Copilul meu este "batut in cap"

PunkY StylE a scris:

Cunosc si eu o asemenea mama :D azi mi-am incasat: idioata, proasta, tampita. Si cu toate acestea eu nu ma consider batuta in cap :(

cred ca nu ai inteles, pui de punkista ce esti :D. "batut in cap" in sensul ca, prin insultele pe care ti le pune-n carca, iti impiedica dezvoltarea normala fireasca a psihicului, deci iti cam f*** viitorul. pe acesti copii eu ii aseman cu niste flori tinute in intuneric.

Acum am inteles :( Ups ..

Poate ca sunt eu depasita, ori poate ca sunt idealista. Eu cred ca a creste un copil este un act de mare responsabilitate. Ceea ce va deveni viitorul adult depinde intr-o mare masura de tine, ca mama!

Mereu am crezut ca fiecare individ decide ceea ce este in viata. Asta insa inante de a avea copiii... Sigur, ca adulti avem liber arbitru. Dar, ca si copil, ce sa mai intelegi tu despre lume si viata, cand propria ta mama te lasa sa aplici legile junglei printre copii, fara sa intervina? Cand propria ta mama te invata ca, daca primesti o palma de la un copil, sa ii dai si tu una!... Cand unui copil de patru, cinci ani, ii sunt insuflate astfel de idei, ce model uman va alege el in viata?

Pentru mine conteaza ca fetita mea sa fie un om bun. E drept, are si tendinte spre daruire, dar si educatia este ghidata in aceasta directie. Cand era micuta, daruia pe strada biscuiti oamenilor. Avea doar un an si cateva luni, abia umbla, de fapt mai mult alerga, si mergea din om in om, cu pachetul de biscuiti, si le dadea cate unul... Apoi, pe la trei ani, a mers cu sotul la un centru de plasament, si a daruit copiilor din jucariile sale. Inca mai am filmarea.. Statea in mijlocul lor, si impartea din propriile jucarii. Nu am fortat-o, a primit initiativa noastra cu bucurie.

Ca orice copil, mai are si porniri egoiste. Noi insa ii explicam de fiecare data de ce nu este bine ceea ce face, nu doar ca nu este bine.

Sa revin la ceea ce m-a marcat pe mine ieri. Eram pe o terasa cu loc de joaca. Ca de obicei, m-am asezat langa locul de joaca, pentru a putea supraveghea fetita, si pentru a putea interveni cand era cazul. La un moment dat, de la o masa indepartata, au venit doua fetite mai mari, de vreo noua, zece ani. A mea are doar cinci. Au intrat in casuta, si s-au baricadat. Fetita mea incerca sa intre si ea, dar ele nu au lasat-o! Si asa au tinut-o vreo zece minute! Pana a inceput fetita mea sa planga ca nu o lasa si pe ea sa intre. In tot acest timp cele doua mame stateau linistite, fumau si beau cafea. Comportamentul fetelor a fost sfidator si superior. Au inceput sa faca pe desteptele, si sa intreabe pe fetita mea cat face ... doi cu doi... Ea avand cinci ani!

Apoi a mai venit o fetita, de patru ani, cu bunica. O fetita dragalasa si cuminte. Bunica insa imi povestea mandra ca ea isi invata nepotica sa loveasca cand este lovita, ca asa trebuie sa fii in viata! Eu una nu mi-as invata fetita sa loveasca. Nici sa fie victima nu accept, dar nici sa fie mahalagioaica. Cand era micuta, se plangea ca baietii mari o mai jigneau. Am invatat-o o replica cu care sa ii puna la punct, care a functionat perfect"Eu nu imi pun mintea cu tine!".

E foarte greu sa ai astfel de parinti, o spun din propia experienta, pot spune ca nici acum taica miu nu ar fi pregatit sa aibe un copil si totusi ma are pe mine, e o persoana okay cu cei din jur, dar mai putin cu familia, mai ales cu mine, intr-adevar nu ma lovit niciodata, dar in schimb mi-a adresat cuvinte foarte jignitoare care nu se spun unui copil, nici macar unui adult nu ar trebui spuse, m-au ranit foarte mult cuvintele lui mai ales ca sunt extrem de sensibila, a reusit sa ma faca sa nu am incredere in mine si sa am clisee in fata lui, de multe ori in preajma lui mi se intampla sa fiu neindemanatica si asta doar din cauza ca imi spunea de prea multe ori ca nu sunt buna de nimic, dar in acelasi timp ma ajutat sa vad realitatea si sa devin oarecum mai puternica,iar cuvintele lui sa nu mai aiba nici un efect asupra mea. Imi amintesc ca odata i-am zis " da stiu ca nu ma suporti" iar el mi-a raspuns " nu te-am suportat de cand te-am nascut", adevarul e ca el si-a dorit baiat, dar trebuia sa sa se gandeasca ca exista posibilitatea sa nu aiba baiat, el a vrut copil doar ca sa nu o piarda pe maica mea si a reusit, din cauza mea nu s-a mai despartit de el. Nu o sa uit niciodata o intamplare din generala, eram cred ca prin clasa 6-a sau a 7-a si era ultima zi de scoala si faceam serbare, parca asta era cuvantul pe care il foloseam pentru petrecerea de sfarsit de an scolar, iar toate colegele mele erau machiate, ma rog erau date cu creion dermatografic la ochi si cred ca si cu fard si m-am dat si eu cu creionu' dermatografic, iar cand am ajuns acasa a inceput sa tipe la mine ca de ce sunt machiata si mi-a zis ca arat ca o c***a, nici nu va inchipuiti cat de mult ma putut durea ce mi-a zis atunci si aveam doar 12-13 ani , pentru asta nu cred ca o sa-l pot ierta vreodata, ganditi-va ca eram data doar cu un amarat de creion de ochi si doar atat.

Cel mai mult sunt dezamagita de el ca niciodata nu a vrut sa ma cunoasca, nici acum el nu ma cunoaste nici pe sfert, nu-mi cunoaste aspiratiile, nu cunoaste absolut nimic despre mine. De multe ori ma intreb oare ce isi doreste el de la mine, pentru ca niciodata nu la interesat ce note am avut la scoala, stia doar sa ma jigneasca. Cei drept sunt o aiurita, zodia Pesti e de vina pentru asta, in sensul ca sunt foarte visatore si de multe ori cand fac ceva ma gandesc la altceva si din cauza asta mi se intampla sa mai gresesc, dar sunt/erau greseli minore pentru care nu trebuia sa fiu jignita.

Dar cu toate astea ii multumesc pentru ca a reusit sa ma faca mai puternica, mai ambitioasa cu toate ca sunt sensibila, datorita lui nu o sa fac greseala pe care a facut-o maica mea de a se casatorii devreme si nu o sa accept niciodata sa fiu jignita de iubit, iar cel mai mult ma bucur ca o sa pot pleca oriunde o sa vreau in lume fara nici un regret, dorinta cea mai mare a mea e de a calatorii, o sa-mi fie dor doar de maica mea, e o persoana prea buna, dar cu toate astea nici ea nu ma ajutat cat a trebuit.