Fericirea

fericirea e doar o stare de moment, tot ce facem e doar sa tindem spre ea toata viata.

aproape nu stii niciodata cand treci pe langa ea cu ochii legati..

Naeema a scris:

Fericirea in viata este o calatorie nu o destinatie. Multi au definitia lor despre ce anume este fericirea sau in ce consta si o "masoara" dupa anumiti parametri,criterii si clishee. Fericirea in sine este o stare de spirit care oscileaza dea lungul vietii,nu este niciodata constanta sau total absenta.

Asta pentru ca singuri ne cream nefericirea. Prin simplu fapt ca ii dam valori sentimentului de fericire, si astfel il limitam.

Fericirea este armistitiul incheiat intre tine si sinele tau .

manonthemoon a scris:

Fericirea este armistitiul incheiat intre tine si sinele tau .

un "armistitiu" cat se poate de iluzoriu si care vine deobicei cand din ambele parti beligerante nu a mai ramas aproape nimic.

LoLobrigida a scris:

un "armistitiu" cat se poate de iluzoriu si care vine deobicei cand din ambele parti beligerante nu a mai ramas aproape nimic.

Daca e iluzoriu nu e fericire. E "butaforie". De ce atita amaraciune ?

manonthemoon a scris:

Daca e iluzoriu nu e fericire. E "butaforie". De ce atita amaraciune ?

nu e amaraciune. este realism. si care ne invata ca "fericirea" este o stacheta pe care viata ti/o ridica intodeauna cun 1 cm mai sus decat poti sa sari

april11 a scris:

de vreme ce iti pui problema ...daca esti sau nu fericit...nu e clar ca nu esti?

impacarea de sine e foarte greu de obtinut...asta ptr ca te-a impacat acum cu ceva ...si in clipa urmatoare constati

ca revii la aceeasi neliniste ptr alte fapte ale altei zile...

asta s-ar putea rezolva usor daca nu ai insista asa de mult sa ai viata ta ...sa fii fericita si tu fara sa deranjeze pe altii

am mai scris undeva si am primit raspunsuri ca ...evitind sa fii egoist ai putea sa traiesti facind fericiti pe altii si atunci obtii in final...multumirea chiar daca e un fel de sacrificiu.Este mult de vorbit si despre asta...

asta cu fericirea din lucruri marunte am incercat sa inteleg toata viata mea...

si totusi...in conditiile astea ...nu traiesti sentimentul ca te risipesti pentru ceea ce se cheama fericirea totala?

fericirea aia unica nedistrusa de cotodian?!

Impacarea nu e greu de obtinut daca esti un om echilibrat si alegi sa lupti pentru ceea ce iti doresti, necantonandu-te in fleacurile de zi cu zi (micile frecusuri - ca nu ajungi sa platesti o factura sau faci pana la masina cand te grabesti sa ajungi undeva, dar si barfele, rautatile si indiferentele oamenilor din jur) sau in autocompatimire perpetua. Daca ai speranta si crezi cu tarie ca odata vei fi fericit chiar daca azi esti in cel mai negru abis din care ti se pare ca nu poti iesi, e un inceput.

Daca iti dai seama cat valoreaza viata si cat de usor se poate pierde si incerci astfel sa faci fiecare clipa sa conteze, sa o faci mai frumoasa si sa incerci sa ramai cu o amintire placuta chiar si dintr-o zi ploioasa in care nu ai chef de nimic; daca ajungi sa le zambesti cu drag si unor oameni necunoscuti, sa incerci sa ii ajuti cu cat poti pe cei din jurul tau, daca simti ca pe masura ce dai mai mult neconditionat ti se imbogateste tie sufletul (fara a exagera nici aici cat sa ajungi sa uiti de tine si sa traiesti viata altora...), cred ca esti mai aproape.

