Aristotel vs. Rousseau

K0ntr0VerSy a scris:

Si de ce e exclus sa fie cate putin din fiecare?

Nu este exclus deloc.

Este chiar adevarat. Cum nu putem percepe toti din acelasi unghi e normal .

Aristotel -> Fericirea poate fi atinsa in cadrul societatii.

Rousseau -> Fericirea poate fi atinsa in afara societatii.

Depinde de felul in care fiecare om concepe fericirea. Pentru fiecare fericirea are un anume inteles, fiecare vede altfel o viata fericita. Traim totusi in societate, asa este facuta lumea de astazi in care traim, pana la urma nu avem de ales... dar altfel...

Aristotel -> Omul se naste rau si poate deveni moral in cadrul societatii.

Rousseau -> Omul se naste bun si devine imbecil in cadrul societatii.

Depinde de societatea in care traieste, de valorile pe care aceasta le impune, de oamenii care sunt in jurul nostru. Dar si de felul de a fi al omului respectiv, daca acesta respecta regulile sau nu... daca respecta societatea sau se revolta impotriva ei...

Rousseau avea o gandire un pic (mai mult) cam comunista .

Din motive de ordin fizic Rousseau prefera de multe ori masturbarea in locul unui act sexual cu o femeie.A fost violat,a prestat munci de sclav,a fost un nefericit - de inteles pozitia sa vis-a-vis de societate.

Judecand prin prisma epocii in care a fiintat putem intelege si pozitia lui Aristotel fata de aceeasi societate.

Omul se naste fie bun,fie rau,fie prost.Societatea il influenteaza doar pe ultimul

Sarah N.... a scris:

Aristotel -> Fericirea poate fi atinsa in cadrul societatii.

Rousseau -> Fericirea poate fi atinsa in afara societatii.

Depinde de felul in care fiecare om concepe fericirea. Pentru fiecare fericirea are un anume inteles, fiecare vede altfel o viata fericita. Traim totusi in societate, asa este facuta lumea de astazi in care traim, pana la urma nu avem de ales... dar altfel...

Aristotel -> Omul se naste rau si poate deveni moral in cadrul societatii.

Rousseau -> Omul se naste bun si devine imbecil in cadrul societatii.

Depinde de societatea in care traieste, de valorile pe care aceasta le impune, de oamenii care sunt in jurul nostru. Dar si de felul de a fi al omului respectiv, daca acesta respecta regulile sau nu... daca respecta societatea sau se revolta impotriva ei...

Lucrurile astea nu prea depind. Fericirea inseama binele propriu pe moment.

Iar diferenta intre anumite societati referitor la mentalitate, este ceva relativ, si nu exista mari diferente intre valorile morale sau vointa individului de a se opune respectarii regulilor.

Asadar valorile morale ce formeaza si definesc personalitatea individului, pot varia in functiie de temporalitatea ce afecteaza prin evenimente societatea respectiva.

.Goddess. a scris:

Aristotel considera ca fericirea poate fi atinsa in cadrul societatii, iar Rousseau in afara societatii.

De asemenea, Aristotel este de parere ca omul se naste rau, inzestrat cu inteligenta si vointa ferma, si poate deveni moral numai in cadrul societatii, pe cand Rousseau spune ca omul se naste bun si devine imbecil in cadrul societatii.

Pareri personale ?

E evident ca variantele sunt fortate - aproape politizate- a te naste "bun" sau "rau" tine mai degraba de domeniul abstractului decat de o caracteristica obiectiva, cuantificabila. Dincolo de nuantele ontologice insa, ipoteza lui Aristotel e mai plauzibila si asta din perspectiva cercetarilor in privinta originii si formarii trasaturilor care definesc asa-zisa natura umana. Stim, din studiile efectuate asupra copiiilor nesocializati (ferali), ca izolarea de societate are un efect absolut dramatic asupra evolutiei mecanismelor cognitive. La nivelul la care se poate spune ca nu e deloc sigur ca un om crescut in totala izolare fata de alti oameni intelege macar conceptul de fericire, sau ceva similar acestuia. Capacitatea de a abstractiza, critica in evaluarea starii de fericire proprie, se dezvolta mult mai accelerat in mijlocul altor oameni. Cu alte cuvinte, avem nevoie de societate pentru a deveni... oameni.

E foarte probabil insa ca nici Aristotel, nici Rousseau, nu aveau in minte o astfel de interpretare pur empirica a problemei. Caz in care vorbim de altceva - de raportul dintre valorile individuale si cele societale. Sau mai clar, de modul in care valorile deprinse in sanul unei familii normale sunt sporite sau, dimpotriva, corupte, printr-o participare crescuta la viata societatii. Ori aici toate elementele ecuatiei devin pur subiective, deci Rousseau revine macar pe picior de egalitate.