România
Roportal.ro

Ganduri fugare...

Început de ironic, Mie 4 mar 2009 · 9.626 răspunsuri · 1.004.629 vizualizări

Zero*27.287 mesaje#8331
vax a scris:

Crezusem ca zen e ''desteptarea'' interioara.

Atat rezistenta fizica cat si cea psihica e precum aerul dintr-o incapere. Oricat de mult ai avea, la un moment dat tot se termina. Cand  nu dai o deosebita importanta acestor ''lucruri'' , vei plati destul de scump mai tarziu. De retinut, ca in viata toate au sens pentru tine, doar ca trebuie sa ai o buna masura pentru toate, pentru propriul tau echilibru. Am platit si inca platesc cu varf si indesat.

vorbesc din propria-mi experienta, desigur.

Ti-am dat like pt ca am trecut peste partea cu sensul, chiar nu cred ca viata are un sens, credem si spunem asta chiar noi, cei care avem o viata obisnuita, insa as vrea sa vad si eu ce sens ar putea sa isi  gaseasca cei care traiesc o viata intreaga asemeni unor sclavi si sufera tot timpul privatiuni si umilinte greu de imaginat. Sa nu mi-o turnati pe aia ca isi vor lua re ansa intr-o alta viata sau pe lumile alelalte, ca ma ia capu' si ma apuca dracii.

In rest, sunt de acord cu tine, chiar si cu o parte din ce a spus Stu sunt de acord. Si pe mine ma enerveaza persoanele care-s zen tot timpul, primul impuls e sa le pocnesc cu sete, sa le trezesc la realitate, chiar nu cred ca au atins linistea pt ca-s tare intelepte, cred doar ca au fost norocoase, deloc sau prea putin incercate de viata, altfel, nu ar fi asa limitate si nu ar pluti pe nori roz (chestie care a ajuns sa ma ingretoseze pans la voma). Apoi realizez ca-s absurda si imi spun ca e firesc sa nu ai pretentii de la asemenea oameni, au un orizont ingust si felul in care se comporta  si gandesc nu poate fi schimbat daca nu si-l largesc (slabe sanse, nimeni nu renunta la stares lui de bine pt a-i intelege pe altii). Multi il dau ca exemplu zen pe Buddha, el cica statea sub un copac, medita si nu ii mai trebuia nimic. Pai cand exteriorul nu iti e potrivnic, poti medita linistit cat vrei, as vrea sa il fi vazut pe Buddha meditand intr-un lagar nazist. Ce ziceti, l-ar fi lasat nemtii sa mediteze?

Prin urmare, daca suntem cinstiti cu adevarat cu noi si avem curajul sa privim adevarul in fata, asa cum e, nu filtrat prin basme, sensul nu inseamna altceva decat talentul de a te minti pe tine insati/insuti ca sa poti merge mai departe. Si sa reusesti sa faci asta im timp ce altii au dat chix sau au fost scosi din joc (fie din pricina batranetii, fie mai devreme, fara vrerea lor).

Editat Sâm 28 iul 2018 11:50

The Unknown45.704 mesaje#8333

Eu nu inteleg meditatia cum si la ce ajuta pe cineva, n-are sens dupa stilul meu.   Nu este fire umana obisnuita.   La ce drq se poate gandi???   Eu-s o fiinta vorbitoare, nu pot sa fiu incurcata cu asemenea practice ca yoga si alte bazaconii.  Eu pot trai, urmari si savura cursul vietii normal al pamantenilor, de extensii din lumea aialalata n-am folosinta acum fiind in viata!!!

Lxn554 mesaje#8334

Așa m-am gândit și eu până când am aflat de telepatia artificială, care cere ceva training, fie că vrei să te delimitezi de activitatea psihică care îți este forțată pe diverse canale, fie să colaborezi cu "serviciile".

Nu este puțin lucru să dobândești ceva control pe interfața între propriul creier și serviciile secrete, acum omniprezente.

Îmi pare rău că n-am apucat telepatia naturală.

Stu'32.419 mesaje#8335

Xy, daca te enervez, asta nu este problema mea. Poți păstra distanta, chiar nu este indicat sa interacționezi cu persoane care te enervează, iar eu niciodată nu am ținut morțiș să fiu plăcută de cineva. Sunt cum sunt. Take it or leave it.

Nu toate bolile se declanșează pe baza de surmenaj, eu mă refeream strict la acelea. Dar cred cu tărie că un psihic antrenat, autodisciplina și moderația ajuta chiar și în celelalte boli. Ajuta mult, chiar daca nu vindeca de tot. 

Îmi pare rău pentru familia ta, Davi și sper din suflet să treceți cumva și peste astea. După ce a murit tata, mama mi-a spus că nu mai poate sa îmi spună ,,Totul va fi bine '', ci doar ,,Va fi cumva''. O lovitură puternică, dar minima pe care putea sa mi-o dea in acele clipe - rezultatul? Nu am vărsat o lacrimă pentru tata, decât foarte multe luni mai târziu. Nu putem controla totul și, da, pare nedrept. Poate este nedrept. Dar cel mai tare ii poți ajuta pe cei în suferință, dandu-le motive sa lupte, să trăiască, sa spere. Da, fiind cinic și dârz , mai ales atunci când nu știi cum și ce va fi, tu sa îți faci ecuația așa cum vrei tu sa fie și..vei avea toate șansele ca din rădăcină sădită sa iasă flori. Chiar daca garanții nu exista.

