Intrebarea unui oarecare

depresiv,pesimist,needucat,necultivat,lipsit de incredere si respect fata de sine ,why me.

ei bine...eu ma consider un fel de "ion" ;Sunt un simlu taran cu un anume caracter care in esenta reprezint multimea de dobitoci batuti de soarta din romania de la inceputul sec. 20.

deci nu prea e vorba de "why me"...critic societatea pentru catastrofele pe care le creaza prin aceasta nevoie grandioasa de a evolua .

statulul meu social imi confera suficient respect intre semeni si cunoscuti...dar nu dau doi bani pe respectul lor pentru ca eu nu am sa-i respect niciodata.Am o suta si ceva de colegi la o facultate destul de buna din "renumita" politehnica bucuresti.Vreau sa va spun ca fiecare dintre ei sunt infatuati si plini de o incredere debordanta bazata pe un nivel de cunostiinte egal cu al unor elefanti mai evoluati.cum se poate sa fi atat de arogant.cum se poate ca societatea sa creeze asemenea viitori ingineri...lideri politici si eu stiu ce o sa mai ajunga ei....eu lucru e cert...toti pretind sa fie actuali sau viitori inrelectuali.Mie mi-ar fi rusine sa patez numele predecesorilor asa numiti genii cu depravatii actuali.

Nu sunt de acord cu mintile pe care societatea le promoveaza ca exemplu si nu voi fi niciodata deacord sa aderez la asemenea valori.OAMENI FARA FETE!.

Incredere in sine nu am cum sa obtin pentru ca limita superioara a geniului a fost ridicata prea mult ca sa o ajung.Nu sunt ca altii care isi cauta increderea in propriile capacitati intelectuale...nu sunt si nu voi fi niciodata un arogant ca cei mai sus descrisi. Nu pot sa ma multumesc cu un efect placebo care sa ma ajute sa fiu doar o piesa marginasa dintr-un puzzle infinit.

Pesimist....hmmm...poate mai degraba nihilist....pot oare sa fiu orb?.pot oare sa imi gasesc fericirea vopsindu-mi gandurile in roz ?

Depresiv....ei bine tind sa cred ca depresia asta e o calitate...am citit de curand "pe culmile disperarii" de cioran si aceasta carte m-a facut sa imi dau seama ca totusi traiesc si eu ceva la dus pana la paroxism-"disperarea".

PS: cat despre "cucu si pupaza": am incercat, nu merge!

unoarecare a scris:

Prin negare incepem toti. Este bine pentru ca incepi sa te trezesti. Cu timpul vei vedea ca nu-i dracu' atat de negru. :think:

Ar fi o consolare pentru mine sa existe un drac....fie el cel mai negru.

unoarecare a scris:

Ar fi o consolare pentru mine sa existe un drac....fie el cel mai negru.

:cry: O sa fii surprins candva cand vei vedea ca si dracu' isi are rolul sau. :think:

unoarecare a scris:

depresiv,pesimist,needucat,necultivat,lipsit de incredere si respect fata de sine ,why me.

statulul meu social imi confera suficient respect intre semeni si cunoscuti...dar nu dau doi bani pe respectul lor pentru ca eu nu am sa-i respect niciodata.Am o suta si ceva de colegi la o facultate destul de buna din "renumita" politehnica bucuresti.Vreau sa va spun ca fiecare dintre ei sunt infatuati si plini de o incredere debordanta bazata pe un nivel de cunostiinte egal cu al unor elefanti mai evoluati.cum se poate sa fi atat de arogant.cum se poate ca societatea sa creeze asemenea viitori ingineri...lideri politici si eu stiu ce o sa mai ajunga ei....eu lucru e cert...toti pretind sa fie actuali sau viitori inrelectuali.Mie mi-ar fi rusine sa patez numele predecesorilor asa numiti genii cu depravatii actuali.

Nu sunt de acord cu mintile pe care societatea le promoveaza ca exemplu si nu voi fi niciodata deacord sa aderez la asemenea valori.OAMENI FARA FETE!.

Incredere in sine nu am cum sa obtin pentru ca limita superioara a geniului a fost ridicata prea mult ca sa o ajung.Nu sunt ca altii care isi cauta increderea in propriile capacitati intelectuale...nu sunt si nu voi fi niciodata un arogant ca cei mai sus descrisi. Nu pot sa ma multumesc cu un efect placebo care sa ma ajute sa fiu doar o piesa marginasa dintr-un puzzle infinit.

Pesimist....hmmm...poate mai degraba nihilist....pot oare sa fiu orb?.pot oare sa imi gasesc fericirea vopsindu-mi gandurile in roz ?

Depresiv....ei bine tind sa cred ca depresia asta e o calitate...am citit de curand "pe culmile disperarii" de cioran si aceasta carte m-a facut sa imi dau seama ca totusi traiesc si eu ceva la dus pana la paroxism-"disperarea".

PS: cat despre "cucu si pupaza": am incercat, nu merge!

At

potentialul meu nu e altceva decat o posibilitate de dezvoltare pe care eu nu vreau sa o urmez pentru ca este complet opusa unor moravuri si principii de care nu pot sa scap.Nu vreau deci sa urmez o cale etalonata de o societatea multilateral dezvoltata in a naste din ce in ce mai putine valori creatoare.

Vreau sa precizez ca nu ma raportez la nimeni....si nu analizez modul de a se dezvolta a "convietuitorilor" ....fac doar o schita care sa-mi dea o idee de cat de amara este esenta vietii.Cum crezi tu ca ma pot raporta la viata lor cand aceasta existenta inutila imi otraveste cel mai mult suflarea.sunt constient ca o asemenea situatie ar instaura in mintea mea un regim care ar milita clipa de clipa in decimarea personalitatii mele bolnave.(Bolnave pentu ca in zilele noastre normalitatea este definita de majoritate).

intrebarea ramane deci in picioare.....ce e de facut?

"nu sunt multumit cu raspunsuri care imi solicita schimbarea radicala intr-un cetatean model"

apropo...da Vinci asta pe care vad ca-l apreciezi atat de mult nu e un rezultat al unei societati....dimpotriva.....era bastard fapt ce i-a impiedicat educatia latina si greaca....educatie care l-ar fi distrus ca si entitate geniala......asta i-a dat posibilitatea sa contempleze natura si mecanismul ei de functionare-detasat bineanteles de problemele sociale.

cand a luat contact cu societatea a fost umilit....a fost obligat sa creeze masini de razboi odioase chiar daca asta era impotriva principiilor lui.....a fost de-a lungul vietii umilit de diversi suspusi impotriva meritului.

Va sa zica em dreptate cand spun ca societatea distruge mai degraba decat creeaza ?

auzi...potential....uite ce face societatea cu potentialul!

unoarecare a scris:

Traiesc ca o fantoma.

De ce eu , de ce sa sufar atat?...;M-i se spune ca altii se descurca cu mult mai putin...sunt in imposibilitate fizica sau psihica ,fapt care nu le poate oferi decat "speranta" ca, inainte de a trece in randul celor disparuti in abis, vor avea sansa de a ajunge la paroxism.Ce frumoasa e ideea asta! ;Nu-si dau seama oare cat de purila poate sa fie aceasta speranta?.Nu-si dau seama oare cat de mult se pot insela cand spun ca speranta il defineste pe om ?.Ei bine eu nu am nici macar speranta aceea; Inseamna oare asta ca eu sunt defect...poate ca da.Poate ca imi lipseste o parte din suflet sau din minte ;Imi lipseste bucatica care este se pare conditie imperios necesara ca sa fac parte din aceasta adunatura numita sociatate.

Imi pare rau ca nu am aceasta onoare ;ca nu pot adera la aceasta minunata adunatura de entitati orgasmice care traiesc in armonie suprema.

Care e atunci solutia ?.

Vorbeai despre speranta... Nu sunt in masura sa critic ce simti, nu ma aflu in pielea ta.

Dar simplul fapt ca ai postat aici e o dovada de speranta.

unoarecare a scris:

cat de amara este esenta vietii.Cum crezi tu ca ma pot raporta la viata lor cand aceasta existenta inutila imi otraveste cel mai mult suflarea.sunt constient ca o asemenea situatie ar instaura in mintea mea un regim care ar milita clipa de clipa in decimarea personalitatii mele bolnave.(Bolnave pentu ca in zilele noastre normalitatea este definita de majoritate).

intrebarea ramane deci in picioare.....ce e de facut?

"nu sunt multumit cu raspunsuri care imi solicita schimbarea radicala intr-un cetatean model"

Uf, c

Uite...in timp ce ma gandeam la ce ati spus voi am citit chestia asta.....

"Ceea ce pentru corpul fizic este orgasmul este ferici

De fiecare dată c