Femeia in islam
S-au vorbit multe despre tratamentul inuman al femei in Islam. Daca cineva vrea sa stie motivul din spatele acestuia, acela trebuie sa examineze atent viata personala a lui Mohamed. Si cum femeia este implicata, ea ele erau doar obiecte sexuale ale dorintei sexuale pentru Mohamed.
Aici voi expune nesatioasul apetit sexual pe care Mohamed il detinea. Aceasta demonstreaza printre altele, unul din principalele motive pentru a forma aceasta insidioasa religie, Islamul, era ca sexul era liber pentru orice barbat credinciosi in numele lui Allah. Cum am dovedit deja in articolul Minunatul Tratament al Femeilor in Islam, Coranul justifica tratamentul femeii ca nimic decat un obiect pentru dorintele sexuale si cateodata chiar un obiect ordinar ar fi fost tratat mai bine. Surele in Coran par sa apara convenabile, incat Mohamed poate justifica perversiunile actelor sexuale. De exemplu, Cand Mohamed a vrut sa adopte sotia fiului sau adoptiv, el deodata a primit revelatia de la Allah declarand dreptul de a lua sotia altui barbat. cand el a vrut sa opreasca sotiile lui din certuri sau sa accepte alte sotii, el a primit repede revelatia pentru aceasta. Punctele de mai sus sunt ilustrate in versetele luate din Sura 33
Sura 33/38
Sura33/30
Sura 33/37
Interactiunea profetului cu femeile si nesatioasa dorinta pentru femeile apetisante, libidinosul lui comportament cu sotiile lui si concubinele sunt componente care formeaza comportamentul unui adevarat musulman. Profetul este un perfect musulman pentru toti musulmanii devotati ca si cum el este unul care Allah l-a ales sa reveleze coranul. Si pentru ca el este perfectul barbat este datoria fiecarui musulman sa il urmeze. de exemplu, ei nu pot manca pork pentru ca lui Mohamed i-a displacut asta, ei trebuie sa isi lase barba cum el a avut, ei trebuie sa jefuiasca si sa ucida cum el a facut si la fel ca si el sa molesteze si sa trateze femeile la fel de inuman ca si el!
Mohamed privind femeile
1. "Marele" Mohamed, fondatorul acestei fabuloase credinte a fost casatorit cu Kadija Bidi care i-a fost patroana lui . La acel timp Mohamed avea 25 de ani. El a fost al treilea sot al kadijei. Khadija Bidi a fost o bogata vaduva cand s-a casatorit cu Mohamed. Pentru prima data in viata lui s-a bucurat de o luxurianta viata.
Aceasta demonstreaza natura parazitica a lui Mohamed care a casatorit patroana lui ca el sa duca o viata fericita fara sa lucreze.
2. Khadija Bidi a murit cand Mohamed era de 49 de ani. De la varsta de 49 si 63 marele profet s-a casatorit 11 ori.
Aceasta subliniaza cum a tratat el insistutia de mariaj. Pnetru el, femeile erau nimic decat simple obiecte pentru a-si implini sexualitatea. Casatorind macar 11 femei in 14 ani arunca lumina in nesatisfacerea apetitului sexual.
3. Printre numeroasele sale sotii Mohamed de asemenea a casatorit un copilas de 6 ani. Ea a fost sotia favorita.
Acest mariaj este dovada clara tendinta pedofilica a inceput sa se manifeste dupa moartea Khadijei, deoarece cand ea era in viata el nu a vrut sa o jigneasca pentru ca toata bogatia ii apartinea ei.
4. Profetul a spus ca, " femeia poate fi casatorita pentru religie, bogatie, si frumusetea ei. Asa ca casatoreste-te cu una pentru religie" (Abu Issa al-Tarmidi, Sunan al- Tarmidi, Medina n.d., p.275, B: 4, H:1092)
Asadar, conform Profetului femeia este doar o creatura care va fi subiectul supus brutal conversiei la Islam, o gasca de aur sau o jucarie sexuala. Virtutiile ei, inteligenta sau personalitatea nu conteaza. Dar Mohamed nu s-a oprit aici. El recomanda musulmanilor sa casatoreasca " una pentre religie". Acum ce ar insemna asta? Inseamna sa folosesti institutia mariajului pentru a converti oamenii la islam. Acum stii de ce atat de multi Barbati Musulmani casatoresc non-musulmane si le convertesc la islam. Asta de asemenea inseamna ce inalta imagine are Islamul pentru sacra istitutie de casatorie.
