Cum va imaginati batranetea?

ASLAN22 a scris:

mie de batranete imi este frica ,cel mai mare cosmar este sa ajung singura la batranete

Eu nu vreau sa ajung pana acolo. Singura sau nu. Vreau sa mor cat mai am o urma de demnitate in mine, nu vreau sa ajung senila, sa ma transform intr-o leguma si sa-i chinui pe cei din jur... Nu vreau sa nu mai inteleg apusurile de soare, sa nu mai vad frumusetea unui cer senin, sa nu mai simt caldura unui zambet...

Poate ca oamenii ar trebui sa fie asemeni cailor, animale nobile care sunt impuscate inainte de a ajunge sa aiba o viata mizerabila si sa se chinuiasca. Cel putin asa era in trecut, cand calul inca indeplinea un rol important in societate si purta in spate domnii si doamnele cu parfum de nostalgii trecute. Acum si caii, ca si oamenii, sunt lasati sa se degradeze, sa isi piarda demnitatea si sa ajunga un spectacol jalnic a ceea ce au fost odata. Oamenii ajung la azil si caii la abator, unde sunt transformati in salamul de Sibiu pe care il mancati cu pofta. Niste Gulliver-i doborati, la rasul si batjocura piticilor...

ASLAN22 a scris:

mie de batranete imi este frica ,cel mai mare cosmar este sa ajung singura la batranete

Sunt peste 6 miliarde de oameni pe planeta asta si numarul lor e in crestere asa ca ma indoiesc ca o sa ajungi singura la batranete. Si ca veni vorba eu ma vad la batranete exact la fel cum sunt acum. Sigur nu o sa fiu ca unii pensionari pe care ii vezi azi care doar stau acasa si isi asteapta pensia.

Un cunoscut al meu care a murit la 90 de ani spunea pe la 70 ca batranetea e cea mai frumoasa varsta. De ce sa nu-l credem? Era o persoana respectabila.

Somesh a scris:

De ce sa nu-l credem? Era o persoana respectabila.

Pt ca nu toti stiu sa fie 'respectabili'...

Pe mine nu ma sperie (deocamdata) batranetea. Probabil pentru ca l-am avut mult timp pe bunicul meu drept model: el a fost un om plin de viata, umor si mereu pus pe sotii (chiar daca doar verbale) chiar si la 80 de ani si a iubit viata pana in ultimul moment, nu s-a plans niciodata de nimic si avea un fel calm si senin de a infrunta obstacolele. Eu o vad si pe mama ca de cand nu mai stau cu ei, e mai linistita, nu mai are gija "copilului" , are mai mult timp sa mearga la rude, la prieteni, merge la inot, la sfarsit de saptamana in loc sa roboteasca in casa face excursii, etc.

In afara de faptul ca sper ca am mostenit ceva din atitudinea bunicului meu, imi imaginez ca la batranete voi avea in sfarsit timp!!!:x: Sa fac plimbari lungi, sa citesc ore in sir si mii de alte ocupatii placute, pe care le voi face fara sa imi umble intre timp in cap problemele de la servici sau alte griji si fara stresul ca daca imi petrec timpul cum vreau, nu imi ramane timp pentru lucrurile importante "de rezolvat"... :roll:

eu una sunt oropilata de batranete imi este frica de batranete, mi-e groaza de ea :x:

culmea este ca nu imi este frica de moarte ci de batranete :P

este groaznic sa nu mai poti face ceea ce faceai in tinerete, este groaznic sa te trezesti de dimineata si sa te doara toate oasele, sa ai si un inceput de osteoporoza, sa nu mai vezi bine :roll:

deci sunt ingrozita de BATRANETE

lllucci a scris:

V-ATI GANDIT VREODATA LA CUM VA VETI PETRECE ZILELE CAND VETI FI BATRANI?DACA VETI AJUNGE? ADICA,BATRANI DE-A BINELEA...80 DE ANI...MIE IMI E GREU SA MA GANDESC.TREBUIE SA FIE TARE GREU SA ITI PIERZI PERSOANE DRAGI SI PRIETENI.TREPTAT,AI DIN CE IN CE MAI PUTINA VIATA SOCIALA.COPIII ISI FAC FAMILIILE LOR SI VIATA LOR.VOI CUM VA IMAGINATI LA VARSTA ASTA?

nu vreau sa imbatranesc.

lidia_1234 a scris:

nu vreau sa imbatranesc.

Crezi ca vrea cineva ?

EastHasting a scris:

Crezi ca vrea cineva ?

nu.

Malkia a scris:

Eu nu vreau sa ajung pana acolo. Singura sau nu. Vreau sa mor cat mai am o urma de demnitate in mine, nu vreau sa ajung senila, sa ma transform intr-o leguma si sa-i chinui pe cei din jur... Nu vreau sa nu mai inteleg apusurile de soare, sa nu mai vad frumusetea unui cer senin, sa nu mai simt caldura unui zambet...

Poate ca oamenii ar trebui sa fie asemeni cailor, animale nobile care sunt impuscate inainte de a ajunge sa aiba o viata mizerabila si sa se chinuiasca. Cel putin asa era in trecut, cand calul inca indeplinea un rol important in societate si purta in spate domnii si doamnele cu parfum de nostalgii trecute. Acum si caii, ca si oamenii, sunt lasati sa se degradeze, sa isi piarda demnitatea si sa ajunga un spectacol jalnic a ceea ce au fost odata. Oamenii ajung la azil si caii la abator, unde sunt transformati in salamul de Sibiu pe care il mancati cu pofta. Niste Gulliver-i doborati, la rasul si batjocura piticilor...

poate ca majoritatea ne-am dori sa nu ajungem la varsta aia.dar ce putem face?sa ne omoram?parca suna si mai deprimant decat topicul meu...