tratra a scris:
Mi-e foarte limpede ca scrii deoarece nu ai altceva mai bun de facut, exersandu-ti astfel pasiunea literara
Ma prind mai greu, sunt mai incet.
Ceea ce am inteles (desi sunt convins ca imi vei spune ca am inteles gresit):
1. viata pentru tine inseamna o lupta continua cu oameni care roiesc in jurul tau doar pentru a-ti face rau;
2. nu faci parte din grupul numit de catre tine dobitoci, dar nu mi-ai spus nimic de dobitoace :);
3. daca nu-ti place de cineva, te simti obligata sa faci cunoscut acest sentiment;
4. esti o nefericita pentru ca esti singura intr-o lume plina de dobitoci;
5. te-ai fatat pe lume, ceea ce este o noutate pentru mine;
6. tu ajungi la mutu care a-ntarcat iapa (acum depinde daca faci referire la tine sau la o alta), in timp ce eu bat pasul pe loc (imi place sa batatoresc locul, inainte de a-mi vedea de drum, tocmai pentru a nu-mi reprosa mie insumi ca nu am alocat timp suficient sa inteleg despre ce este vorba);
7. nu vrei sa duci in carca criminali, violatori etc. de parca cineva te-ar fi crezut animal de povara;
8. acorzi ajutor in caz de ti se cere, daca nu, poti da suturi;
9. tipi ca esti rea, muma nu stiu cui, mintea nu stiu cum, insa te asezi in fata portii alaturi de marioara si geta, iti sufleci manecile si incepi cu sudalmele la toti cei ce trec pe ulita (motivatia o fii fiind hormonii, sau barbatul care umbla-n sat?) doar, doar te-o baga si pe tine cineva in seama sau iti vei mai calma un pic arsurile la stomac;
10. daca ceilalti nu te inteleg, ei sunt vinovati, nu tu
Decalogul tra tra cu tobe si surle, poale-n brau si camesi suflecate ca-n povestea cu marioara din capul satului. :) din care se intelege ca marioara este si rea si proasta si hada insa ii place sa iasa la poarta si sa-i arate pe toti ceilalti cu degetul, doar de dragul artei literare, de a discuta discutii, ca asa a vazut ea la oras.
De tot ceea ce am vrut sa discut cu tine s-a ales prafu ... ca pe bataura.
Voiam doar sa spun:
a. gandind negativ permanent, prezentand negativ lucrurile unui copil, le va vedea aidoma (nu contribui cu nimic pozitiv la societatea pe care o tot culpabilizezi si de care tot incerci sa te disociezi);
b. spunandu-i tu fiului tau, ca parinte, ca gigel este dobitoc, contribui de buna voie si nesilita de nimeni la societatea frumoasa pe care o zugravesti in culori rustice - in loc sa ii arati numitorul comun (sau partea frumoasa) dintre el si gigel, nu faci decat sa-l inveti sa caute prapastii (diferente) intre el si gigel (chiar si daca ar fi prost gigel, poate fi un prieten foarte bun, poate avea talent la ceva etc.). Cu alte cuvinte, in loc sa schimbam mentalitatea de la care pleaca toata discordia, o perpetuam, o accentuam, apoi suntem revoltati ca lumea e asa si pe dincolo;
c. e treaba ta cum si ce faci cu viata ta (implicit cu a copilului), eu doream doar un dialog civilizat si frumos... am dat peste poale-n brau, am incercat sa ma descruc, nu am reusit. Nu sunt obisnuit cu urbanisme rurale;
d. dam vina pe ceilalti pentru tot ceea ce se intampla, uitand ca si noi facem parte din acelasi aluat.
Si-au trait fericiti pana la adanci batraneti... :)