5. In multe ocazii Mohamed nici nu a crutat femeile care erau au apartinut altor soldati din tribul sau dupa castigarea victoriilor in razboi. o astfel de femeie a fosr Saffia Bint Huyay. Aceasta femeie iudee a fost capturata de libidinosii invadatori musulman dupa ce evrei iau fost brutal omorati de Mohamed. Conform cu sura 8/48 din Coran patru cincimi din orice captura in sclavi sau marfuri castigate in urma uciderii non-credinciosilor, este distribuita barbarilor invadatori . In Islam, femeile de alte religii sunt considerate captive, astfel Saffya Bint Huyay a fost daruita soldatului numit Dahia. Dar cand Mohamed ,Cel Sfant, a auzit de "incomparabila frumusete", el a trimis dupa Dahya, si i-a platit pretul Saffyei si a casatorit-o (Ibn Saad, al-Tabaqat, pp. 120-123). hadit Sahih Al-Bukhari: Volume 1, Book 8, Number 367:
Povestita de Abdul Aziz: Anas a spus," Cand Profetul lui Allah a invadat Khaibar, noi am oferit rugaciunea acolo dimineata devremecand era inca intuneric. Profetul a calarit de asemenea si eu calaream in spatele lui Abu Talha. Profetul a trecut printr-un de Khaibar repede si genunchii mei atingeau coapsa Profetului. El si-a descoprit coapsa ai am vazut albeata copsei Profetului.Cand El a intrat in oras, el a spus, " Allahu Akbar! Khaibar este ruinat. Totusi ne-am apropiat langa un (ostil) popor ( sa luptam) apoi rea va fi dimineata acelora care au fost avertizati. "EL a repetat aceasta de trei ori". Oamnii au iesit afara de la lucrul lor si cativa au spus ca, "Mohamed (a venit). (cativa din companionii nostri au adaugat," cu armata lor"). Noi am cucerit Khaibar, am luat fetele captive, si prada a fost colectata. Dihya a venit si a spus, " o Profet al lui allah, da-mi so sclava din captive." Profetul a spus" du-te si ia orice fata sclava". El a luat-o pe Saffia fiica lui Huyai. Un om a venit la profet si a spus," O , profet al lui allah! I-ai dat-o pe Safyia fiica lui Huiyai lui Dihaya
si ea este sefa amantelor din tribul Quraiza si An- NAdir si ea e buna doar pentru tine". Asa ca Profetul a spus" A spus " Adu-l aici cu ea" Asa ca Dihya a venit cu ea si cand Profetul a vazut-o, el i-a spus lui Dhya, Ia orice alta sclava alta decat ea, din captive.". Annas a adaugat: Profetul apoi a manumitted her si apoi a casatorit-o. Thabit l-a intrebat pe Anas, "O Abu Hamza! Ce a-i platit Profetul ca zestre?" El a spus, " Ea insasi a fost zestre pentru ea si apoi a casatorit-o." Anas a adaugat, " In timpul drumului nostru, Um Sulaim A imbracat-o pentru ceremonia de casatorie si si noaptea a trimis-o ca mireasa profetului. Astfel Profetul a fost mire si el a spus, " Cine are orice (mancare) ar trebui sa aduca. " El a acoperit cu un cesaf de piele (pentru mancare) si cateva date aduse si altii unt. (Cred ca el (Anas) a mentionat As- Sawtq). Asa ei au pregatit farfurii cu Hais (un fel de mancare). Si asta a fost Walrma( bangeutul de casatorie ) A Profetului lui Allah"
6.Saffya Bint Huyaya a fost doar una din numeroasele evreice care au devenit care au devenit rugaciune pentru nesatioasa dorinta sexuala.. Privind participatia sa la aceste barbarice raiduri, lui Mohamed ii erau acordat 1/5 din capturile de sclavi dupa cum este mentionat in Coran, sura (8/41) . Rayhana Bint Zayd a fost o alta evreuca, pe care Mohamed a capturat-o dupa ce tribul aei a fost total macelarit. Ea a fost cunoscuta a fi o femeie de o imensa frumusete. Mohamed a pastrat-o ca concubina, refuzand sa se castoreasca cu Mohamed (Ibid,p 129 si hadituri)
In timpul lui Mohamed multe razboaie barbarice au fost insitigate de musulmani si Mohamed intotdeauna era posesorul a macar a cincea parte din capturile de sclavi. Captura de sclavi includea femei capturate si copii. Cineva poate sa isi imagineze cat de multe femei erau facute concubine pentru carnala placere a Profetul Mohamed si cati copii au fost victimele lui.
