observ a scris:Ce anume incepe sa`ti placa....? tot APROPOMa bucur....Apropo :D pe unde mai intri pe forum... ca incepe sa-mi placa...Just kidding.. Take it easy
:P
Ti-ai ierta iubita/iubitul daca te-ar insela?
Început de Observ, Vin 7 oct 2005 · 172 răspunsuri · 37.432 vizualizări
Imi place sa-mi gasesc o "nebuna" aproape pe masura mea... :D
si imi place sa gasesc o femeie inteligenta care nu se sfiieste sa-mi raspunda, alta demult s-ar fi incuiat... (poate)....
observ a scris:Nu ma dau inapoi niciodata de la raspunsuri fara "perdea",iar inteligenta cred k sunt,asta lasand modestia la o parte....femeie nu stiu daca am devenit inca,sunt in dubii!Imi place sa-mi gasesc o "nebuna" aproape pe masura mea... :Psi imi place sa gasesc o femeie inteligenta care nu se sfiieste sa-mi raspunda, alta demult s-ar fi incuiat... (poate)....
:D
Pai eu ast' rost vad in orice discutie: sa inveti ceva. Altfel as sta toata ziua si as medita. Ce e rau in a invata? Mergem pe principul "cine calca stramb ii taiem capul"? Sau iertam greselile si ne bucuram de partea plina a paharului?
TiGeR_asH a scris:De la discutii cu bun simt s-a ajuns la rafuieli personale... Bad 4 U...!:D
Lucrurile minunate pot face din oameni tristi ..... fericiti !!
1. orice minune tine 3 zile
2. fericirea e relativa
consider ca bucuria e strea care ne implineste pe toti. iar cei care nu iarta, indiferent de natura greselii/tradarii, nu vor avea parte niciodata de bucurie, liniste si implinire.
uneori urmarile a faptului ca nu ierti pot fi foarte grave, mai ales daca nu ierti si continui relatia. iar tradarea sigur are cauze bine determinate.
pentru mine cel mai bun exemplu sunt parintii mei. cu zeci de ani in urma, tata a calcat stramb. a avut o relatie cu o femeie. relatie soldata cu un copil pe care tata l-a recunoscut si acum ii poarta numele. mama nu l-a iertat nici in ziua de azi, nu atat pentru cele intamplate, cat pentru faptul ca a recunoscut copilul!
relatia cu acea femeie nu a fost din dragoste; doar o potrivire de caractere si lipsa unor nevoi firesti. (de asta spun ca mai trebuie analizate si cauzele tradarii).....si de atunci au cam inceput problemele in familie si s-au acutizat pe masura timpului. eu si sora mea, mereu am fost catalogate : fata tatii (eu), fata mamii (sora mea). frustarile mamei (nu a vrut sa se desparta de tata din cauza ca maica-sa era bolnava pe vremea aceea de cancer - am auzit-o clar spunand acest lucru! ca asta a fost "norocul" lui tata ca nu a divortat)....tata mult timp a incercat sa o convinga de faptul ca cealalta nu a fost decat o aventura, ca nu si-a facut decat datoria de om de a recunoaste copilul etc...mama nici in ziua de azi nu l-a iertat, el s-a saturat sa o mai convinga de ceva...intre timp sora mea a murit, fapt ce a fost pus in carca tatalui meu...ca el este vinovat de toate acestea, si culmea ca si el se considera vinovat....s-au macinat, si-au distrus viata..si nu numai pe a lor, ci si pe a mea, a sorei mele....mama a incercat sa-mi invrajbeasca fiul impotriva fratelui meu vitreg, desi fiul meu nu are decat 6 ani!.... si nu mai continui cu toate urmarile neputintei de a ierta...de altfel mama nu iarta mai nimic, nici macar greselile pe care le-am facut in adolescenta....si nici din incercarile prin care a trecut prin viata (cum ar fi decesul sorei mele) nu au schimbat-o cu nimic....si nici faptul ca eu am un copil care nu a fost recunoscut de catre tatal lui ! (ce coincidenta, exact ce n-ar fi vrut ea sa faca tatal meu, i s-a intamplat copilului meu - eu nu sufra din cauza asta, tot ei sufera )....
oricum, ideea este ca trebuie sa invatam sa iertam, daca nu stim sa o facem.
have a nice day
Ai dreptate, modul de gandire mi l-am format de-a lungul mai multor ani (......
intr-adevar modul de gandire se formeaza de-a lungul multor ani...sau mai bine spus, de-a lungul intregii noastre existente pe aceasta lume.
