Cescutza a scris:alooo!da,asta e gandirea romaneasca care nu este tocmai justificata.daca vreau sa plang intr-un mercedes si nu intr-o cocioaba asta nu inseamna ca nu vreau sa iubesc sau ca o sa ma prostituez pentru a avea ceea ce imi doresc.inseamna doar ca lupt sa-mi ating scopurile si ca in goana asta nebuna numita viata accept sa fiu criticata dar nu un om care isi duce viata de azi pe maine doar pentru ca iubeste si nu mai are timp de altceva.
dragostea ajunge sa te si prosteasca,ori eu nu vreau sa mi se "puna valul" si sa nu mai vad lucrurile de importanta majora..ca pana la urma as putea sa zic,da dom`le,vreau sa iubesc pana nu mai stiu de mine.si apoi ce???nimic nu e vesnic,nici macar dragostea..
"dragostea e o stare de imbecilitate temporara" platon
si eu vreau sa le am pe toate oameni buni dar satisfactii fara sacrificii nu prea intrevad,ori noi trebuie sa ne gandim ce primeaza in viata noastra pentru ca in situatii critice sa avem si noi habar de ce se va intampla..
s-auzim de bine! 
"dragostea e o stare de imbecilitate temporara"... depinde cum o percepe fiecare. Intr-o oarecare masura, e adevarat, dar omul de langa tine iti va da aripi, iubindu-te si sustinandu-te in tot ceea ce faci, inclusiv cariera.
Sunt o femeie independenta, femeie de cariera, dar asta nu ma impiedica sa iubesc cu toata fiinta mea, ba chiar sa sufar. E adevarat, mi-ar fi mult mai bine fara acest "sentiment", dar vreau sa simt ca trec prin viata, intr-un mod masochist chiar. Nu vreau sa ajung la 40 de ani si sa realizez ca nu am facut nimic altceva decat cariera. Sunt mandra de asta, dar nu vreau numai asta. Un barbat puternic va accepta asta, un barbat care te iubeste cu adevarat, iti va accepta dorinta de independenta, va aprecia acest lucru, te va intelege si iti va netezi calea, fiindu-ti alaturi. Bineinteles ca ma sacrific, cand ajung seara acasa, nu ma asteapta nimeni. Am trait atat timp singura incat nu mai pot "convietui" cu un barbat, iar atunci cand l-am intalnit pe cel care merita toate sacrificiile, nu am stiut cum sa gestionez situatia. Era prea frumos sa fie adevarat si in loc sa-l pastrez, l-am indepartat. Si soarta ne-a fost potrivnica, el plecand din tara pentru un an, dar timp de 10 luni am reusit sa fim mai apropiati decat cupluri care traiesc impreuna de ani de zile. Amandoi ne-am sacrificat pentru cariera, pentru o viata mai buna, dar in final cu cine vrei sa imparti roadele muncii tale? Nu vrei sa te bucuri cu cineva de roadele sacrificiilor tale? Puteam sa il urmez, dar am ales cariera, putea sa ramana, dar a ales cariera si impreuna am ales sa ne acordam o sansa atunci cand vom putea fi impreuna. Acum nu stiu daca va mai fi posibil. In teama mea de a nu-mi pierde controlul, de a nu face compromisuri, l-am indepartat, instinctiv. Nu vroiam batai de cap, ci sa ma pot concentra la ceea ce fac. L-am impins practic in bratele altcuiva. Nu stiu daca voi mai avea o sansa, dar stiu ca voi lupta pentru ea, pentru ca imi este greu sa cred ca voi mai intalni vreodata un om care sa ma accepte asa cum sunt, ba ma imult, sa ma inteleaga. Daca ai intalnit un astfel de om, daca intr-o zi vei intalni un astfel de om, gandeste-te de doua ori inainte sa-i intorci spatele. Eu una asa voi face. Insa sper ca, asa cum am succes in cariera sa gasesc si calea de a-l readuce in viata mea.
Omul care te iubeste nu-ti va permite sa renunti la ceea ce te face fericita decat daca tu vrei asta!...
Ideea principala este ca in viata eu le caut pe amandoua, nici macar ordinea in care vin ele nu ma intereseaza. 