diletantul a scris:Voi ce credeti despre criza financiara> Cum a aparut, poate fi ea solutionata?Daca da, cum ?
Perioada de recesiune a anilor interbelici a impus un set de masuri speciale ce prevedeau separarea sectoarelor bancar comercial, de investitii, de asigurari si servicii si stricta reglementare a acestora de catre stat. Cadrul definitoriu pentru aceste reglementari era actul Glass-Steagall din 1933 care s-a dovedit un paravan util pana la anularea sa in 1999 cand componentele sectorului finaciar au avut deschis drumul fuzionarii din nou. Pentru o parte a sectorului financiar,Glass-Steagall, putea genera efecte adverse crescand riscul in detrimentul sigurantei prin stoparea diversificarii sectorului astfel incat pentru a se proteja impotriva unor astfel de riscuri pentru fiecare banca un cadru regulatoriu propriu era indicat, ceea ce s-a si intamplat. Rezultatul a fost ceea ce in cazul Glass-Steagall era o supozitie, si anume efectele adverse care au provocat o noua criza.
Desi statul a salvat economia, in urma Marii Depresii, tot el a si cedat controlul asupra economiei intreprinderilor. Sfarsitul anilor '70 si inceputul anilor '80 au creat conditiile propice dominarii economiei de catre intreprinderi incepand cu mandatele lui Reagan si Thatcher, ambii vazand in controlul economiei de catre statun impediment in calea dezvoltarii si prosperitatii. Ideea prosperitatii prin dezvoltarea sectorului privat/liberalizarea pietelor incepe cu fiziocratii francezi(Turgot, Quesnay, Gournay), continua cu scotianul, Adam Smith si mana lui invizibila care ar trebui sa aiba grija de functionarea corecta a pietei in timp ce fiecare isi vede de interesul sau si ajunge in perioada actuala la eliminarea controlului statului asupra economiei sub sintagma "democratia pietelor" in care consumul avand la baza de dorintele infinite ale individului si competitia pentru profit au dictat evolutia pietei.
Profitul are adesea la baza notiunea de investitie, iar noul tip de investitie, parea sa raspunda perfect conceptului, cel putin in teorie, investitia imobiliara. Companiile de pe Wall-Street in urma relaxarii masurilor pentru credite, in special imobiliare au ajuns sa concureze cu gigantii acestei piete, Fannie Mae si Freddie Mac si astfel au aparut pe piata creditele imobiliare fara garantie pe care orice banca le putea imprumuta fara verificari pertinente oricui dorea sa aiba o casa, din moment ce aceste credite erau impachetate cu tot felul de servicii si asigurari putand fi investite in alte servicii si asigurari astfel incat dreptul de a plati era vandut unui alt investitor, ducand la o variatie a dobanzii in special pe trend ascendent, rezultatul fiind ca debitorul ajungea insolvabil, mai ales daca isi pierdea slujba.
Primele indicatii ale unei posibile crize se pare ca s-au manifestat prin problemele pe care le-a intampinat Banca Northern Rock in 2007, extinzandu-se in cele din urma si la jucatori mari ca Bear Stearns, Lehman Brothers, AIG si altii. Bearn Stearns profitase de o crestere a profitului pe piata imobiliara timp de 2 ani dupa care in urma unor zvonuri ca nu are suficiente lichiditati pentru acoperirea datoriilor sa isi inceapa parcursul spre faliment, martie 2008. Preturile actiunilor scazusera vertiginos in mai putin de o saptamana, investitorii incepand sa isi piarda increderea si sa isi ceara dreptul de creanta, banca ramanand fara lichiditati. Problema ca si in cazul celorlalte companii a fost modalitatea prin care s-au interconectat si anume prin intelegeri de asigurare privind plata datoriei(schimb implicit de credit) in caz de insolvabilitate. Aceste intelegeri erau extinse nu doar pe Wall-Street la alte companii, ci si la nivel global si de aici riscul sistemic(riscul prabusirii pietei) pe care cei de la Sistemul federal de rezerve(Timothy Geitner, Ben Bernanke) l-au intrevazut si au incercat sa il evite mai intai prin interventia Sistemului federal de rezerve de a "salva" Bear Stearns via JP Morgan Chase & Co., rezultatul fiind disparitia Bear Stearns de pe piata. Dificultatile pietei pareau depasite cand au aparut probleme si pentru Fannie Mae si Freddie Mac care pierzand peste 50% din valoarea actiunilor, au fost nationalizate pentru evitarea riscului sistemic, aceste companii fiind cele mai mari ca si cota pe piata imobiliara. Urmatoarea veriga in lantul prabusirilor avea sa fie Lehman Brothers o banca de investitii mult mai mare decat Bear, si care teoretic nu putea falimenta, prezumtie pe care s-a bazat si AIG. Doar ca problemele prea mari care o afectau ca si in cazul celorlalte companii, si-ar fi gasit rezolvarea in gasirea unui investitor/cumparator sau intr-o interventie guvernamentala, insa pentru a mentine cadrul disciplinar intact pe piata, statul a refuzat sa intervina pentru salvarea ei si a intrat in faliment, septembrie 2008. Dupa disparitia unui jucator major ca Lehman Brothers, criza a luat amploare, imprumuturile au fost inghetate complet, increderea s-a erodat astfel incat AIG s-a vazut in dificultatea de a gasi lichiditati pentru a-si acoperi acelasi tip de probleme in urma investitiilor de sute de miliarde de dolari in asigurari conectate cu piata imobiliarelor. Se pare ca AIG fiind cea mai mare companie de asigurari si fiind atat de puternic interconectata cu alte companii la nivel global, falimentul ei ar fi declansat o avalansa de proportii in plan economic. Sistemul federal de rezerve a intervenit rezultand o noua nationalizare. Dupa cazul AIG s-a luat decizia de a interveni pe piata cu bani din sectorul public pentru a salva economia. Prima interventia ar fi trebuit sa fie ultrarapida, s-a ridicat la $700.000.000.000, ca in final sa creasca la $2.100.000.000.000 si chiar mai mult doar pentru a salva sistemul si implicit economia. Henry Paulson, fostul secretar republican al Trezoreriei pentru a salva situatia, a trebuit sa apeleze la infuzie de capital si nationalizare, acceptand resemnat in declaratia din 14.10.2008:
"Today we are taking decisive actions to protect the US economy. We regret having to take these actions. Today's actions are not what we ever wanted to do