Si in momentul in care nu te simti singur nici atunci cand nu e nimeni cu tine, cand ti se umple sufletul de bucurie cand vezi o floare frumoasa, sau, trist fiind, te duci pe malul unui lac pe seara, te uiti la stelele care se reflecta in apa si te gandesti cum oameni care au trait cu sute de ani inainte au privit aceleasi stele si au sperat si ei in mai bine, iar asta te face sa simti continuitatea lucrurilor, sa realizezi ca si tu ai locul tau sub soare, esti deja acolo...

Eu asa gandesc. Nu e corect sau gresit, e doar viziunea mea personala. Pe mine ma face multumita cu mine insami, deci, intr-un fel, fericita... Poate la altii nu se aplica. Dar pentru mine, impacarea cu mine insami inseamna o specie frumoasa de fericire. Fericirea mare pe care o asteptam cu totii nu poate dura, dar impacarea cu tine e singurul lucru permanent intrucat viata te deviaza des de pe traseu si numai asa poti fi sigur ca vei reveni la drumul tau de fiecare data. Si, ca sa iti raspund, nu consider ca ma "risipesc" in cotidian, ci ca ii "fur" timpului cateva clipe de fericire, lucru care ma face sa simt ca imi inving propria conditie de muritor. In momente ca acestea nu ma mai intereseaza ca nu sunt nemuritoare, sunt fericita ca "sunt", aici si acum...

Nu am inteles, cum adica sa fii fericit si sa-i deranjezi pe cei din jur cu fericirea ta? In contextul in care fiecare isi vede dee treaba lui si nu incalca normele societatii, consider ca "aruncatul cu privirea peste gard" nu are ce cauta...

Malkia a scris:

Nu am inteles, cum adica sa fii fericit si sa-i deranjezi pe cei din jur cu fericirea ta? In contextul in care fiecare isi vede dee treaba lui si nu incalca normele societatii, consider ca "aruncatul cu privirea peste gard" nu are ce cauta...

Le deranjezi somnul, le aduci aminte cum erau candva... inainte sa renunte la lupta, si, cei mai grav... le arati prin propria fericire cum ar putea fi daca ar avea curajul sa actioneze asa cum le dicteaza Iubirea nu asa cum le dicteaza Frica.

Oare nu cautam gresit fericirea in exteriorul nostru?...De ce trebuie sa fim fericiti doar cand obtinem ceva?...

erena a scris:

FERICIREA TI-O FACI TU SI NUMAI TU......poti fii fericit sau nefericit toata viata....depinde de cum iti traiesti viata....

Nu, fericirea nu ti-o poti face singur, am invatat acest lucru in timp. Impacarea cu tine insati, da. Dar fericirea nu depinde doar de tine intotdeauna, deci nu se poate generaliza. Bine, daca vreau sa am o casuta in varful muntelui si cand ma trezesc dimineata sa inspir parfumul de cetina si sa ascult linistea, nu sa ma innec cu amestecul de praf+gaz de esapament si sa ascult galagia Bucurestiului, da... Dar daca vreau sa imi gasesc dragostea adevarata, cum fac ca sa "imi fac singura fericirea"?

Cavalerul_Jedi a scris:

Le deranjezi somnul, le aduci aminte cum erau candva... inainte sa renunte la lupta, si, cei mai grav... le arati prin propria fericire cum ar putea fi daca ar avea curajul sa actioneze asa cum le dicteaza Iubirea nu asa cum le dicteaza Frica.

Da, asta nu prea se poate, nu mai depinde de tine. Poti sa nu te uiti in ograda vecinului si sa-ti vezi de drumul tau, dar nu poti baga o sarma in ochiul care ti se uita pe gaura cheii, nu poti lipi cu scotch gura care te vorbeste de rau fara ca tu sa ii fi facut ceva...

Lipsa de vointa proprie, teama altora nu mai e problema ta. In fond, fiecare isi face alegerile proprii si suporta consecintele, fara sa trebuiasca sa invidieze pe altul care poate a luptat mai mult. Nu ii inteleg pe rautaciosii pasivi care isi irosesc viata uitandu-se pe gaurile cheilor tuturor usilor care le ies in cale in loc sa faca ceva concret...