Exista gramezi de topice deschise cu : " De ce ne mint barbatii" , "Minciuna" , "M-a inselat" ....
Dar stau si ma intreb : Oare noi incercam vreodata sa intelegem acest "mister", barbatul ? Fie ca ne este sot, fiu, amant, iubit, tata sau doar prieten ?
Observ discutii, unele mai aprinse, altele mai ponderate, unele mai nerusinate, altele mai cuminti ... si toate avand acelasi "inamic"... barbatul ... acelasi iubit... barbatul ... Suntem fice, surori, mame, sotii, sau de ce nu amante ale acestui "monstru", barbatul ... si luate una peste alta pentru a ne completa avem nevoie de prezenta lui, de tandretea lui, de incurajarile lui ... si cu toate astea ne complacem in a ne pastra rivalitatea .
Eu personal am trait experienta de a fi fica, pentru putin timp ce-i drept, de a fi sora, cea mai minunata experienta in relatia cu un barbat, de a fi prietena, experienta dureroasa, dar fara de care nu as fi putut inainta la statutul de femeie maritata si mama ... de colega ... ani de zile lucrand in colective de barbati unde m-am simtit intotdeauna foarte bine ...
De ce deschid acest topic, care probabil ca are un corespondent pe undeva ? Pentru ca vreau sa inteleg ce le reprosam noi barbatilor si cat de mult ii intelegem ... Unde apar problemele de "comunicare" intre noi si ei si unde se rupe comunicarea efectiv ...
Si as mai vrea sa aflu de ce le dam inima daca tot stim ca mai devreme sau mai tarziu ne-o vor distruge ?