Asta nu inseamna ca opiniiile mele sunt mai bune sau mai rele, ci doar ca au la baza mai multa experienta. Si pot sa-ti spun ca ma vad pe mine la 20 ani in multe din reactiile tale. :)
aceleasi intamplari (experiente) dau reactii diferite de la individ la individ. fiecare reactioneaza in functie de resursele proprii si experientele anterioare. e foarte adevarat ca si varsta are o oarecare relevanta.....
cred k depinde foarte mult de imprejurari si mai ales de sentimentele mele pt persoana in cauza....dak il iubesc enorm de mult probabil k m`as simti ranita si as cere un ragaz de timp sa imi pun in ordine gandurile. si probabil k l`as ierta intr`un final. insa nu am trecut niciodata prin aceasta situatie. nu am fost inselata pana acum 
si sper sa nu mi se intample vreodata. :)
Si nu pot fi acuzata de imoralitate in ceea ce am facut. Eu mi-am exprimat intentia de a termina relatia insa situatia nu era acceptata deci ...s-a considerat ca inca suntem in acea relatie deci implicit ca eu am inselat
intre intentie si realizarea intentiei e o diferenta foarte mare!
Flori de camp, din experienta relatata de tine nu pot decat sa spun un singur lucru, sau macar sa il sustin ca acest lucru e spus de multa vreme: trebuie sa invatam din greselile altora.
Imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti s-a intamplat si mai ales pt moartea surorii tale, dar acum nu trebuie decat sa privesti in urma (si noi sa luam aminte) si sa iti dai seama de cate destine au fost stricate pt ca mama ta nu a vrut sa ierte. Nu e de condamnta insa...numai ea stie ce este in sufletul ei.
ariana2006 a scris:Flori de camp, din experienta relatata de tine nu pot decat sa spun un singur lucru, sau macar sa il sustin ca acest lucru e spus de multa vreme: trebuie sa invatam din greselile altora.Imi pare nespus de rau pentru ceea ce ti s-a intamplat si mai ales pt moartea surorii tale, dar acum nu trebuie decat sa privesti in urma (si noi sa luam aminte) si sa iti dai seama de cate destine au fost stricate pt ca mama ta nu a vrut sa ierte. Nu e de condamnta insa...numai ea stie ce este in sufletul ei.
normal ca numai ea stie ce e in sufletul ei....nu e de condamnat dar nici cinstit nu mi se pare sa nu ierti si nici sa nu te desparti..si sa ajungi sa vrei sa iti implici copii in aceasta problema de cuplu la urma urmei...i-am spus si ei ca nu am ce sa-i reprosez lui tata. el a stat mereu la cozi pe vremea lui ceasca sa-mi ia mie ciorapi (stia si ce numar si ce culoare prefer!), el se ocupa sa-mi ia deodorant in functie de preferintele mele, ce oja preferam si stia sa imi citeasca in ochi ce probleme am ..... daca spun toate astea acum nu as vrea sa se inteleaga faptul ca as condamna pe cineva..fiecare face cat poate ! mama atat a putut, atat a facut.... si eu i-am "tradat" ei asteptarile in adolescenta...si a avut bunavointa de a imi dori sa nu am parte de masa, casa si liniste cat nu va avea nici ea ! si dupa zeci de ani cand i-am amintit de asta pentru a-si usura pacatul acesta si a-l spovedi spre binele tuturor (implicit al copilului meu) a spus ca o consider pe ea vinovata de ce mi se intampla mie...dar nu a exprimat vreo parere de rau ! si mai mult ca sigur nici nu a putut din orgoliu sa se spovedeasca.....eu oricum mi-am acceptat soarta.....dar tot ea este cea care sufera inzecit !
consecintele neputintei de a ierta (iar aici intervine in primul rand orgoliul fiecarui individ) pot fi foarte dure! nu conteaza in ce context a fost facuta tradarea! mai devreme sau mai tarziu se intoarce impotriva noastra.
Offf....ai o poveste complicata :)
Imi pare atat de rau cand aud ca oamenii au necazuri ca au avut si au o viata urata. Parca mi-e ciuda si simt o imensa neputinta ca nu pot face ceva. Dar eu nu pot face ceva nici pt mine, dar pt altii...