Poate că pare cinic ce spun, dar chiar atunci când totul pare de nesuportat, mie îmi creste ambiția sa ajung la capătul tunelului și, in loc sa mă concentrez pe durere, mă concentrez pe soluții. Că o iau ca pe o cursa cu viața, nu as ști să o spun. Ca eu cred in continuare că după moarte viata mea va continua, e un lucru intim și nu am nevoie sa generalizez această credință și la cei din jurul meu - iar pe această credință îmi construiesc zilnic un sens, chiar daca nu am toate piesele de puzzle cu fata în sus. Ca alții o considera o iluzie, iarăși - nu este problema mea  și nici nu îmi afectează drumul său  existenta. Că invățat să nu îmi obosesc mintea cu regrete sau cu ,,ce ar fi fost daca'' - o iau ca pe un câștig, nu ca pe o pierdere. Că știu că alții au viața de foarte căcat, o iau ca pe ceva ce - când pot schimba, schimb - când nu, nu fac greșeală să mă cred Atlas cu Universul în spate - că nu ajuta pe nimeni acest lucru, ba din contra.

Davi_3.672 mesaje#8337

Eu nu sunt omul care cedează ușor, doar ca se mai duc și din resursele mele...

Asa fac si eu, ma montez până depășesc momentul, până vad că ceilalți sunt bine. Vad solutii si, intodeauna, dar intodeauna, gandesc pozitiv. Numai ca, toate astea lasa urme. Unele adânci. Si, la un moment dat, începi să le simti. 

Oricât de bine as sta psihic, am început să cedez. Bine, nu la modul ăla la care iti permiți să îți bagi piciorul și să spui "ce o fi o fi ", asta pot face numai când este vorba de mine. 

Chestia că ceea ce nu te omoară te face mai puternic, e o prostie. Te face un rahat mai puternic. 

Stiu ca nu poti controla totul, nu cred ca exista cineva care ar vrea să controleze totul. Dar de rezolvat, trebuie să le rezolvi cumva.  

Ma rog, eu nu am avut norocul sa pot redirectiona problemele. 

Stu'32.419 mesaje#8338

Pe mine chiar m-a făcut mai puternică.

Atâta timp cât există bătrâni mai tineri ca tinerii...mă fascinează oamenii ăștia - și culmea, dintre cei pe care ii cunosc, sunt cei care nu au fost deloc menajați in viață. 

De fapt, cine este menajat in/de viață, când chiar și atunci când poate avem țânțari in cap, ii transformam oricum in armăsari?

Da, slăbim uneori. Dar ce ne oprește să ne îngrășăm la loc, după ce trece furtuna?

Ceva ne oprește, dar nu e musai sa fie așa.

Uite vezi, de aceea eu tratez egoismul ca pe un prieten, o capacitate umană - nicidecum malefica. Bine, egoismul moderat, acela firesc și normal, nu ce da în extreme. La fel fac și cu altruismul, timpul sau mancarea :) ..in niciun caz nu le tratez ca pe dușmani.

Când am gânduri intense, griji pentru alții, necazuri apasatoare - forțez ,,pauze'' aproape zilnic. Că citesc ceva ce mă rupe de lume până adorm, mă uit la o comedie și îmi permit să râd până mă doare burta, cheltui bani pe ceva pe ce nu mă îndur sa o fac de obicei, mă răsfat cu o prăjitură mare și dulce și apoi cu inca una la fel de mare și de dulce (undeva închisă și cu telefonul în cealaltă parte a casei - când nu arde în minutele alea) , tai vorba altora și le închid ușa în nas la povesti de 3 lei fara atâtea explicații, nu am chef sa fiu politicoasă cu oamenii ( dar nici nu ii provoc eu), merg la un masaj (sau rog o prietena sa mi-l faca, deși de obicei nu mi-aș ,,permite''),  sunt mai nesimtita și mai nerăbdătoare cu cei din jur, nu dau randament prea mare la job - doar strictul necesar - etc, etc.

Și am grija sa iau stimulente pt imunitate și să mă hrănesc, chiar daca nu am pofta - îmi pun porție in farfurie și o bag cu apa daca trebuie . Mai ales în astfel de clipe.

Primele 3 luni de la naștere nu am primit pe nimeni în vizită. Doar părinții au avut voie - și medicul de familie. Și cu toții, veri, colegi - știau regula asta inca dinainte sa nasc, când deja mă simțeam epuizată. Mi-am văzut de mine, de acomodarea cu bebe, de alăptare, de imunitate, de liniște. Și m-a durut fix in fund cum ii face decizia mea sa se simtă. Răspundeam la telefon doar când aveam chef sau când erau urgente. 

Și mai cred că stăteam mult pe Ropo și enervam pe unii, fara sa vreau - dar totodată și fără să-mi pese..

Davi_3.672 mesaje#8339

Decizia asta a luat-o și fiica mea, și așa as sfătui să facă toate viitoarele mamici. 

Si, la fel, nu o intereseaza cum se vor simti cei "respinși ". Este fix problema lor. 

Si eu imi iau momentele mele, altfel as fi pe câmpii. Si mai am momente in care ma plâng, gen ăsta. 

Stu'32.419 mesaje#8340

E f ok sa te plângi. Cine nu mai suporta, poate fugi. Niciun pic sa nu te simți vinovată pt asta. 

Plange-te in voie!

Fii și bitchy, daca simți nevoia. :)

pe mine mă ajută .

← Înapoi la Bla bla bla ...