7> Maria egipteanca copta, a fost o alta concubina a lui Mohamed. Ea i-a nascut un fiu, Ibrahim, care a murit in copilarie. Profetul a dorit-o pe Maria atat de mult incat si-a violat unul din idealurile lui. " Ca un barbat ar trebui sa negocieze cu sotiile lui. Un barbat ar trebui sa pastreze strict programul rotatiei si sa nu aiba sex cu o sotie, chiar daca el o doreste"
Hafsa, una din sotiile Profetului, totusi, l-a prins avand relatii sexuale cu Maria in camera Saffyei. o profet al lui Allah, in camea si in ziua mea! A strigat nervoasa Saffya. Fiindu-i frica de supararea celorlalte sotii, mai ales cea mai iubita Aisha, el a promis Hafsei ca nu o mai atinge nici o data pe Maria daca ea isi va tine incidentul secret (Ibid, P213). Dar ea l-a denuntat si Profetul imediata a primit ordine de la Allah sa retraga promisiunea facuta Saffyei: apoi el si-a reluat relatia cu Maria (Sura 66/3)
Puterea Mariei asupra Profetului a fost cel mai bine descrisa de cuvintele Aishei:" Nici o data nu am fost atat de geloasa cum am fost pe Maria. Aceasta este pentru ca ea era o foarte frumoasa buclata femeie. Profetul a fost foarte atras de ea. La inceput, ea a trait langa noi si Profetul isi petrecea zile intregi cu ea pana cand noi am protestat si ea a devenit infricosata (Ibn Saad, al-Tabaqat, p. 212)
Profetul apoi a decis sa o transfere pe Maria intr-o locatie mai sigura departe de femeile sale legitime si sa o vada in ciuda presiunilor lor.
8. O alta femeie pe care Profetul a casatorit-o sa isi satisfaca Dorintele sexuale a fost Juwariya Bint al -Harith care a fost conform descrierii aishei, atat de frumoasa ca daca cineva ar fi vazut-o s-ar fi indragostit. (Ibid, p. 117)
Gelozia Aishei este aratata inca o data in urmatorul citat:" Profetul era in camera mea cand Juwariya a venit sa il intrebe despre un contact. Pe Allah am urat-o cand am vazut-o venind langa el. Am stiut ca el va vedea ce am vazut si eu (frumusetea ei) " (Ibid)
9. O monstra unica a efectului frumusetii unei femei asupra Profetului a fost acel al Duba Bint Amr care era printre cele mai frumoase femei arabe...parul ei destul de lung sa ii acopere tot corpul (Ibid, p. 153) Mohamed l-a intrebat pe fiul ei daca el ar putea sa o casatoreasca pe mama sa, dar mai tarziu a retras cererea cand a auzit ca Duba Bint Amr, pe cat era de atractiva, era in varsta.
Aceasta demonstreaza ca Mohamed era doar interesat doar de frumusetea fizica si nu pentru a asigure protectia vaduvelor sau alte cauze caritabile asa cum le-au fost spalate creierele Musulmanilor sa creada.
10. Zayed fiul adoptiv al lui Mohamed a fost casatorit cu Zainab, fiica lui Uahsh. Dar intr-o zi Profetul a fazut frumusetea Zinabei imbracata foarte vaporos, si a inceput sa izbucneasca in ejaculari de devotiune si dorinta. Servilul, recunoscatorul, libertinului (ZAyed) a inteles aluziasi beneficiul fara ezitare a iubirii binefacatorului.
