma intrebe cineva si pe mine care e treaba si ce-mi doresc. Parca totul se subintzelege...daca suntem de atatia ani impreuna....e clar. Cum pot eu dezamagii pe toata lumea pentru o iubire de care nici eu nu sunt foarte sigura ca va tine? Nu vreau sa ma intzelegeti gresit... as risca relatia mea de 7 ani chiar si pentru cateva luni de iubire cum nu am mai simtzit pt ca m-am saturat sa traiesc in minciuna, si pana la urma nici cu relatia cea noua nimeni nu poate sti cat va dura.

Sper doar sa am putere sa fac acest pas pana nu va fi prea tarziu :P

pai daca renunti la prietenul tau o faci in primul rand pt ca nu te simti atrasa de el, nu il mai iubesti ; nu trebuie sa te gandesti ce zic cei din jur, in fond e viata ta; mai incolo o sa iti para rau daca nu iei acum o decizie de care sa fii sigura :roll:

Alia...de ce te complaci intr-o relatie care nu-ti da nici o satisfactie? Pentru ca asa vor ceilalti?! Pentru ca asta asteapta ceilalti de la tine?! Scuza-ma ca iti zic, dar nu ai minte. :roll: Lasi viata sa treaca pe langa tine pentru ce? Pentru o rutina care te dezgusta si cu care s-au obisnuit ceilalti?

Citesc ce ai postat, Alia si gasesc o multime de asemanari intre povestea ta si a mea.

Cand mi s-a intamplat mie cautam cu disperare sfaturi, pareri, prieteni care sa ma ajute, dar nu gaseam decat "condamnari", nu ma loveam decat de oameni care ma judecau. Am facut tot ce am crezut eu ca era mai bine: am ales sa imi fie bine mie (cel putin asa cred deocamdata). Eram, la fel ca si tine, dupa multi ani de relatie, o relatie care in ultima vreme era presarata tot mai mult de minciuni si certuri, o relatie in care iubirea mai venea doar din partea mea. Nu ma mai simteam de multa vreme alintata, mangaiata, iubita, dar mergem inainte chiar si asa pt ca "ce va zice lumea?", "ce vor zice ai lui?". Dar ai lui nu faceau altceva decat sa il indemne sa isi traiasca viata. Si asta si facea. Dar e alta poveste...

Nici ca se putea un moment mai potrivit pt aparitia lui. M-am trezit ca dintr-un vis nu ft urat, dar nici frumos. Mi-a dat forta de a face ceva pt mine, desi el ma sfatuia sa nu rup relatia pe care o aveam din adolescenta. Dar inevitabilul s-a produs, iar relatia a luat sfarsit...ce-i drept nu chiar de tot. Din punctul meu de vedere, doar ura ar putea sa ma indeparteze de el definitiv.

A trecut mai bine de un an de cand ne-am despartit. Nu ne crede nimeni nici acum ca nu mai formam un cuplu, nici parintii lui, nici familia mea, nici macar prietenii. Sunt singura...pt ca il iubesc pe cel pe care l-am cunoscut pe net si nu ma intereseaza nimeni altcineva. EL e departe (nu foarte departe, dar probabil ca mai departe decat iubirea ta de pe net - eu nu m-as putea urca in taxi pt a ajunge la el; sau as putea dar e mai ieftin trenul ;) ).

Nu iti pot da un sfat, chiar daca am trecut prin ce treci tu. Nu iti pot spune decat ca tu stii cel mai bine ce te avantajeaza.

Chiar asa e... toti care cunosc situatia ma condamna si imi reproseaza faptul ca l-am inselat. Intradevar recunosc asta, stiu ca am facut o gresala, dar nu credeti ca merit si eu putina tandrete, o mangaiere, o atentie? La inceputul relatiei am primit atentie si am acordat de asemenea, insa cu timpul...rutina a intervenit si degeaba incercam sa reaprind scanteia daca el ba era prea obosit, ba avea altceva de facut (si acelasi lucru se intampla si viceversa). Nu am intentionat sa ma indragostesc,nu de-aia am intrat pe mirc, pur si simplu s-a intamplat.

Desi m-a durut mult faptul ca eram judecata de cei care stiau, am invatat sa ignor toate astea. Stiu ca nu erau rautati si ca imi voiau binele, insa am considerat ca numai eu stiu ce e bine.

Inainte sa fiu cu cel pe care l-am cunoscut pe net am rupt relatia pe care o aveam. Dar tot inselat se numea si ce faceam eu.

Nu iti pot spune ca ti-ar fi mai bine daca te-ai desparti de iubitul tau pt ca nu il mai iubesti. E posibil sa crezi ca nu il mai iubesti tocmai pt ca ti se ofera o alternativa. Stiu prin ce treci. Iti vine uneori sa pleci de langa ei, probabil. Sa fii nu mai tu singurica. Poate ca asta iti si trebuie.

Probleme ar mai fi si altele pe langa ce ar spune gura lumii. M-am gandit la felul cum ar reactiona prietenul meu daca i-as spune ca nu mai simt mare lucru pentru el. De fapt pot spune ca simt ceva dar nu e acea iubire care trebuie sa formeze un cuplu. Il iubesc ca pe un frate, toate merg aproape perfect pana vine vorba de sex si atunci ma apuca pe mine ;) . Am incercat de multe ori sa discut cu el sa-l iau pe ocolite, sa expun alte cazuri doar sa vad cam ce ar avea de spus. Si am ajuns la o concluzie care m-a cutremurat...noi ori vom fi iubiti ori nu vom fi nimic, nici macar prieteni ("ce rost mai are"). Eu as vrea sa ramanem amici.

