Cred ca cu totii avem amintiri pe care le pastram ferecate in cel mai ascuns coltisor al inimii.
Zilele trecute m-au navalit niste amintiri dureros de dulci.Niste cuvinte deosebite, niste priviri , niste gesturi...nimic mai mult.
Niste sentimente care au fost doar platonice care nu s-au concretizat nici intr-un fel au izbucnit din nou si m-au ravasit complet.
Ma macina fara incetare un gand: oare se mai gandeste uneori la mine?Oare dincolo de cuvintele formale pe care ni le adresam telefonic prin prisma legaturilor pe plan profesional se mai ascunde ceva?
Peste catva timp aceste amintiri vor fi din nou ferecate, responsabilitatile care ma coplesesc le vor estompa iar imaginatia mea nu o va mai lua razna.
Voi cum stati cu amintirile iubirior secrete?
Scuze daca postarea mea este incoerenta si plictisitoare!