Mohamed nu a fost satisfacut de prelinatatea haremului sau si a casatorit sotia fiului sau adoptiv. Fiul sau fiind un devotat credincios al "marelui" profet a fost mai mult decat fericit sa deivorteze de sotie. Ce socru maret a fost, model pentru toti socrii islamici.
Ali Dashti musulman scolar si politician a dat urmatoarea lista de femei ale lui Mohamed.
Khadija
Sawda
Ayesha
Omm Salama
Hafsa
Zainab (of Jahsh)
Juwariya
Omm Habiba
Safia
Maymuna (of Hareth)
Fatima
Hend
Asma (of Saba)
Zainab (of Khozayma)
Habla
Asma (of Noman)
Maria
Rayhana
Omm Sharik
Maymuna (not of Hareth)
Zainab (third one)
Khawla
Duba
http://www.usc.edu/dept/MSA/fundamentals/h...ud/011.sat.html
Femeia, sclavele si camilele sunt la fel; trebuie sa cauti refugiu din toate acestea......(Sunaan Abu Dawud 11.2155)
Book 11, Number 2155:
Povestita de Abdullah ibn Amr ibn al-'As:
Profetul a spus: Daca unul dintre voi casatoreste o femeie, cumpara o sclava, el ar trebui s spuna:" O, Allah, Iti cer ie si bunatate in ea si dispozitia pe care mi-ai dat-o; Caut la tine refugiu pentru rautatea din ea,si dispozitia pe care mi-ai dat-o" Cand cumperi o camila, el ar trebui sa puna mana pe cocoasa camilei si sa spuna acelasi lucru
Volume 1, Book 9, Number 490:
Povestita de 'Aisha:
Lucrurile care anuleaza rugaciunea au fost mentionate inaintea mea. Ei au spus," Rugaciunea este anulata de un caine, o maimuta si o femeie (daca trec inaintea oamenilor care se roaga)."Am spus," Tu ne-ai facut pe noi (femeile ) caini. L-am vazut pe profet rugandu-se in timp ce eu era intinsa in pat intre el si QIbla. Oricand aveam nevoie de ceva, eu trebuia sa ma strecor, ca nu mi-ar fi placut sa il infrunt."
Menstruatia este un defect al femeii pentru care ele nu pot posti si ruga in timpul perioadei lor (Shahih Bukhari 3.31.172)
Oamenii condusi de o femeie nu vor avea succes!!!!!
Volume 5, Book 59, Number 709:
Povestita de Abu Bakra:
In timpul zilelor (bataliei din Al-Jamal, Allah a m-a bineficiat cu un cuvant pe care l-am auzit de la Pofetul lui Allah dupa ce m-am alaturat Companionilor din Al-jamal si luptat printre ei. Cand Apostolul lui Allah a fost informat ca persienii au incoronat fiica lui Khosrau ca lider al lor, el a spus " Astfel de oamnei condusi de o femeie nu vor avea nici o data succes"
Volume 7, Book 62, Number 30:
Povestita de Abdullah bin 'Umar:
Allah's Apostle a spus, " Semnele rele sunt in femeie, casa si cal"
Volume 1, Book 3, Number 81:
Povestita de Anas:
Iti voi povesti un hadit si nimeni in afara de mine nu il va spune dupa. L-am auzit pe Profetul lui Allah spunand: printre semnele OREI (ora judecatii) sunt urmatoarele:
1. Cunostintele religioase vor descreste (prin moartea oamenilot religiosi invatati)
2.Ignoranta religioasa va triumfa
3. Va fi triumful relatiilor sexuale ilegale (????)
4.Femeile vor creste in numar iar barbatii vor descreste in numar atat de mult incat 50 de femei vor vor fi in grija unui barbat( !!!!!!!!)
Nimic nu este mai vatamator pentru barbat decat femeia
Volume 7, Book 62, Number 33:
Povestita de Usama bin Zaid:
Profetul a spus , "Dupa mine nu am lasat la moartea mea un chin mai vatamator decat femeia pentru barbat.
http://www.faithfreedom.org/Articles/abulk...lityinIslam.htm