Cat despre iubitul meu cel nou...nu pot sa nu ma gandesc ... "oare va merge?" El e mai mic decat mine, inca nu are nici liceul terminat, si nu-l cunosc prea bine sa pot spune ca are un tel in viatza, un dum cat de cat pe care sa-l urmeze. Si nu de asta mi-e frica pentru ca am observat ca se lasa "modelat" , deci as putea sa-l sustin, sa-l incurajez dar vreau sa ma conving ca merita efortul. Stiu ca tine foarte mult la mine, sunt prima lui iubire adevarata si mi-e frica sa nu fie ceva trecator.

Alia_tm a scris:

Probleme ar mai fi si altele pe langa ce ar spune gura lumii. M-am gandit la felul cum ar reactiona prietenul meu daca i-as spune ca nu mai simt mare lucru pentru el. De fapt pot spune ca simt ceva dar nu e acea iubire care trebuie sa formeze un cuplu. Il iubesc ca pe un frate, toate merg aproape perfect pana vine vorba de sex si atunci ma apuca pe mine ;) . Am incercat de multe ori sa discut cu el sa-l iau pe ocolite, sa expun alte cazuri doar sa vad cam ce ar avea de spus. Si am ajuns la o concluzie care m-a cutremurat...noi ori vom fi iubiti ori nu vom fi nimic, nici macar prieteni ("ce rost mai are"). Eu as vrea sa ramanem amici.

Cat despre iubitul meu cel nou...nu pot sa nu ma gandesc ... "oare va merge?" El e mai mic decat mine, inca nu are nici liceul terminat, si nu-l cunosc prea bine sa pot spune ca are un tel in viatza, un dum cat de cat pe care sa-l urmeze. Si nu de asta mi-e frica pentru ca am observat ca se lasa "modelat" , deci as putea sa-l sustin, sa-l incurajez dar vreau sa ma conving ca merita efortul. Stiu ca tine foarte mult la mine, sunt prima lui iubire adevarata si mi-e frica sa nu fie ceva trecator.

Alia, daca decizi sa te desparti de iubitul tau actual, ar fi bine sa o faci fara sa tii cont de parerea lumi sau de o posibila viitoare relatie cu altcineva. Daca nu-l mai iubesti, ok, poti sa te desparti, dar sa fii sigura ca asta este ceea ce vrei si nu sa fie doar "nebunia momentului" . Si daca nu-l mai iubesti, nu conteaza daca va merge sau nu relatia cu iubitul cel nou.

In relatiile pe termen lung mai intervin uneori si momente de monotonie. Fii sigura ca nu asta se intampla in relatia cu prietenul tau, inainte de a lua o decizie pe care sa o regreti. Odata facuta o greseala, este greu s-o mai repari.

P.S. Partea cu sexul a fost asa dintotdeauna, sau de cand l-ai cunoscut pe noul prieten. Nu trebuie sa-mi raspunzi mie, dar gandeste-te la asta.

Alia_tm a scris:

Probleme ar mai fi si altele pe langa ce ar spune gura lumii. M-am gandit la felul cum ar reactiona prietenul meu daca i-as spune ca nu mai simt mare lucru pentru el. De fapt pot spune ca simt ceva dar nu e acea iubire care trebuie sa formeze un cuplu. Il iubesc ca pe un frate, toate merg aproape perfect pana vine vorba de sex si atunci ma apuca pe mine ;) . Am incercat de multe ori sa discut cu el sa-l iau pe ocolite, sa expun alte cazuri doar sa vad cam ce ar avea de spus. Si am ajuns la o concluzie care m-a cutremurat...noi ori vom fi iubiti ori nu vom fi nimic, nici macar prieteni ("ce rost mai are"). Eu as vrea sa ramanem amici.

Cat despre iubitul meu cel nou...nu pot sa nu ma gandesc ... "oare va merge?" El e mai mic decat mine, inca nu are nici liceul terminat, si nu-l cunosc prea bine sa pot spune ca are un tel in viatza, un dum cat de cat pe care sa-l urmeze. Si nu de asta mi-e frica pentru ca am observat ca se lasa "modelat" , deci as putea sa-l sustin, sa-l incurajez dar vreau sa ma conving ca merita efortul. Stiu ca tine foarte mult la mine, sunt prima lui iubire adevarata si mi-e frica sa nu fie ceva trecator.

Am citit mesajele tale,mi-a placut povestea ta.Te-ai intrebat vreodata de ce mai stai inca cu prietenul si el de ce iti e aproape?(exceptand aici "ce ar zice lumea daca")

Poate ca tu inca il iubesti din tot sufletul,nu te intrebi de ce nu te dezgusta cand te atinge?(sau poate da).

Raspunde-mi te rog la intrebari si apoi o sa continui sa-ti zic ceva.

Din cate am inteles eu nu e vb de dezgust. Dar nici de placere. Exact cum spuneam...seamana foarte mult cu povestea mea. Nu ma dezgustau atingerile lui, chiar aveam nevoie de ele, dar nici nu erau ce imi doream. Cu toate astea voiam sa ii fie lui bine si tineam totul in mine. I-am spus abia dupa ce relatia nopastra era terminata si nu am facut altceva decat sa il complexez si mai tare. Eu cred ca ar tb sa stai de vb cu el, sa ii spui tot ce ai pe suflet.