Mr. SickSpeak a scris:Singuratatea in adevaratul ei sens nu este tocmai un lucru bun ptr un individ.
A fi singur, intr-adevar, te caleste, devii mai puternic pe propriile puteri dar pana aici ! Nu ai cum sa-ti explorezi sinele atata timp cat nu stii ce e de explorat.
Faptul ca zilnic descoperi lucruri care-ti plac sau care nu-ti plac este cu totul altceva - omul cat traieste rationalizeaza - dar nu asta inseamna a-ti trai viata (acum depinde de felu` fiecaruia de a privi situatia). Singuratatea este o sabie cu doua taisuri. Te caleste si te face mai capabil dar doar in domeniile in care poti experimenta singur - dar ce se intampla cu celelalte domenii in care nu ai cum sa ajungi fara o mana de ajutor? Nu e tocmai indicat sa duci o viata singuratica. Poti sa-ti traiesti simtirile, placerile si neplacerile singur dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa fi inconjurat de nimeni !
Yo il vad mai puternic pe cel care reuseste sa isi mentina niste puncte de vedere si principii cu atat mai mult cu cat e mai inconjurat de mai multi. Asta inseamna adevarata putere de caracter ! Poti avea prieteni (si ma refer la cei care stau cu tine asa cum esti tu, cu firea ta mai izolata), poti iesi la o vorba, la un suc si nu te catalogheaza nimeni ca un ahtiat dupa socializare. Notiunea de a fi singur trebuie sa prinda radacina in interiorul nostru si atat. Sa fii singur printre ceilalti este cea mai mare "virtute", nu singur de unul singur. Stii cand te calesti? Stii cand ceva ce nu te omoara te face mai puternic? Atunci cand tu nu ii faci fata si in repetate randuri te lovesti de-acel lucru....tragand concluzia de coada - a fi singur poate reprezenta incapacitatea individului de a socializa si de a se descurca printre ceilalti semeni, si asta nu e nici o calitate, sa stii !
In mare oamenii fac cam aceleasi lucruri daca privesti istoria umanitatii din punct de vedere al manifestarii si nu a "jucariilor" pe care le folosim.
Individul ca sa fie individ trebuie sa fie singur, separat.Tot ceea ce ai in tine este ceva care tu creezi, restul lumii doar participa cu impulsuri
Nu trebuie sa ai intreaga umanitate in fata si nici nu trebuie sa fi in contact permanent cu oamenii ca sa-ti poti explora sinele, mai ales ca singuratatea nu inseamna neaparat izolare de lume (si nu cred ca nu ai trait de mic in izolare de oameni)
Lumea aceasta trezeste impresii in fiinta umana si ea decide cum le inmagazineaza.
"cel care reuseste sa isi mentina niste puncte de vedere si principii cu atat mai mult cu cat e mai inconjurat de mai multi" este un om capabil sa creada in el, dar asta nu inseamna ca ideile lui sunt adevaruri
"Sa fii singur printre ceilalti este cea mai mare "virtute", nu singur de unul singur." sa fi singur (izolat) se poate intampla din multe motive si chiar este ceva pozitiv (iti trebuie liniste si singuratate pentru a-ti clarifica ideile care se formeaza cu ajutorul unui mediu tocmai pentru a le verifica), sa fi singur inauntru este o rupere de ceilalti dintr-o forma sau alta de egoism sau incapacitate de identificare cu ceilalti oameni
A nu putea fi singur inseamna dependenta de ceilalti intr-o maniera gresit inteleasa (pentru ca avem nevoie de ceilalti pentru a evolua, la fel cum avem nevoie de viata, dar nu este unica activitate necesara).
Exista un timp pentru lupta, un timp pentru "pace" si un timp pentru ce-i inte ele.
Asa cum nu poti experimenta prin razboi ceea ce experimentezi prin pace si invers, tot asa e si cu singuratatea si convietuirea cu ceilalti.
, si toti erau prinsi de alte treburi. Mda. Unii oameni nu sunt facuti sa fie "cu" ceilalti. Ci cu demoni lor interiori.
. 
. 
. Eu cand merg, iau un prieten cu mine, pentru ca nu-mi place sa ma bucur singur de muzica buna. Si cand merg, muzica conteaza mai putin. Ci ce ramane, ce trairi comune am avut. Pot spune ca am avut niste ani negri in viata, cand singuratatea mi se parea o chestie nesfarsita. Pana cand am descoperit bibliotecile si expozitiile. Unde sunt in compania spirituala a unora carora merita sa le caui compania.