pentru ca eu sa-mi capat increderea in mine, care lipseste cu desavarsire cam pe orice domeniu: profesional, sentimental, etc, ar trebui ca intr-un dintre aceste planuri sa am o reusita. Sa ne inchipuim ca am intrat la teatru, dupa eforturi mari, dupa multa munca - ceea ce fac in prezent, am intrat. Mai intai as avea un soc atat de puernic incat as refuza sa cred ca ceva atat de frumos mi s-a intamplat mie.Ar incepe panica si indoilelile cum ca este o greseala, ca peste cateva zile voi fi instiintata ca au avut loc greseli in redactarea listelor cu cei admisi. Va jur ca asta ar fi prumul lucru care mi-ar veni in minte, aproape involuntar. Asta ar fi prima reactie. Dupa sa zicem o ora as incepe constient sa realizez ca da, eu sunt una din fericitele care a intrat la teatru, care a luat un examen atat de greu, sunt eu si inseamna ca acei actori mari din comisie au vazut ceva valoros in mine, ceva in care eu nu mai aveam incredere. M-as simti mult mai puternica psihic vorbind, si as simti ca acum da trebuie sa am incredere in mine, daca altii au avut. Si acesti altii sunt niste persoane de valoare precum Zamfirescu, Colgeac, Doru Ana si lista continua. M-as simti buna la ceva, si tocmai la acel ceva pe care atat de mult mi-l dorisem.
Sa analizez problema si in cazul situatiei sentimentale. Ceva nu merge, ceva e cu mine si categoric greseala o fac eu. Nu sunt genul sa ma indragostesc de primul vazut, de altfel este a doua oara cand ma indrag, si este cu totul altfel decat prima data.Au trecut 6 ani de cand nu am mai simtit nimic pt niciun barbat. 6 ani de liniste sufleteasca.
A fost ceva chiar fulgerator, de cum l-am vazut tot ceea ce conideram stabilizat in viata mea s-a rasturnat si s-a materializat in el. Caracterul, firea, pasiunile, iubirea, fizicul,vocea, totul sunt reprezentate intr-un mod atat de straniu (da, straniu) in el. Bun, dar nu dezvolt asta acum. Deci daca o persoana atat de speciala si draga mie ar gasi ceva in mine care i-ar placea atat de mult, increderea pe care as capata-o ar fi mult, mult mai mare. Abia atunci as avea curajul sa spun, sa fac anumite lucruri pe care deocamdata le am doar in minte si pe care mi-e imposibil sa le pun in practica de teama ca as gresi si l-as dezamagi exact pe omul pe care as da oricat sa il fac mandru de mine. Increderea in mine este undeva la pamant, psihicul si el si uite asa imaginea pe care probabil o are el despre mine este una groaznica, fara stralucire. Cine ar putea aprecia o persoana ca mine? Da, poate ca sunt frumoasa, cred ca e singurul lucru pe care il am. Si cu toate astea el "nu ma vede". si ca sa ma poata cunoaste si aprecia din punct de vedere al firii, caracterului, tot prin fizic va trece. dar el nu-mi da sansa de a ma cunoaste.. pare atat de departe de mine, ca si cum ar simti ca se intampla ceva cu mine, ca si cum i-ar fi teama. Minunea? as simti-o imediat. cred ca fara chiar sa-mi spuna un cuvant as simti ca ceva s-a schimbat si atunci cu siguranta eu as fi alta. Nu stiu, nu ma pot inchipui in situatia de fata cum as fi daca ar fi altfel, daca "minunea" ar avea loc, chiar si fara sa realizez pe moment. Aici e greu. In orice caz, e o durere mare de-a mea si nu imi face foarte bine sa vorbesc despre aceasta parte a vietii mele
