Plangeti?

fitzroy a scris:

Pe de alta parte, oamenii puternici nu se ascund de vulnerabilitatile lor. Imi spunea o prietena ca plange daca ii vine, ii trece, zambeste, si merge mai departe, fara sa-i ramana nimic negativ de pe urma plansului, dimpotriva. Imi suna mai degraba a echilibru (dinamic, e drept), decat a vulnerabilitate.

Legat de asta, adaug ceva: cu cat incerci mai mult sa afisezi o imagine intangibila, cu atat vei suscita curiozitatea celorlalti in a te zgandari, in a-ti descoperi punctele slabe. Atunci cand iti cunosti si accepti slabiciunile, ceilalti nu vor mai fi tentati sa ti le descopere. Pentru ca de fapt, aici e marea provocare. Bineinteles, asta nu inseamna ca trebuie sa faci abuz din a-ti descoperi sufletul in fata oricui. Ma gandeam la persoanele care au un fizic nu tocmai placut, din anumite motive. Daca ele sunt ok cu ele, si stiu sa se autoironizeze din cand in cand si isi cunosc "limitele si posibilitatile", restul nu vor mai avea de ce anume sa profite de pe urma unei asemenea "vulnerabilitati".

Ascult MAXIMUM THE HORMONE la un nivel sonor infernal, dupa care am bagat Kelthuzzar si al naibii sa fiu daca mai plang...

Mai bine ii fac pe altii sa planga si sa sufere...

Plang dupa un suflet de copil ce s-a stins luni , devenind un inger in marea ostire a Domnului .

la cine te referi?ralph?

azi am plans fara motiv, am simtit ca daca nu o fac am sa explodez. Am plans, acum sunt bine dispusa

Plang acum... plang si doare. Dar plangand mai eliberez din otrava pe care am strans-o in suflet.

Cand a trebuit sa plang si sa nu gandesc la asa ceva... nu am plans si am incercat sa depasesc momentul prin alte surse... parintii mei sunt despartiti de ani de zile mai exact de vreo 6 7 ani ... eram inca mic, mama ma crescut singura mi-a oferit totul a fost tot pentru mine nu exista ceva mai bun ca mama pe lumea asta.. pana cand acum 2 ani si-a gasit un barbat... seara cand obisnuiam sa vorbim sau sa puna o intrebare penibila 'ce faci?' lucruri minore de care toti copii au nevoie na... la doar 15 ani.Nu plangeam ca stiam ca o ranesc daca plang.Venind intr-o zi de vineri ploioasa de primavara... 1 martie cu un martisor in mana pentru mama mea, desi nu mai exista aceea legatura, se rupsese de tot, am vazut ca lumina este stinsa in casa de jos mama plecase la sinaia 4 zile si tot ce a lasat a fost un bilet si o hartie de 1 milion... masina ei nu era in fata.Cu capu plecat ... obosit de la scoala intalnesc vagabonzii din scara care seara de seara vor sa alunge plictiseala... toti s-au strans in cerc si aprindeau 2 tigari si o dadeau de la unu la altu, eram prea deprimat era ca si cum Dumnezeu mi-a dat tot ce imi doream, lumea mea o vedeam prin ochii ei... dar a incetat sa mai fie asa, nici un 'buna' nu mai primeam, nu aveam nevoie de ceva special... dar acele nimicuri de care unii ziceti ca nu conteaza, ala uneori conteaza cel mai mult.Asa sa continui, in scara blocului nu stiu ce s-a intamplat ... dar fumasem ~opium~ a doua zi s-a intamplat la fel am inceput sa continui caci doar asa puteam zambii... parea un simplu drog mai mult nici ca-mi pasa... parintii mei nu s-au prins desi vomitam credeau ca veneam acasa beat... apoi... umblam prin farmacii sa-mi iau seringa... placerea la tigare incepuse sa se stinga, am fost zmeu cam 6 luni de zile... sperand ca poate intr-o zi va fi din nou bine... dar acum aveam rauri.. nu imi era bine parintii mei au aflat si niciodata nu au stat de vorba cu mine, ma acuzau se vedeau parintii perfecti... mau bagat la "balaceanca" poate asa o sa-mi treaca dar degeaba, cand am iesit bine inteles ca am tras din prima stateam spart pe gard zicand "Doamne ce-mi place heroina" ... "Isi ascundea in ghena fiola seara si-o seringa dar fara sa stie luase de mult hepatita, si cu ficatu varza continua sa traga..."

acum sa-ti pun si eu o intrebare celui ce a facut topicu - mai are rost sa plangi?

