Singuratatea - pagina 20

costy7336.322 mesajeLun 4 dec 2006 23:16#191

apreciez ca singuratatea in doi este cea mai dureroasa dezamagire...

Victor Apostu2.043 mesajeSâm 9 dec 2006 00:21#192

Kaleidoscope a scris:
Am intalnit foarte multi oameni care se tem de singuratate, care nu rezista sa stea singuri.
Nu ma intelegeti gresit, nu traiesc izolata, am prieteni, dar sunt "o singuratica".

Cred ca totul porneste din copilarie. Daca analizam acest aspect, vom descoperi ca modul cum ne-am petrecut copilaria, legatura pe care am avut-o cu parintii este foarte importanta. Poate ma insel, dar eu cred ca cei care au trait intr-o familie dezbinata, cei care nu prea au cunoscut iubirea si atentia parintilor, cei care au avut prea multe restrictii, niste parinti severi, s-au transformat in niste singuratici! Pot avea o viata sociala, dar se simt mult mai bine singuri, se descurca singuri, nu cer sfaturi. Desi par inadaptati, sunt niste oameni puternici, caliti, independenti.

Spuneti-mi, va rog cat timp ati rezista sa stati singuri, fara sa intrati in contact cu ceilalti?

Am avut o asfel de experienta prin 1995. Perioada 94-95 a fost una destul de sumbra pentru mine. Nu stiu cum, poate conjunctura idioata a momentului a facut ca pe cit sint de sociabil pe atit de izolat sa ma trezesc la un moment dat. Fostii colegi au emigrat in tari straine, cu altii n-am mai pastrat legatura, eram despartit de citeva luni de fosta prietena de atunci, iar in perioada aceea am primit o lucrare unde a trebuit sa ma izolez de lume citeva saptamini, pentru a fotografia mici animale nevertebrate. Singurul element de socializare sa zic asa era cind mergeam citiva km. pina la un magazin sa cumpar citeva napolitane, ness la plic si tigari ( pe atunci inca aveam prostul obicei al fumatului). Izolarea totala insa am resimtit-o in vara aceluias an, cind reintors la Cluj pur si simplu ma simt3eam ca la...Constanta sau...Amsterdam...cu exceptia ca stiam bine locurile. Era tare ciudat...am reinceput totul de la o intilnire din ...coincidenta ( sau poate nu???) cu o veche cunostinta, care mi-a propus un contract cu un post de radio. De acolo am inceput sa cunosc alte si alte persoane, am ajuns sa am slujbe frumoase, am reinceput evolutia in trend ascendent. Acum sint un om parca nascut a doua oara din punct de vedere social. Perioada aceea n-o voi uita, a fost o perioada de cotitura, la limita suportabilitatii, totusi in mod ciudat o percep ca pe-o amintire agreabila datorita naturii, dar si datorita faptului ca toate schimbarile au fost in bine. Dar drumul pina la acele schimbari a fost cel care stiu eu c-a fost...

costy73 a scris:
apreciez ca singuratatea in doi este cea mai dureroasa dezamagire...

subscriu la ce sustii....

red2shoes18.167 mesajeDum 10 dec 2006 09:09#193

cred ca exista momente in viata fiecarui om cand isi doreste sa fie singur ,numai sa nu dureze prea mult .suntem creati sa fim perechi .....2 maini ,2 picioare 2....... de ce nu avem 2 inimi ?perechea trebuie s-o cautam in celalat .singuratatea poate fi placuta ,cand te hranesti cu iluzii........ :roll:

cezara1427 mesajeDum 10 dec 2006 11:05#194

Imi place singuratatea doar pentru a-mi aduna gandurile, a-mi odihni mintea si nici macar atunci nu sunt singura: cu muzica mea, cu cartile mele, cu gandurile mele......Am cunoscut singuratatea in doi stiu ce inseamna.....Am momente cand ma simt singura in multimea de cunoscuti.....depinde de starea mea sufleteasca. Nu urasc singuratatea pentru ca face parte din noi si ne este necesara uneori. N-o urasc probabil pentru ca nu ma domina si pentru ca am avut intotdeauna pe cineva drag alaturi de mine!

fulg de foc1.660 mesajeDum 10 dec 2006 17:18#195

rezist destul de mult timp singura, la o perioada de timp chiar simt nevoia sa ma izolez un pic... au fost momente in care chiar mi-a placut si altele in care imi venea sa ma urc pe pereti... :good: