Personal, ma fascineaza barbatii. Complexitatea lor, capacitatea de a fi atat de tandri, de blanzi, dar si furia si puterea lor.
Sunt niste fiinte de care avem nevoie, pe care, de recunoastem sau nu, le vrem, le dorim.
Mi se pare extraordinar atunci cand vad cum un barbat incearca sa ma faca sa rad. Mi se pare minunat atunci cand chiar o face. Ma amuza si ma nelinistesc privirile lui pe furis, incercarea de a ma cunoaste, imposibilitatea ca acest lucru sa se intample vreodata.
Ador faptul ca ne sar in ajutor, chiar daca intr-un aer masculin, de superioritate, pentru a-si pastra suprematia.
Iubesc cum ne iau ei prin surprindere tot timpul, cu un cadou sau, si mai frumos, cu o imbratisare sau/si un sarut pe pleoape.
Sunt disciplinati, rabdatori, si sensibili. Sunt posesivi si gelosi pentru ca ne iubesc prea mult, pentru ca ne vor doar pentru ei.
Si totusi, cea mai confortanta si mai sublima calitate a unui barbat este grija. Faptul ca este grijuliu, protector, ca ne simtim atat de in siguranta cu el.
Poate ca suntem in unele momente putin prea feministe, si nu realizam totusi ca noi cu ei ne completam, indiferent de cum sunt. Exceptie fac lesbienele.
Normal, o sa fie cei/cele care spun ca "nu toti barbatii sunt asa, acela este un ideal". Ba nu. Cei ce nu sunt asa, nu sunt barbati. Decat din punct de vedere anatomic, normal.