Amapilik a scris:

Cand a trebuit sa plang si sa nu gandesc la asa ceva... nu am plans si am incercat sa depasesc momentul prin alte surse... parintii mei sunt despartiti de ani de zile mai exact de vreo 6 7 ani ... eram inca mic, mama ma crescut singura mi-a oferit totul a fost tot pentru mine nu exista ceva mai bun ca mama pe lumea asta.. pana cand acum 2 ani si-a gasit un barbat... seara cand obisnuiam sa vorbim sau sa puna o intrebare penibila 'ce faci?' lucruri minore de care toti copii au nevoie na... la doar 15 ani.Nu plangeam ca stiam ca o ranesc daca plang.Venind intr-o zi de vineri ploioasa de primavara... 1 martie cu un martisor in mana pentru mama mea, desi nu mai exista aceea legatura, se rupsese de tot, am vazut ca lumina este stinsa in casa de jos mama plecase la sinaia 4 zile si tot ce a lasat a fost un bilet si o hartie de 1 milion... masina ei nu era in fata.Cu capu plecat ... obosit de la scoala intalnesc vagabonzii din scara care seara de seara vor sa alunge plictiseala... toti s-au strans in cerc si aprindeau 2 tigari si o dadeau de la unu la altu, eram prea deprimat era ca si cum Dumnezeu mi-a dat tot ce imi doream, lumea mea o vedeam prin ochii ei... dar a incetat sa mai fie asa, nici un 'buna' nu mai primeam, nu aveam nevoie de ceva special... dar acele nimicuri de care unii ziceti ca nu conteaza, ala uneori conteaza cel mai mult.Asa sa continui, in scara blocului nu stiu ce s-a intamplat ... dar fumasem ~opium~ a doua zi s-a intamplat la fel am inceput sa continui caci doar asa puteam zambii... parea un simplu drog mai mult nici ca-mi pasa... parintii mei nu s-au prins desi vomitam credeau ca veneam acasa beat... apoi... umblam prin farmacii sa-mi iau seringa... placerea la tigare incepuse sa se stinga, am fost zmeu cam 6 luni de zile... sperand ca poate intr-o zi va fi din nou bine... dar acum aveam rauri.. nu imi era bine parintii mei au aflat si niciodata nu au stat de vorba cu mine, ma acuzau se vedeau parintii perfecti... mau bagat la "balaceanca" poate asa o sa-mi treaca dar degeaba, cand am iesit bine inteles ca am tras din prima stateam spart pe gard zicand "Doamne ce-mi place heroina" ... "Isi ascundea in ghena fiola seara si-o seringa dar fara sa stie luase de mult hepatita, si cu ficatu varza continua sa traga..."

acum sa-ti pun si eu o intrebare celui ce a facut topicu - mai are rost sa plangi?

:flowers: O my God

Amapilik a scris:

Cand a trebuit sa plang si sa nu gandesc la asa ceva... nu am plans si am incercat sa depasesc momentul prin alte surse... parintii mei sunt despartiti de ani de zile mai exact de vreo 6 7 ani ... eram inca mic, mama ma crescut singura mi-a oferit totul a fost tot pentru mine nu exista ceva mai bun ca mama pe lumea asta.. pana cand acum 2 ani si-a gasit un barbat... seara cand obisnuiam sa vorbim sau sa puna o intrebare penibila 'ce faci?' lucruri minore de care toti copii au nevoie na... la doar 15 ani.Nu plangeam ca stiam ca o ranesc daca plang.Venind intr-o zi de vineri ploioasa de primavara... 1 martie cu un martisor in mana pentru mama mea, desi nu mai exista aceea legatura, se rupsese de tot, am vazut ca lumina este stinsa in casa de jos mama plecase la sinaia 4 zile si tot ce a lasat a fost un bilet si o hartie de 1 milion... masina ei nu era in fata.Cu capu plecat ... obosit de la scoala intalnesc vagabonzii din scara care seara de seara vor sa alunge plictiseala... toti s-au strans in cerc si aprindeau 2 tigari si o dadeau de la unu la altu, eram prea deprimat era ca si cum Dumnezeu mi-a dat tot ce imi doream, lumea mea o vedeam prin ochii ei... dar a incetat sa mai fie asa, nici un 'buna' nu mai primeam, nu aveam nevoie de ceva special... dar acele nimicuri de care unii ziceti ca nu conteaza, ala uneori conteaza cel mai mult.Asa sa continui, in scara blocului nu stiu ce s-a intamplat ... dar fumasem ~opium~ a doua zi s-a intamplat la fel am inceput sa continui caci doar asa puteam zambii... parea un simplu drog mai mult nici ca-mi pasa... parintii mei nu s-au prins desi vomitam credeau ca veneam acasa beat... apoi... umblam prin farmacii sa-mi iau seringa... placerea la tigare incepuse sa se stinga, am fost zmeu cam 6 luni de zile... sperand ca poate intr-o zi va fi din nou bine... dar acum aveam rauri.. nu imi era bine parintii mei au aflat si niciodata nu au stat de vorba cu mine, ma acuzau se vedeau parintii perfecti... mau bagat la "balaceanca" poate asa o sa-mi treaca dar degeaba, cand am iesit bine inteles ca am tras din prima stateam spart pe gard zicand "Doamne ce-mi place heroina" ... "Isi ascundea in ghena fiola seara si-o seringa dar fara sa stie luase de mult hepatita, si cu ficatu varza continua sa traga..."

acum sa-ti pun si eu o intrebare celui ce a facut topicu - mai are rost sa plangi?

Parca as fi citit o poveste de groaza.

Sunt mii de pusti ca mine care trec zi de zi prin asa ceva si parintii nu realizeaza cat pot ranii acel suflet mic prin indiferenta.Ma pot bucura deoarece sunt un caz inca 'bun' eu imi cumpar singur din banii mei care ii strang parinti rude tovarashi prieteni etc... sunt altii care isi risca viata pentru a trage sa si alunge durerile si sa uite de tot...